De audit am auzit prima data in anul 3 sau 4 de facultate, cand recuperam un stagiu de biochimie clinica printr-o garda in laborator. Tin minte ca asteptam semnatura asistentei de grupa (sa am confirmarea prezentei), dar nu putea fi deranjata pentru ca era intr-un audit (citare de la laborante).
Nici un detaliu in plus. Neinteresat de subiect, am ramas cu ideea ca auditul este o intalnire formala, importanta (nu poti fi deranjat), care baga spaima in personal.
Recent am vazut o poza la un amic: Audit – inainte si dupa
Daca e sa analizam poza, putem deduce ca auditul este un fenomen care transforma haosul in ordine.
In termeni comuni, auditul este un proces ciclic, care are scopul de a compara rezultatele unei activitati cu un barem considerat limita normala. In functie de rezultatul comparatiei poti trage concluzii referitor la calitatea activitatii tale.
Un exemplu concret ar fi compararea incidentei infectiilor nosocomiale intr-un anumit spital, cu o valoare considerata normala la nivel national. Daca la tine in spital rata infectiilor este mai mica decat la nivel national iti confirma ca din punctul asta de vedere stai bine. In caz contrar, cand rata infectiilor la tine in spital este mai mare decat rata nationala inseamna ca ai o problema si trebuie sa gasesti rezolvarea. Pasul urmator ar fi re-auditul pentru a vedea efectul practic al rezolvarii tale (ai imbunatatit sau nu rezultatele?).
Orice proces din practica medicala poate fi supus auditului. De la numarul de zile de spitalizare, la timpii de asteptare pentru consultatii sau durata unei operatii, pana la modul de intocmire si acuratetea notarilor din fisa medicala. Orice. Cu cat diseci mai marunt, cu atat informatiile obtinute sunt mai utile.
In facultate nu a existat materie la care sa fi amintit cineva de audit (dar ne-au invatat cum sa construim fantani sau cum sa facem teste de sarcina folosind broscoi…). Acum dupa ce vad care e abordarea in Anglia mi-e greu sa concep cum poti sa iti continui activitatea fara sa ai feedbackul care sa iti confirme daca faci bine sau nu ceea ce faci.
Tocmai din cauza asta se poate ridica oricine sa spuna ca 40% dintre pacientii romani sunt tratati pentru un diagnostic gresit (de exemplu). Il poate contrazice cineva? Exista vreo dovada ca nu are dreptate? Nu. De ce? Pentru ca nimeni nu verifica si nu se autoverifica.
In Romania nici macar cancerele nu sunt raportate cum trebuie, nu exista o evidenta clara, un registru national, care sa ofere o imagine asupra situatiei reale. Sunt speculatii. Sunt estimari grosolane. Din pacate nimic sigur intr-o anumita directie.
In Anglia, auditul face parte din cultura medicala, nu cred ca exista personal medical care sa nu stie ce inseamna auditul. Toata lumea stie ce e auditul si toata lumea face audit.
Pe langa beneficiul declarat, cel de a evidentia randamente scazute pentru a imbunatati practica, exista si beneficiul feedbackului pozitiv, confirmarea ca ceea ce faci e conform cu standardele si incurajarea sa cuntinui in acelasi ritm pentru ca rezultatele sunt bune. Cum poti avea o activitate o viata intreaga fara sa ai confirmarea ca ce faci e bun?
De ce ma leg de audit? Pentru ca similar MDTurilor necesita investitii minime (se rezuma la timpul petrecut pentru adunat date si comparat), iar raportul cost/beneficiu este ideal. Daca ar fi folosit cum trebuie, auditul ar evidentia niste abateri grave care odata identificate ar putea fi corectate. Daca nu le cunosti n-ai ce corecta. Pentru unii e bine, pentru altii nu, dar dupa ce tragi linie sigur da cu minus.
Auditul face parte din clinical governance, un termen care nu are nici o relevanta pentru Romania, dar care pe langa audit include si alte aspecte pe care le voi aborda in alte articole. Clinical governance are rolul de a mentine si imbunatati calitatea ingrijirii medicale.
De la prima apropiere de NHS te lovesti de clinical governance si audit, iar la orice interviu exista intrebari care sa iti evalueze intelegerea conceptului.
Ma bucur ca ai dat (era inevitabil) peste acest concept. Cel mai simplu de transpus la noi este tradus ca „evaluare”. Însa ai dreptate, e vorba de un proces activ, recurent, nu de un simplu (masluit si inutil) raport de activitate care subliniaza „realizarile marete” si ascunde mizeria sub covor. Pâna la cancere, nu uita ca la noi majoritatea spitalelor raporteaza infectii nosocomiale sub 1% sau 0 (!). În ultima instanta, auditarea permanenta, ciclica, a activitatii unui spital/colectiv medical e doar un sinonim pentru bun simt si buna practica.
Sa vezi ce plictisitor este auditul asta cu clinical governance cind lucrezi in Anglia si te asigur ca nu duce la imbunatatiri ca si astia au ajuns la fundul sacului si nu mai stiu cum sa-si reduca cheltuielile bugetare, asa ca reduc drepturile pacientilor la tratamente NHS gratuite.
De ex. au ajuns la concluzia ca dupa cezariana poti sa trimiti pacienta acasa si dupa 1 zi.(v. NICE guidelines) ca si-asa le lasa in travaliu 24h ca nu au decit moase.Ginecologii sunt f. rari pe aici asa ca o pacienta care a nascut prematur s-a trezit ca gemenii au fost trimisi in alta localitate ca numai acolo aveau sectie corespunzatoare de neonatologie.De-astea sunt si pe la noi si nu dam lectii altora.
Normal ca la scoala nu ne invata de audit si despre cum sa construim fantani! Pana una-alta 16% din populatia acestei tari nu are acces apa din retele tehnologizate. deci tb sa recurga la puturi, fantani etc.
Exista dispensare provincii ce isi iau apa din asemenea fantani.
ce audit dom’le? fizte inglezeshti! la noi tb sa furam din bani nu sa construim infrastructuri care sa genereze venit (direct sau indirect). Audit, bhaa!