Diane 35

Prospect Diane 35

Numele medicamentului dumneavoastra
Diane®-35, drajeuri

Compozitia Diane 35

Substantele active sunt etinilestradiol (0,035 mg) si acetat de ciproterona (2 mg).
Ceilalti componenti sunt: nucleu: lactoza monohidrat, amidon de porumb, talc, polividona 25000, stearat de magneziu; strat de drajefiere: zahar, polividona 700000, Macrogol 6000, carbonat de calciu, talc, ceara Montan-glicol, glicerol 85%, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172).

Detinatorul Autorizatiei de punere pe piata a Diane 35
Schering AG
Mullerstrasse 178, D-13342 Berlin, Germania
Producator
Schering GmbH & Co. Produktions KG, Germania

1. CE ESTE DIANE-35?

Tipul de medicament
Fiecare drajeu contine o cantitate mica din doi hormoni diferiti. Acestia sunt acetatul de ciproterona (un progestativ cu proprietati antiandrogenice) si etinilestradiolul (un estrogen). Datorita cantitatilor mici de hormoni, Diane-35 este considerat un contraceptiv oral cu doza mica.

Compozitia si proprietatile active a Diane-35 fac posibila tratarea bolilor a caror cauza este fie producerea unei cantitati crescute de hormoni androgeni, fie o sensibilitate particulara la acesti hormoni.

Tratamentul cu Diane-35 duce, de obicei, dupa 3-4 luni de tratament, la vindecarea eruptiei acneice existente. Ingrasarea excesiva a parului si a pielii dispare, in general, mai repede. Caderea parului, care insoteste adesea seboreea, diminua. La femeile care prezinta forme usoare de hirsuitism, si in special o pilozitate faciala usor crescuta rezultatele nu apar insa decat dupa cateva luni de utilizare.

Datorita celor doua substante active din Diane-35, acesta are proprietatile contraceptivelor orale combinate. Daca Diane-35 este administrat corect (fara a omite drajeuri), sansele de a ramane gravida sunt foarte mici. Prin urmare, utilizarea in asociere a contraceptivelor hormonale sau unui alt tip de contraceptie nu mai este necesara. Contraceptia hormonala anterioara trebuie intrerupta.

De asemena, Diane-35 poate avea urmatoarele beneficii cunoscute pentru contraceptivele orale combinate: ciclul dumneavoastra poate fi mai scurt si mai usor. Drept urmare, riscul aparitiei anemiei poate fi redus. Durerile menstruale pot deveni mai putin severe sau pot dispare complet.

De ce se utilizeaza Diane-35?

Diane-35 se utilizeaza pentru tratamentul bolilor dependente de hormonii androgeni, cum sunt acneea, in special formele pronuntate si cele insotite de seboree, inflamatie sau de formarea de noduli (acnee papulo-pustuloasa, acnee nodulochistica), alopecie androgenica si forme de hirsuitism.

Ambalaj
Diane-35 este ambalat in cutii cu un blister a 21 drajeuri.

2. CAND NU TREBUIE SA UTILIZATI DIANE-35?

Nu utilizati Diane-35 daca aveti oricare dintre urmatoarele conditii enumerate mai jos. Daca oricare din ele este valabila in cazul dumneaovastra, spuneti medicului dumneavoastra inainte de a incepe sa utilizati Diane-35.

– Daca aveti sau ati avut vreodata o tulburare a circulatiei sanguine, indeosebi conditii legale de tromboza. Tromboza reprezinta formarea unui cheag de sange. Acesta poate sa apara in vasele sanguine ale picioarelor (tromboza venoasa profunda), plamanilor (embolie pulmonara), inimii (infarct miocardic), creierului (accident vascular cerebral) sau ale altor parti ale corpului. (vezi pct. “Diane-35 si tromboza”).
– Daca aveti sau ati avut vreodata o conditie care ar putea fi un prim semn al unui infarct miocardic (cum este angina pectorala sau dureri in piept) sau al unui accident vascular cerebral (cum este atacul ischemic tranzitoriu sau accident vascular cerebral minor reversibil).
– Daca aveti diabet zaharat cu deteriorarea vaselor sanguine.
– Daca aveti icter (ingalbenirea pielii) sau boli hepatice severe.
– Daca aveti sau ati avut cancer de san sau al organelor genitale.
– Daca aveti sau ati avut tumori hepatice beningne sau maligne.
– Daca aveti o sangerare vaginala nediagnosticata.
– Daca sunteti gravida sau credeti ca ati putea fi gravida.
– Daca alaptati.
– Daca sunteti alergica la oricare dintre componentele Diane-35.
Daca oricare dintre aceste conditii apare pentru prima data in timpul utilizarii Diane-35, intrerupeti imediat administrarea si spuneti medicului dumneavoastra. Intre timp, utilizati metode contraceptive nehormonale. Vezi pct “Observatii generale”.
Diane-35 nu trebuie utilizat de catre barbati.

