Melanom: simptome, aspect, depistare, tratament

Melanomul – primul la care te gandesti atunci cand auzi vorbindu-se de cancer de piele, rostit uneori in soapta nu doar de pacienti ci si de medici. De ce? Pentru ca desi reprezinta doar 5% din totalul cancerelor de piele, el e responsabil de peste 75% din decesele determinate de acestea, depasind carcinoamele spinocelulare, carcinoamele bazocelulare si limfoamele, toate luate la un loc.

melanom

De ce e melanomul atat de agresiv? Pentru ca nediagnosticat la timp capata un inalt potential metastatic, adica se raspandeste rapid in ganglionii limfatici, plamani, ficat, creier sau os si impiedica functionarea normala a acestor organe, provocand simptome dintre cele mai variate: de la simple umflaturi sub piele pana la insuficienta respiratorie, ameteli, crize de epilepsie, paralizii. In aceste cazuri avansate, tratamentul actual, desi costisitor si cu efecte adverse greu de tolerat, are doar rezultate modeste.

Ce e de facut atunci? Preventie, depistare si tratament precoce! Stiai ca pacientii cu melanom diagnosticat si tratat in primele stadii (pana la grosimea de 1mm) au o rata de supravietuire la 5 ani ce se apropie de 100%? Sa le luam pe rand:

Preventia melanomului: De departe expunerea la ultraviolete este cel mai important factor de risc si poti sa il inlaturi respectand cateva reguli simple:

expunere-la-soare

  • evita saloanele de bronzare artificiala – deja interzise in unele tari, probabil in viitor vor fi interzise in toata Uniunea Europeana;
  • evita expunerea la soare in miezul zilei, intre orele 11 si 15, atunci cand nivelul radiatiilor ultraviolete este cel mai crescut;
  • protejeaza-te de soare purtand imbracaminte cat mai putin transparenta si care acopera cat mai mult din suprafata pielii;
  • foloseste corect crema de fotoprotectie cu factor de protectie solara ridicat, SPF 50+, filtre UVA si UVB – se aplica pe zonele fotoexpuse cu 30 de minute inainte de expunere si se reaplica la 2-3 ore sau dupa contactul cu apa, chiar daca este mentionat pe ambalaj ca rezista la apa.

Cine ar trebui sa respecte regulile de mai sus? Toata lumea, dar mai ales persoanele cu ten, par si ochi deschisi la culoare, care se inrosesc la soare si nu se bronzeaza niciodata. Acestia, alaturi de cei care au in familie cazuri de melanom, sunt cei mai predispusi la aparitia acestei boli.

Depistarea melanomului
Nici aici lucrurile nu sunt complicate – depistarea are doua etape, prima o reprezinta auto-evaluarea leziunilor conform grilei ABCDE, pe care o puteti gasi simplu explicata aici: myskincheck.org, iar a doua se desfasoara la cabinetul dermatologului, care va examina pielea folosind dermatoscopul, un microscop ce permite vizualizarea detaliilor si, la nevoie, fotografierea si urmarirea leziunilor suspecte.

melanom-abcd

Tratamentul melanomului
In scurt timp de la depistare (zile, saptamani), orice tumora suspecta la dermatoscopie trebuie inlaturata chirurgical si diagnosticul trebuie confirmat sau infirmat de catre un medic anatomo-patolog specializat in patologia cutanata. In nici un caz nu se indica distrugerea tumorii prin alte procedee, de exemplu aplicarea de acizi puternici ori inghetarea cu azot lichid, pentru ca astfel se produc la nivelul tumorii reactii necontrolate, examinarea histopatologica nu mai poate fi realizata si tratamentul adecvat este intarziat.

Dupa tratamentul chirurgical initial, in functie de stadiul bolii, medicul indica sau nu tratamente suplimentare, cum ar fi noi interventii chirurgicale sau chimioterapie.

Viata dupa melanom: pacientii trebuie monitorizati periodic pe tot parcursul vietii deoarece riscul de reaparitie a bolii ramane mai ridicat decat in populatia generala; de asemenea, se recomanda ca si rudele pacientilor de melanom sa fie examinate de un dermatolog.

In concluzie, exista viata si dupa melanom, cu atat mai lunga si mai lipsita de griji cu cat diagnosticul este mai precoce!

1 raspuns

  1. Buna ziua,
    Am pe abdomen o alunita care a aparut in urma cu mai mult de 5 ani si a evoluat ca dimensiune de la un varf de ac la aprox. 5 mm acum. Ca forma este regulata, zic eu, aproape rotunda, insa ceea ce ma ingrijoreaza este culoarea si relieful acesteia: culoarea este mai inchisa spre centru, si tot spre centru este usor proeminenta. In rest, nu ma mananca, nu se inroseste, nu am nici un alt simptom care sa imi ridice semne de intrebare. Deasemenea, am observat ca de vreo 3 ani incoace, tot pe abdomen au mai aparut vreo cateva alunite care par sa evolueze in acelasi mod (dimensiune, forma, culoare si relief).
    Precizez ca am 32 de ani, am pielea alba, curata, dar in adolescenta am cam facut abuz de soare.
    Ce parere aveti? Ar trebui sa ma ingrijorez? sa merg la un dermatolog?

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv. Ofera cat mai multe detalii (varsta, simptome, analize, rezultate etc) pentru a putea primi un raspuns adecvat. Nu este nevoie sa trimiti aceeasi intrebare de mai multe ori, o singura data e suficient. Te rog retine articolul la care ai trimis intrebarea sau aboneaza-te sa primesti atentionare pe email. Daca intrebarea este complexa, iar explicatiile necesita mai mult de 100 de cuvinte, foloseste forumul medical.