Palpitatiile: perceptia constienta a batailor inimii

Ce sunt palpitatiile?
Palpitatiile reprezinta perceptia constienta a batailor inimii. Pot fi resimtite ca fluturari rapide, apasatoare, la nivelul pieptului. Pot fi prezente pe partea stanga a toracelui, sau la mijlocul sau. in mod normal, nu suntem constienti de bataile inimii noastre. Termenul de palpitatii este folosit atunci cand bataile devin constiente. Unii oameni afirma ca simt ca inima le-o ia la goana; altii spun ca resimt durere la nivelul pieptului. De obicei senzatia este data de o frecventa ridicata a batailor inimii, mai mare decat ar fi normal pentru varsta si sex. Ocazional, pot fi date de batai neregulate ale inimii.

Ce tipuri de palpitatii exista?
Palpitatiile pot fi date de:

  • O frecventa ridicata, dar regulata, a batailor inimii; sau
  • Batai suplimentare ale inimii; sau
  • Un ritm cardiac neregulat; sau
  • O combinatie a celor de mai sus.

In mod normal inima bate de aproximativ 70 de ori pe minut. Intervalul normal pentru adult poate fi oriunde intre 40 si 100 batai pe minut. Frecventa normala de repaus (in lipsa efortului fizic) depinde de varsta si conditia fizica. In general, cu cat ai o conditie fizica mai buna, cu atat frecventa cardiaca va fi mai scazuta. In unele situatii, frecventa cardiaca ridicata este normala.

Ce investigatii pot face pentru a vedea sursa palpitatiilor?
Daca simti palpitatii, este foarte recomandat sa mergi la un consult la un medic cardiolog. Acesta te va intreba daca folosesti anumite medicamente sau substante si in ce circumstante apar palpitatiile. Doctorul iti va masura pulsul si presiunea arteriala, iti va asculta inima si va recomanda investigatii suplimentare in functie de situatii.

Majoritatea persoanelor cu palpitatii vor trebui sa efectueze niste analize de sange pentru a verifica eventuala prezenta a anemiei sau a hiperfunctiei glandei tiroide.

Este foarte probabil sa ti se recomande efectuarea unei electrocardiograme (EKG). Aceasta investigatie inregistreaza activitatea electrica a inimii pentru a verifica frecventa cardiaca si daca ritmul inimii este regulat. Poate detecta prezenta si a altor boli cardiace prezente sau din antecedente. EKG poate da indicii legate de probleme cardiace. Cu toate acestea, cel mai util este ca investigatia EKG sa fie facuta in timpul palpitatiilor. Daca nu ai palpitatii in timpul efectuarii unui EKG, acesta poate iesi normal si sa nu detecteze un ritm anormal al inimii.

Daca EKG iese normal si nu a putut fi inregistrat in timpul episodului de palpitatii, pot fi recomandate alte investigatii. De exemplu, ti se poate recomanda un EKG care monitorizeaza inima in timpul activitatii tale obisnuite timp de 24 sau 48 ore. Aceasta investigatie este numita Holter EKG. Vei fi rugat sa notezi momentele in care simti palpitatii. Interpretarea medicului va releva cum batea inima ta in timpul episodului de palpitatii. Daca palpitatiile nu sunt foarte frecvente, pot sa nu apara nici in timpul inregistrarii Holter EKG. In aceasta situatie, ti se pot recomanda alte teste de catre medicul cardiolog. Acestea sunt mai complexe si pot implica variate dispozitive care masoara palpitatiile in momentul in care apar.

Alte investigatii ale inimii pot fi necesare. In unele cazuri, ti se poate recomanda efectuarea unei ecografii cardiace. In alte situatii, ti se poate recomanda efectuarea unei EKG in timp ce faci efort (investigatie numita test EKG de efort).

Toate aceste investigatii sunt menite sa verifice prezenta vreunei eventuale anomalii ale inimii care cauzeaza palpitatiile. Cu toate acestea, de multe ori palpitatiile nu sunt cauzate de probleme ale inimii.

Care este tratamentul palpitatiilor?
Tratamentul va depinde in functie de cauza palpitatiilor. Daca, de exemplu, palpitatiile sunt date de consumul ridicat de cofeina, ti se va recomanda sa scazi consumul de cafea sau de bauturi energizante. Daca palpitatiile sunt date de anxietate, ti se poate recomandare un consult psihologic.

Ce trebuie sa fac daca am palpitatii?
In unele situatii, palpitatiile pot fi foarte grave. In urmatoarele situatie, trebuie ca chemi o ambulanta:

  • Daca ai palpitatii care nu dispar repede, in decurs de cateva minute.
  • Daca ai durere in piept alaturi de palpitatii.
  • Daca respiratia a devenit foarte dificila odata cu aparitia palpitatiilor.
  • Daca lesini, sau simti ca esti pe punctul de a lesina, sau te simti ametit.
  • Daca ai palpitatii si ai avut probleme cardiace in trecut.
  • Daca ai palpitatii care au debutat in timp ce faceai efort fizic.

Daca palpitatiile iti dau o stare de rau, dar dispar de la sine in scurt timp, ar trebui sa mergi la un consult cardiologic. Tine un jurnal in care sa notezi cand apar si cat de mult dureaza – acesta il poate ajuta pe medicul tau la diagnostic.

Daca ai palpitatii, ar putea fi util sa iti verifici pulsul. Acest fapt il poate ajuta pe medicul tau, pentru ca ii vei putea spune cat de repede iti batea inima in timpul palpitatiilor (frecventa cardiaca, cate batai pe minut). De asemenea, incearca sa observi daca pulsul parea sa fie regulat sau neregulat.

1 raspuns

  1. dar me-se intimpla numai seara cind vin de al servici , ieu mam gindit ca am stat cu stres in ultima vreme ,si am crezut ca de acolo mi-se trage si de simbata seara la ora 21: 30 am avut prima palpita?ie si a durat cam 30 minute , in acest timp ma lasa ma lua iar , a doua zi miam luat pastile de stres magnecalm si luni am luat si de inima aspacardin si de cind iau aspa cardin mi-sa redus papilta?ia nu cu mult dar ma mai lasat cemi pute?i recomanda?

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv. Ofera cat mai multe detalii (varsta, simptome, analize, rezultate etc) pentru a putea primi un raspuns adecvat. Nu este nevoie sa trimiti aceeasi intrebare de mai multe ori, o singura data e suficient. Te rog retine articolul la care ai trimis intrebarea sau aboneaza-te sa primesti atentionare pe email. Daca intrebarea este complexa, iar explicatiile necesita mai mult de 100 de cuvinte, foloseste forumul medical.