3. CE TREBUIE SA STITI INAINTE DE A INCEPE SA UTILIZATI DIANE-35

Observatii generale pentru Diane 35
In acest prospect sunt descrie cateva situatii in care trebuie sa intrerupeti administrarea de Diane-35 sau in care eficacitatea Diane-35 poate di redusa. In astfel de situatii, nu trebuie sa aveti contact sexual sau trebuie sa utilizati masuri contraceptive nehormonale de exemplu, un prezervativ sau o alta metoda de bariera. Nu folositi metoda calendarului sau a temperaturii corporale. Aceste metode pot sa nu fie eficace, deoarece Diane-35 influenteaza modificarile obisnuite ale temperaturii corporale si ale mucusului cervical care apar in timpul ciclului menstrual.
Diane-35 nu protejeaza impotriva infectiei cu HIV (SIDA) sau altor boli cu transmitere sexuala.

Inainte de a incepe sa utilizati Diane-35
Daca Diane-35 se utilizeaza in prezenta oricarei dintre conditiile de mai jos, este posibil sa fie necesar sa fiti tinuta sub supraveghere atenta. Medicul dumneavoastra va poate explica acest lucru. De aceea, daca oricare dintre aceste situatii se aplica in cazul dumneavoastra, spuneti medicului dumneavoastra inaine de a incepe sa utilizati Diane-35:
– Fumati
– Aveti diabet zaharat;
– Sunteti supraponderala;
– Aveti hipertensiune arteriala;
– Aveti o tulburare a valvelor cardiace sau o tulburare de ritm cardiac;
– Aveti o inflamatie a venelor (flebita superficiala);
– Aveti vene varicoase;
– Cineva dintre rudele de gradul I a avut tromboza, infarct miocardic sau accident vascular cerebral;
– Suferiti de migrena;
– Suferiti de epilepsie;
– Dumneavoastra sau cineva dintre rudele de gradul I aveti sau ati avut colesterolul sau trigliceridele (substante grase) din sange crescute;
– Cineva dintre rudele de gradul I a avut cancer de san;
– Suferiti de afectiuni hepatice sau ale veziculei biliare;
– Aveti boala Crohn sau colita ulceroasa (afectiune inflamatorie cronica a intestinului);
– Aveti sindromul ovarului polichistic (o afectiune a ovarelor care poate duce la infertilitate asociata uneori cu simptome androgenice si un risc crescut de aparitie a trombozei)
– Aveti lupus eritematos sistemic (LES – o boala care afecteaza pielea de pe toata suprafata corpului);
– Suferiti de sindrom hemolitic uremic (SHU – o tulburare de coagulare a sangelui care determina insuficienta renala);
– Aveti anemie cu celule in secara;
– Aveti sau ati avut cloasma (pete pigmentate maron-galbui pe piele, in special la nivelul fetei); daca da, evitati expunerea prelungita la soare sau la radiatii ultraviolete.

Daca oricare dintre aceste situatii apare pentru prima data, reapare sau se agraveaza in timpul utilizarii Diane-35, trebuie sa spuneti medicului dumneavoastra .

Daca suferiti de hirsuitism si acesta a aparut recent sau s-a intensificat in ultimul timp in mod considerabil, trebuie sa informati medicul, deoarece trebuie clarificata cauza.

Experienta cu combinatii de estrogen/progesteron, cum este Diane-35, se bazeaza cu precadere pe contraceptivele orale combinate. Ca urmare si pentru Diane-35 se aplica urmatoarele precautii legate de utilizarea contraceptivelor orale.

Diane-35 si tromboza
Tromboza reprezinta formarea unui cheag de sange care poate bloca un vas de sange.
Uneori, tromboza apare la nivelul venelor profunde ale membrelor inferioare (tromboza venoasa profunda). Daca acest cheag de sange pleaca din venele in care s-au format, poate ajunge sa blocheze arterele pulmonare, determinand asa-numita “embolie pulmonara”. Tromboza venoasa profunda apare rar. Riscul aparitiei trombembolismului venos este maxim in cursul primului an in care femeia utilizeaza pentru prima data un contraceptiv oral combinat.

Tromboembolismul venos poate sa apara indiferent daca utilizati sau nu contraceptive orale. De asemenea, poate sa apara daca ramaneti gravida. Riscul este crescut la femeile care utilizeaza contraceptivele orale, dar nu atat de crescut ca in timpul sarcinii.

De asemenea, cheaguri de sange pot sa apara foarte rar in vasele de sange ale inimii (determinand infarct miocardic) sau ale creierului (determinand accident vascular cerebral). Foarte rar, pot sa apara cheaguri de sange in ficat, intestin, rinichi sau ochi.

