Histeroscopie: Complicatii, Pret + Video

Histeroscopia este o procedura medicala minim invaziva ce presupune inspectia cavitatii uterine cu un endoscop. Este o metoda atat pentru diagnosticul cat si pentru tratamentul unor patologii ginecologice, reducand astfel numarul operatiilor chirurgicale deschise ce presupun mai multe complicatii.

Indicatiile histeroscopiei

Alaturi de ecografie si histerosalpingografie, histeroscopia e folosita pentru evidentierea morfologiei uterine, beneficiul fata de ultimele fiind posibilitatea de preluare de biopsii si de efectuarea unor mici interventii chirurgicale.

Astfel indicatiile histeroscopiei sunt:
Hemoragii uterine
Fibrom uterin
Polipi uterini
– Adeziuni uterine
– Malformatii uterine
– Evacuarea partilor retinute ale produsul de conceptie dupa un avort
– Dispozitiv intrauterin (sterilet) anormal plasat.

Tehnica histeroscopiei

Histeroscopul este un tub flexibil si subtire avand la capat o sursa de lumina si o camera video, cu un diametru redus ce poate trece prin colul uterin. Majoritatea dispozitivelor permit si introducerea de mici instrumente pentru interventiile chirurgicale intrauterine (micro-foarfece, electrocauter).

Interventia e destul de usor de realizat si poate fi efectuata chiar si intr-un cabinet medical. Pentru indicatiile insa mai serioase se prefera efectuarea histeroscopiei intr-un spital. Dureaza de la 5 minute pana la 1 ora depinzand de patologie si daca se intervine chirurgical.

Video histeroscopie

Etape:
1. In cele mai multe cazuri histeroscopul este mai gros decat orificiul cervical astfel ca medicul va trebui sa dilate mai intai colul uterin. Aceasta etapa este dureroasa astfel pacienta va trebui sa fie anesteziata fie local fie regional, foarte rar general.

2. Odata introdus histeroscopul, se injecteaza fie lichid fie gaz in cavitatea uterina ca sa se destinda pentru o mai buna vizualizare (in mod normal cavitatea uterina este virtuala; pacientelor li se explica acest lucru prin comparatia cu un balon dezumflat, cand peretii se ating).

3. Se examineaza peretii uterini si formatiunile ce pot sa fie prezente; se pot decela cauze de sangerare; se poate rearanja in pozitie steriletul; se pot observa trompele uterine.

4. Daca e necesar, se pot efectua mici interventii chirurgicale: polipectomie, ablatia endometrului, miomectomie, liza adeziunilor, extragerea steriletului.

Dupa cum se observa, introducerea histeroscopiei vine in beneficiul femeilor pentru ca unele boli pot fi tratate fara ca sa fie supuse unei interventii chirurgicale deschise. Avantajele histeroscopiei:

– Timp de spitalizare si de recuperare redus (dupa majoritatea interventiilor femeile pot reveni la activitatile obisnuite in aceasi zi)
– Mai putina medicatie antialgica post-interventie
– Prevenirea histerectomiei, a operatiei chirurgicale deschise.

Din motive fiziologice, histeroscopia se prefera a fi facuta cam la 10 zile dupa menstruatie si si presupune o anumita pregatire inainte de interventie: cu 48 de ore inainte nu trebuie folosite tampoane intravaginale, dusuri intravaginale, nu trebuie avut contact sexual.

Medicul va trebui sa fie instiintat de:
– Posibilitatea unei sarcini incipiente
– Alergiile eventuale atat la anestezice cat si la tipul de lichid folosit pentru destinderea uterului
– Medicatia de fond pentru alte boli (aspirina, anticoagulante orale)
– Infectiile ginecologice tratate in ultimele 6 saptamani

In timpul histeroscopiei si dupa unele paciente pot avea stari de greata, dureri de cap, disconfort pelvin, sangerari vaginale. Medicul va prescrie pentru aceasta simptomatologie medicatia necesara. Se recomanda evitarea contactului sexual de la o saptamana la mai multe depinzand de tipul interventiei.

Daca se administreaza anestezie e recomandat ca o alta persoana sa conduca pacienta acasa.

Complicatiile histeroscopiei

Rata complicatiilor e de 2%, sub 1% dintre acestea fiind grave si necesitand control medical de urgenta. Medicul va trebui imediat anuntat daca apare unul sau mai multe din urmatoarele simptome:
– Febra
– Durere abdominala severa
– Sangerari sau secretii vaginale considerabile

Medicul va suspiciona urmatoarele afectiuni pentru simptomatologia descrisa:
– Infectiile
– Efectele adverse ale anesteziei
– Leziuni ale uterului sau cervixului.