Ocazional, o tromboza poate determina incapacitati severe permanente sau chiar poate fi letala.
Riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral creste o data cu varsta. De asemenea, creste cu cat fumati mai mult. Cand utilizati Diane-35 trebuie sa intrerupeti fumatul, mai ales daca aveti peste 35 de ani.

Daca apare hipertensiune arteriala in timp ce utilizati Diane-35, s-ar putea sa fiti sfatuita sa opriti utilizarea lor.
Riscul de tromboza venoasa profunda creste temporar ca urmare a unei interventii chirurgicale sau a unei imobilizari (de exemplu, daca aveti un picior sau ambele in ghips sau in atele). La femeile care utilzeaza contraceptive orale, riscul poate fi chiar mai mare. Spuneti medicului dumneavoastra daca utilizati Diane-35 inainte de o spitalizare sau o interventie chirurgicala programata. Medicul dumneavoastra va poate spune sa intrerupeti administrarea Diane-35 cu cateva saptamani inainte de operatie sau in momentul imobilizarii. De asemenea, medicul dumneavoastra va va spune cand puteti reincepe administrarea Diane-35 dupa convalescenta.

Daca observati semne posibile de tromboza, intrerupeti administrarea Diane-35 si spuneti medicului dumneavoastra (vezi pct. “cand trebuie sa spuneti medicului dumneavoastra”).

Diane-35 si cancerul
Cancerul de san a fost diagnosticat mai frecvent la femeile care utilizeaza contraceptive orale, fata de femeile de aceeasi varsta care nu utilizeaza contraceptivele orale. Aceasta crestere usoara a numarului de cazuri de cancer de san diagnosticate dispare gradat in urmatorii 10 ani de la intreruperea administrarii contraceptivelor orale. Nu se stie daca diferenta este determinata de contraceptivele orale. Cauza ar putea fi faptul ca femeile au fost examinate mai des, astfel incat cancerul de san a fost diagnosticat mai devreme.

In cazuri rare, la femeile care utilizeaza contraceptive orale s-au raportat tumori hepatice benigne si chiar mai rar, tumori hepatice maligne. Aceste tumori pot duce la hemoragii interne. Spuneti imediat medicului dumneavoastra daca aveti dureri abdominale puternice.

La femeile care utilizeaza contraceptive orale o perioada indelungata s-a raportat mai des aparitia cancerului cervical. Aceasta constatare ar putea sa nu fie in legatura cu contraceptivele orale, ci cu comportamentul sexual si alti factori.

Diane-35 si sarcina
Diane-35 nu trebuie utilizat de catre femeia gravida sau care crede ca ar putea fi gravida. Daca banuiti ca ati putea fi gravida in timp ce utilizati Diane-35, trebuie sa spuneti medicului dumneavoastra cat mai repede posibil.

Diane-35 si alaptarea
Diane-35 nu trebuie utilizat in timpul alaptarii.

Diane-35 si capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Diane-35 nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Diane-35 si alte medicamente
Unele medicamente pot opri actiunea Diane-35. Acestea includ medicamentele utilizate pentru tratarea epilepsiei (de exemplu, primidona, fenitoina, barbituricele); a tuberculozei (de exemplu, rifampicina, rifabutina) si infectiei HIV (de exemplu, ritonavir); antibiotice (de exemplu, penicilinele, tetraciclinele, griseofulvina) utilizate pentru alte boli infectioase si preparatele pe baza de sunatoare (utilizate in special pentru tratamentul starilor depresive). De asemenea, Diane-35 poate interfera cu actiunea altor medicamente.

Spuneti intotdeauna medicului dumneavoastra sau farmacistului daca utilizati sau ati utilizat recent orice alt medicament sau preparate din plante ca utilizati Diane-35. Ei va pot spune daca aveti nevoie de masuri contraceptive suplimentare si daca da, pentru cat timp.

4. CAND TREBUIE SA SPUNETI MEDICULUI DUMNEAVOASTRA?

Examene medicale periodice
Cand utilizati Diane-35, medicul dumneavoastra ca poate spune sa va intoarceti pentru examene medicale regulate. In general, trebuie sa va supuneti in fiecare an unui examen medical.
Spuneti medicului dumneavoastra cat mai curand posibil, daca:
– Observati modificari ale starii de sanatate, mai ales daca implica una dintre situatiile mentionate in acest prospect (vezi pct “Cand nu trebuie sa utilizati Diane-35” si “Inainte de a incepe sa utilizati Diane-35”; nu uitati situatiile legate de rudele dumneavoastra de gradul I);
– Simtiti o greutate in piept;
– Urmeaza sa utilizati si alte medicamente (vezi “Diane-35 si alte medicamente”);
– Sunteti imobilizata sau urmeaza sa va supuneti unei interventii chirurgicale (spuneti medicului dumneavoastra cu cel putin 4 saptamani inainte);
– Aveti o sangerare vaginala neobisnuita, intensa;
– Ati omis drajeurile din blister in prima saptamana si ati avut contact sexual in cele 7 zile dinainte:
– Nu ati avut menstruatie de 2 ori la rand sau banuiti ca sunteti gravida (nu incepeti urmatorul blister pana cand medicul dumneavoastra nu va spune).
Intrerupeti administrarea drajeurilor si spuneti imediat medicului dumneavoastra daca observati posibile semne de tromboza:
– Dureri puternice in piept, care difuzeaza in bratul stang;
– Greutate in respiratie;
– Orice durere de cap neobisnuita, severa sau prelungita sau atac migrenos;
– Pierdere partiala sau completa a vederii sau vedere dubla;
– Incapacitate de a vorbi sau greutate in vorbire;
– Modificari bruste de auz, miros sau gust;
– Ameteli sau lesin;
– Slabiciune sau amorteli in orice parte a corpului;
– Durere severa in abdomen;
– Durere severa sau umflarea picioarelor.
Situatiile si simptomele mentionate mai sus sunt descrise si explicate mai detaliat in alte puncte ale acestui prospect.

5. CUM SE ADMINISTREAZA DIANE-35?

Diane-35 trebuie administrat cu regularitate pentru a obtine eficacitatea terapeutica si protectia contraceptiva dorite. Schema de dozaj a diane-35 este similara schemei obisnuite pentru majoritatea contraceptivelor orale. Prin urmare, trebuie urmate aceleasi reguli de administrare. Administrarea neregulata a Diane-35 poate duce la sangerari intermenstruale si poate afecta siguranta terapeutica si contraceptiva.

Cand si cum se administreaza drajeurile?
Un blister Diane-35 contine 21 drajeuri. Pe blister, fiecare drajeu este marcat cu ziua din saptamana in care trebuie administrat. Utilizati drajeul la aproximativ aceeasi ora in fiecare zi, cu putina apa daca este necesar. Urmati directia sagetii pana cand ati terminat toate cele 21 drajeuri. In urmatoarele 7 zile nu veti mai utiliza drajeuri. In timpul acestor 7 zile trebuie sa inceapa menstruatia (sangerare de intrerupere). De obicei, aceasta va apare in ziua 2-3 de la ultimul drajeu Diane-35. Incepeti urmatorul blister in a 8-a zi, chiar daca menstruatia continua. Aceasta inseamna ca veti incepe intotdeauna un blister nou in aceesi zi a saptamanii si, de asemenea, ca sangerarea de intrerupere va apare aproximativ in aceeasi zi, in fiecare luna.

Inceperea primului blister Diane-35
Cand nu s-au mai utilizat contraceptive hormonale in ultima luna
Administrarea drajeurilor Diane-35 trebuie sa inceapa in prima zi a ciclului, adica in prima zi a sangerarii menstruale. Utilizati un drajeu marcat cu ziua respectiva din saptamana. De exemplu, daca menstruatia apare intr-o vineri, luati un drajeu marcat cu “vineri”.

Urmeaza apoi zilele in ordine. Puteti incepe si in zilele 2-5, insa, in acest caz, asigurati-va ca folositi o metoda contraceptiva suplimentara (metoda de bariera) pentru primele 7 zile de administrare a drajeurilor din primul ciclu.

Cand se trece de la un alt contraceptiv oral combinat
Puteti incepe administrarea drajeurilor Diane-35 dupa ce ati utilizat ultimul drajeu din blisterul actual (aceasta inseamna ca nu faceti pauza). Daca blisterul curent contine si drajeuri inactive , puteti incepe administrarea Diane-35 dupa ce ati utilizat ultimul drajeu din blisterul actual (aceasta inseamna ca nu faceti pauza). Daca blisterul curent contine si drajeuri inactive, puteti incepe administrarea Diane-35 in ziua de dupa administrarea ultimului drajeu activ (daca nu sunteti sigura care este acesta, intrebati medicul dumneavoastra sau farmacistul). Puteti incepe si mai tarziu, dar niciodata mai tarziu de ziua de dupa intervalul de pauza al blisterului actual (sau ziua de dupa ultimul drajeu inactiv din blisterul actual).

Cand se trece de la un contraceptiv oral numai cu progesteron (minipilula)
Puteti intrerupe administrarea minipilulei in orice zi si puteti incepe administrarea Diane-35 in ziua urmatoare, la aceeasi ora. Asigurati-va ca utilizati o metoda contraceptiva suplimentara (metoda de bariera) pentru primele 7 zile de administrare a drajeurilor, daca aveti contact sexual.

Cand treceti de la o forma injectabila sau de la implant
Incepeti administrarea drajeurilor Diane-35 in momentul in care trebuie facuta urmatoarea injectie sau in ziua in care este indepartat implantul. Asigurati-va ca utilizati o metoda contraceptiva suplimentara (metoda de bariera) pentru primele 7 zile de administrare a drajeurilor, daca aveti contact sexual.