Pretul histeroscopiei variaza de la clinica la clinica, conform listei clinicilor private de ginecologie preturile se incadreaza intre 100-150 de euro (~ 500 de lei).

Evolutia tehnicii in medicina a venit in primul rand in ajutorul pacientului, iar histeroscopia poate confirma acest lucru. Sa speram la si mai multe inventii care vor putea diagnostica si trata optim pe cei care au nevoie, crescand calitatea actului medical modern.

Sanatate!

87 raspunsuri

1 2
  1. Buna ziua ncerc de 5 anii sa raman nsarcinata si nimic medici am fost diagnosticata cu hipotiroidism dar analizele sangvine sânt bune la o durere pelvina mia sa facut o ecografie transvaginala si diagnostic cu micro chisturi foliculare ce nseamna nu pot rămâne nsarcinata nu mi sa dar nicio explicatie aștept raspunsul dumneavoastră mersi

  2. Buna seara !am depasit deja 5 luni de cand mi a rupt doamna doctor steriletul ,am fost si la alt ginecolog si mi a zis sa ma linistesc si sa ma obisnuiesc cu ideea ca a ramas acolo ,dar nu pot sun f stresata ,nu l mai gaseste domnul doctor mi a zis ca nu am sanse sa l mai gasesca nici la histeroscopie ,ce ma sfatuiti ?sa ma risc?

  3. Buna ziua . Am la nivelul F.U un sept cu grosime de 1.2 cm/0.6 cm (uter subseptat). Dl.doctor mi-a spus că trebuie să fac histeroscopie asistată laparoscopic. Vreau sa stiu daca pot sa raman însărcinată după intervenție si la cat timp. Si ce riscuri presupune intervenția. Mulțumesc!

  4. Buna ziua.Am 29 de ani si am fost diagnosticata cu un sept uterin de 1-2 cm.urmeaza sa fac o histeroscopie pentru indepartarea septului.va rog sa imi spuneti dupa cat timp pot incerca sa raman insarcinata?va multumesc.mentionez ca am ovare micropolichistice si am facut o laparascopie exploratorie unde mi s-au indepartat niste aderente uterine.

  5. Buna ziua,
    Am 32 de Ani si sunt insarcinata In 6 saptamani.
    Recent (6 zile) am fost deacoperita cu un polip cervical de aprox 1 cm, pozitionat exact pe otificiul cervixului
    Prezint o scurgere vaginala destul de urata…
    si sangerari dupa fiecare raport sexual, dureri abdominale, ca de menstruatie tot timpul Si din cand In cand sunt cateva intepaturi taioase. Durere de spate in partea de Jos.
    Am avut un scan , bebele este la locul lui, se dezvolta, Si nu sunt semne ca sangerarea ar veni de acolo.
    Inca nu am ajuns la un specialist- astept programarea, mentionez ca NU SUNT In Romania .
    Sunt foarte ingrijorata pentru ca am Citit ca Daca apar aceste simtome pot aparea complicatii, si Chiar modificarea structurala a polipului care poate duce la structura canceroasa .
    Deasemenea am citit ca in astfel de cazuri cand polypul este inflamat se prescriu antibiotice pentru al mentine sub control Si a Prevenii astfel de modificari… Este adevarat ? Ce ar trebui sa fac? Ar trebui sa insist cu medicul de familie sa imi prescrie antibiotice pana la viitoarele investigatii?
    Sunt inspaimantata, in ultimele 6 zile am slabit 3kg pe sistem nervos , dar Imi este Si foarte rau Si nu pot manca mai Nimic. Ceea ce Face ca systemul meu imunitar sa fie la Pamant.
    Multumesc anticipat Si astept raspuns cat mai repede.

  6. Buna am facut un lamparoscopic pe 11 decembrie la londra anestezie generala totul a decurs ok un inceput de endometrita si cam atat ,intrebaeea mea este ,de pe 13 dec merg la baie cu scaun moale de cel putin 6-7ori pe zi a devenit dureros si inconfortabil este normal?pe langa asta pe data de 14 dec mi a venit si menstruatia ,ce ppt face ptr problema cu scaunul devine insuportabil multumesc

  7. Buna seara,acum 7 ani am nascut ultima oara ,fiind foarte tânără si avand un soț care ma bătea si nu me înțelegeam am ales sa imi leg trompete,dar intre timp m-am recăsătorit si imi mai doresc foarte tare un copil.ce as putea face,trompele se mai dezleagă sau singura variantă este inseminarea?? Va rog sa imi răspundeți..

  8. Buna seara am si eu o întrebare după naștere mi sau legat trompele de atunci am dureri foarte mari pot sa fac o operație sa mi se dezlege ca nu mai suport durerile

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.