Dupa ce ati nascut
daca ati nascut recent, medicul dumneavoastra va poate spune sa asteptati pana dupa prima menstruatie normala inainte de a incepe administrarea Diane-35. Uneori, este posibil sa incepeti mai devreme. Medicul dumneavoastra va va sfatui in acest sens. Daca alaptati si doriti sa utilizati Diane-35, trebuie mai intai sa discutati cu medicul dumneavoastra.

Dupa un avort
Medicul dumneavoastra va va sfatui.

Daca utilizati prea multe drajeuri Diane-35 (supradozaj)
Nu au existat raportati cu privire la reactii daunatoare severe determinate de administrarea prea multor drajeuri Diane-35 o data. Daca utilizati cateva drajeuri odata, puteti avea greata, varsaturi sau sangerari vaginale. Daca descoperiti ca un copil a utilizat Diane-35, intrebati medicul dumneavoastra.

Cat timp trebuie utilizat Diane-35?
Durata de utilizare depinde de severitatea simptomelor si raspunsul acestora la tratament. In general, tratamentul trebuie urmat mai mult de cateva luni. De obicei, acneea si seboreea raspund mai repede decat hirsuitismul sau alopecia.
Se recomanda sa se administreze Diane-35 timp de cel putin alte 3-4 cicluri dupa disparitia simptomelor. Daca apare o recidiva la cateva saptamani sau luni de la intreruperea administrarii drajeurilor, tratamentul cu Diane-35 poate fi reluat. In cazul reaparitiei simptomelor de androgenizare dupa intreruperea tratamentului, trebuie luata in considerare reluarea rapida a administrarii Diane-35.

Ce trebuie sa faceti daca…
….uitati sa utilizati drajeuri
– Daca ati intarziat cu mai putin de 12 ore, eficacitatea Diane-35 se pastreaza. Utilizati drajeul imediat ce va amintiti si administrati urmatorul drajeu la ora obisnuita.
– Daca ati intarziat cu mai mault de 12 ore, eficacitatea Diane-35 poate fi redusa. Cu cat ati uitat sa utilizati mai multe drajeuri consecutive, cu atat riscul de reducere a efectului contraceptiv este mai mare. Exista indeosebi un risc crescut de a ramane gravida daca uitati sa utilizati drajeurile de la inceputul sau de la sfarsitul blisterului. Ca urmare, trebuie sa urmati regulile de mai jos.

Ati uitat sa utilizati mai mult de un drajeu dintr-un blister
Intrebati medicul dumneavoastra.

Un drajeu uitat in saptamana 1
Utilizati drajeul uitat imediat ce va amintiti (chiar daca aceasta inseamna sa utilizati 2 drajeuri in acelasi timp) si utilizati urmatoarele drajeuri la ora obisnuita. Utilizati metode contraceptive suplimentare (metoda de bariera) pentru urmatoarele 7 zile. Daca ati avut contact sexual in saptamana dinainte sa uitati sa utilizati drajeul, exista posibilitatea sa ramaneti gravida. Ca urmare, spuneti imediat medicului dumneavoastra.

Un drajeu uitat in saptamana 2
Utilizati drajeul uitat imediat ce va amintiti (chiar daca aceasta inseamna sa utilizati 2 drajeuri in acelasi timp) si utilizati urmatoarele drajeuri la ora obisnuita. Nu este necesar sa utilizati masuri contraceptive suplimentare.

Un drajeu uitat in saptamana 3
Puteti alege una din urmatoarele optiuni, fara a fi nevoie de masuri contraceptive suplimentare.

1. Utilizati drajeul uitat imediat ce va amintiti (chiar daca aceasta inseamna sa administrati 2 drajeuri in acelasi timp) si administrati urmatoarele drajeuri la ora obisnuita. Incepeti urmatorul blister imediat ce terminati blisterul actual, fara a lasa un interval de pauza intre blistere. Este posibil sa nu apara o sangerare de intrerupere pana la sfarsitul celui de al doilea blister, insa puteti avea pete sau sangerari in zilele in care utilizati drajeuri.
Sau

2. Opriti administrarea drajeurilor din blisterul curent, lasati un interval de pauza de 7 zile sau mai putin (numarati si ziua in care ati uitat drajeul) si continuati cu blisterul urmator. Cand alegeti aceasta metoda, puteti incepe intotdeauna urmatorul blister in aceeasi zi a saptamanii ca de obicei.

Daca ati uitat drajeuri dintr-un blister si nu apare menstruatia in primul interval normal de pauza, este posibil sa fiti gravida. Spuneti medicului dumnevoastra inainte de a incepe urmatorul blister.

….suferiti de tulburari gastro-intestinale (de exemplu, varsaturi, diaree severa)
Daca varsati sau aveti diaree severa, substantele active din Diane-35 pot fi absorbite incomplet. Daca varsati in interval de 3-4 ore de la administrarea drajeului Diane-35 este echivalent cu a uita un drajeu. Prin urmare, urmati sfaturile pentru dreajeurile uitate. Daca aveti diaree severa, va rugam spuneti medicului dumneavoastra.

….aveti o sangerare neasteptata
Ca si in cazul contraceptivelor orale, puteti avea, in primele cateva luni, o sangerare vaginala neregulata (pete sau sangerari) intre menstruatii. Este posibil sa trebuiasca ca utilizati metode de protectie, dar continuati sa utilizati drajeurile ca de obicei. Sangerarea vaginala neregulata se opreste de obicei o data ce organismul s-a adaptat la Diane-35 (de regula dupa 3 cicluri de administrare a drajeurilor). Daca sangerarea continua, devine intensa sau reincepe, spuneti medicului dumneavoastra.

….nu apare menstruatia
Daca ati administrat toate drajeurile la ora potrivita si nu ati varsat, nici nu ati folosit alte medicamente, atunci este putin probabil sa fiti gravida. Continuati sa utilizati Diane-35 ca de obicei.
Daca menstruatia nu apare de 2 ori la rand, este posibil sa fiti gravida. Spuneti medicului dumneavoastra imediat. Nu incepeti urmatorul blister de Diane-35 pana cand medicul nu a verificat daca nu sunteti gravida.

6. CE REACTII ADVERSE POT APARE IN TIMP CE UTILIZATI Diane-35?

Ca toate medicamentele Diane-35 poate avea reactii adverse,
Spuneti medicului dumneavoastra daca observati orice reactie adversa, mai ales daca este sever sau persistent sau daca apare o modificare a starii de sanatate care credeti ca ar putea fi determinata de Diane-35.

Reactii adverse severe
Reactiile severe asociate cu utilizarea Diane-35, ca si simptomele inrudite, sunt descrise la urmatoarele pct.: ”Diane-35 si tromboza/Diane-35 si cancerul.” Va rugam sa cititi aceste pct. pentru informatii suplimentare si spuneti medicului dumneavoastra daca este cazul.

Alte reactii adverse posibile
Urmatoarele reactii adverse au fost raportate de catre femeile care utilizeaza Diane-35, desi nu sunt neaparat determinate de Diane-35. Aceste reactii adverse pot sa apara in primele cateva luni in care utilizati Diane-35 si de obicei se amelioreaza cu timpul.
– Tulburari oculare: intoleranta la lentilele de contact
– Tulburari gastro-intestinale: greata, varsaturi, dureri abdominale, diaree
– Tulburari ale sistemului imun: reactii de hipersensibilitate
– Tulburari de metabilism si nutritie: retentie de lichide, crestere in greutate
– Tulburari ale sistemului nervos: cefalee, migrena, cresterea libidoului, stari depresive, modificari de dispozitie
– Sistemul de reproducere si tulburari la nivelul sanilor: sensibilitatea sanilor, dureri la nivelul sanilor, marirea sanilor, secretii la nivelul sanilor, secretii vaginale
– Tesutul cutanat si subcutanat: eruptii cutanate, urticarie, eritem nodos, eritem multiform.
Daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

7. INSTRUCTIUNI DE PASTRARE

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
Nu sunt necesare conditii speciale pentru pastrare.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Data ultimii verificari a prospectului: Mai 2005

225 raspunsuri

1 2 3 4
  1. buna!! am si eu o intrebare ,!!!!de cateva sap imi curge un lichid maroniu deschis pe lenjerie ??? din ce cauza imi curge tot timpul accest lichidd??folosesc diane 35 de 2 luni uare din cauza asta ?? va rog sa imi raspp,sunt ingrijorata!Multumesccccc!

  2. Am 33 de ani;mai pot lua Diane la aceasta varsta?

  3. buna. am o intrebara acum 6 saptamani am pierdut o sarcina de 21 de saptamani . a-s dori sa imi spuneti cand imi vine menstruatia. acum 2 zile mi-a venit ceva ff putin.de un marou si minic pana azi. va rog sa imi spuneti si mie ce poate sa fie . la DR am fost acum 3 saptamani totu este bine. chiuretej nu am avut nevoi a fost totu ca o nastere normala faca probleme. va rog frumos sa imi da-ti un raspuns ce poate fi. o zi buna

  4. Salut. Dupa cum stiu eu nu se mai comercializeaza. este retras. este ceva care se poate folosi in locul ei?

  5. buna ziua. diane 35 nu are estrogen in componenta? Ce are in componenta?

  6. buna as vrea sa stiu si eu cu trebuiesc ancepute pastilele de jos an sus cu ziua de miercuri an care mia venit ciclu si trebuie sa le termin toate pana ajung la ziua de miercuri care nu mai este pastila pt ca am luato an prima zi de ciclu?

    • Dr Laurentiu Craciunas

      Buna Ionela, nu conteaza in ce ordine le iei pentru ca au acelasi continut. Este important sa iei cate una in fiecare zi timp de 21 de zile, pauza de 7 zile si apoi reincepute.

  7. buna ziua,ma numesc cristina si de 7 ani ne dorim un bebe cu sotul dar nu se primeste.problema fiind ovarele mele polichistice si dereglarea hormonala…am incercat foarte multe inclusiv laparascopy,clomid,glucofage sau motformin,vitamine etc. acuma mam gandit eu asa ca poate sa iau diane 35( pe care tot medicul mi lia prescris) si sa „scap” una in ziua a 15? ce parere aveti?eu sunt foarte disperata:((((

  8. buna sear! pot administra diane 35 cu detralex? multumesc!

  9. Buna seara. Am 21 de ani. Daca vorbim despre diane 35, estrogenul, din cate stiu, se leaga prioritar de albumina fata de h.tiroidieni. As dori sa stiu la ce interval de timp ar trebui sa iau diane 35 pentru o absorbtie buna a levotiroxinei (novotyral) Va multumesc!

  10. Am inceput sa beau diane acum 2 luni si imi cade abundent parul . Nu am schimbat nimic in alimentatie , activitati fizice , deci ar fi problema in pastile ?
    Cum as putea so rezolv ?

  11. Buna,
    Daca un barbat ia Diane 35 ce efecte are.Am inteles ca este foarte folosit de cei care vor sa devina femei.Are efecte adverse?

  12. Buna ziua,

    Am 20 de ani si voi avea primul contact sexual in ~3 saptamani.
    Este posibil sa folosesc diane35 pentru a-mi intarzia menstruatia 3-4 zile in luna septembrie? Daca da, cum ar trebui procedat? Daca nu, a-tinputea sa imi oferiti alte sugestii?
    Luna acesta mi-a venit 3 zile mai devreme decat ar fi trebuit, ceea ce mi-a dat peste cap toate planurile deoarece am o relatie la distanta si mi-am calculat vizita in asa fel incat sa nu am probleme pe parcursul ei, insa am avut ghinion si as vrea sa stiu daca as mai putea face ceva :(.
    Multumesc anticipat

    • Andreea Juncanariu

      Buna, Cristina

      Inainte de a folosi orice fel de anticonceptionale indiferent daca sunt Diane35 sau nu, este bine sa consulti un medic ginecolog.
      Poti sa iti amani menstruatia folosind anticonceptionalele. Acestea se iau din prima zi a menstruatiei, timp de 21 de zile dupa care se face pauza de 7 zile timp in care apare sangerarea. Daca vrei ca aceasta sangerare sa nu iti apara, continui cu un nou blister, imediat dupa ce l-ai terminat pe primul, adia nu mai faci pauza de 7 zile ci iei pastilele in continuare.

  13. Bun?! Am avut deregl?ri ale ciclului si m-am dus la medic care mi-a prescris Diane 35 timp de 3 luni, dupa care sa ma duc la control. Intr-una din zile am avut o sângerare si crezând ca e ciclul am luat pastila, insa spre seara. Numai ca in a doua zi nu am mai avut nicio scurgere. Sunt 4 zile de când iau contraceptivul insa ciclul refuz? s? apara. Crede?i ca e vreo problema grava? ?in sa specific ca mi-am informat medicul, îns? era in concediu. Nu cred ca a în?eles bine ce am zis, dar mi-a recomandat s? continui tratamentul. Va rog sa-mi r?spunde?i pt ca nu stiu ce sa fac si nu m-as duce la alt medic daca am in ceput cu acesta.

  14. buna ziua, as avea o intrebare. folosesc anticonceptionale de 2 luni, am inceput un blister nou si din a 3 zi mi sa facut rau, mie rau in continuare, se poate sa fi ramas insarcinata? nu am uitat sa iau nici o pastila. le iau la aceeasi ora in fiecare zi, si nu pot sami dau seama de ce imi este rau..

  15. Buna ziua !Dna. ginecoloaga mi a recomandat diane 35 pe 3 luni , deoarece mi a gasit chisturi pe ambele ovare de 3 cm ..si mi a zis ca pot sa le iau si daca mi a trecut menstruatia .. trecuse o sapt de la ultima menstruatie .. e posibil sa mi intarzie?mama mi a spus ca se decaleaza.. mai am de luat azi si maine pastile si termin prima folie.. Iar daca incep o noua folie in a 8-a zi mai sunt protejataa?=]

  16. Salut, va rog sa ma ajutati, am fost diagnosticata cu Ovare polichistice si medicul mi-a zis sa iau Diane 35 din a 5-a zi a ciclului, acum deja de 4 zile am finisat tratementul si trebuie sa incep din nou, dar nustiu cind trebuie sa le iau, din 1 zi de ciclu sau la fel din a 5-a?
    Va rog sa ma ajutati!

  17. Buna,sunt la a 11-a zi de administrare la diane-35,si e pentru prima data cind am o diaree apoasa(deja continua a 2-a zi)
    Merita sa continui administrarea? Sau trebuie sa fac pauza???
    V-a multumesc anticipat.

    • Dr Laurentiu Craciunas

      Buna Marina, continau, dar foloseste prezervativul in paralel si 7 zile dupa oprirea diareei.

  18. V-a multumesc foarte mult
    Laurentiu Craciunas

  19. Bun? seara ! azi la ora 10 trebuie sa iau pastila .. dar din p?cate am uitat cutia la cineva care nu este în ora? . Ce probleme pot avea în cazul în care mâine la max 9 dim iau pastila ? pastila este din a treia s?pt?mâna . a?tept r?spuns

  20. Leunteanu Luminita

    Buna!
    Doresc sa va intreb E posibil dupa ce am ultilizat pastilele Dince 35 utilizez de o luna … am luat 6 pastile pina ce meamers ciclu. Ina 7 zi mi sa inceput niste scurgeri de singe si deja merge pe a 6 zi earashi puteti sa ma ajutati va rog mult. Va multumesc.E ceva grav ?

  21. Buna ziua am luat diane 35 timp de 6 ani ?i anul acesta în martie le.am întrerupt. La o s?pt?mân? dup? ce le-am întrerupt mi.a ap?rut o eczema pe picior la glezna, ?i de s?pt?mân? trecut? mi.a ap?rut pe tot corpul bubite ro?ii care acuma se transform? în pete pe antebra? iar pe spate,picioare ?i abdomen au r?mas la fel doar c? unele sunt coapte in vârf ?i se descuameaza. M? m?nânc? foarte tare. Am fost la dermatolog ?i am încercat 3 tratamente pân? acum ?i nu cedeaz? deloc. Tot se extind ?i se înmul?esc. Poate sa fie o reac?ie de la diane?

  22. Buna ziua. Am 44 kg, 1.60 m si as dori sa ma ingras. Am incercat mai mukte tratamente cu vitamine,etc dar fara rezultat. Am citit si auzit ca anticonceptionalele ingrasa. Care tip de anticonceptional credeti ca ar fi cel mai eficient in luarea in greutate. Va rog sa nu imi spuneti ca trebuie sa merg la medic pt asta,vreau doar o parere din partea dumneavoastra.

  23. Buna,sunt noua aici dar am o intrebare care nu sunt l?murit?.Folosesc Diane 35 de 9 zile si as vrea sa stiu..daca le opresc dupa prima luna sunt sanse sa raman,adic? daca sunt protejat? aceasta luna si dupa ce termin folia sunt sanse sa raman dupa? Cat trebuie sa continui sa nu raman :))

  24. Andreea Juncanariu

    Buna, Andreea
    Daca le-ai luat de la bun inceput asa cum scrie pe prospect, atunci esti protejata inca din prima luna. Dupa ce le vei opri nu vei mai fi protejata.

  25. Bun? m? numesc Georgiana ,nu am mai luat pân? acum anticoncep?ionale ?i nici nu m-am protejat ( am fost norocoasa) am un copil , anul trecut am f?cut o întrerupere ?i nu mai vreau s? r?mân îns?rcinat?; întrebarea mea este dac? pot folosi Diane35 pt a m? putea proteja ?i cât de sigure sunt ele ?inând cont c?, con?in erogen .

    • Dr Laurentiu Craciunas

      Buna Georgiana, nu stiu cat de norocoasa ai fost daca a trebuit sa faci o intrerupere de sarcina… Anticonceptionalele sunt in general sigure, dar exista unii factori de risc ce tin de fiecare femeie in parte (hipertensiune, greutate, fumat etc), iar pentru a vedea daca sunt ok pentru tine va trebui sa mergi la un cabinet de planning familial / ginecologie.

  26. Buna ziua , prietena mea a luat pastila Diane 35 la 8 seara, dimineata la 8 am avut contact neprotejat iar la ora 14 a inceput un tratament cu antibiotice , exista posibilitatea unei sarcini? Mentionez ca nu am ejaculat in vagin! Iar pe urma am folosit si prezervativ. Multumesc!

  27. Bună…beau pastile diane 35 de acum 6 luni, si am luat in greutate .Am incercat sa slabesc, am mincat foarte putin si totusi 1kg in 3 saptamini, dar am nevoie de minimum 10kg….e complicat sa slabesti in asa conditii. Intrebarea mea e : DUPA CE MA OPRESC DE BAUT, O SA REUSESC SA REVIN LA NORMAL?? ORGANISMUL ISI VA REVENI??

  28. Bună ziua! Am o întrebare in data de 3 mia fost ultima zi de ciclu acuma am luat diane 35 de 2 zile am întreținut relati intime cu iubitul meu pot rămâne însărcinată? Trebuia sa iau diane 35 din prima zi de ciclu?

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.