Regele Ferdinand – Index 1942

Putinã istorie (Am scris la sfârsit câteva NOTE EXPLICATIVE)
Introducere
Acum 60 – 70 de ani, carnetul de student (numit si “Index”) avea, când era deschis, dimensiunea B3 si aspectul de mai jos. Este al tatãlui meu dar am sters numele fiindcã nu este important cui a apartinut.

Este important autorespectul Universitãtii “Regele Ferdinand” si consideratia arãtatã studentilor sãi. Modelul nu era “national” ci apartinea universitãtii.

index-regele-ferdinand

Atunci profesorii certificau cã si-au tinut orele si cã studentul le-a frecventat.

cursuri-lucrari-frecventate

Am încercut numele profesorilor de care ai auzit. Cu rosu ale celor pe care, din pãcate eu nu i-am mai “prins”. Semnãturile celorlalti le am si eu în “Index”.

goia-manta

O pozitie aparte ocupã Prof. C.Veluda de la Farma. A iesit din actualitate dar se leagã de istoria Facultãtii si de examenul meu cu el.

veluda-hatieganu

Index-ul aratã superb. Si totusi …

Despre cum a ajuns Dr. Constantin Veluda profesor la Farmacologie
Dr. C. Veluda a fost, initial, conf la Anatomie.
In toamna lui 1940, Dr. Victor Preda s-a întors de la Paris unde si-a luat doctoralul de Sorbona, (L-am cunoscut si am dat examen de Biologie cu Victoras. A fost cel mai elegant profesor pe care l-am avut. Era elegant în toate: tinutã, îmbrãcãminte, exprimare, comportament etc.) In 1940 mai avea o calitate – era ginerele lui Papilian.

Trebuia sã i se gãseascã un loc în Facultate. Unde altundeva decât la catedra socrului? Sef de lucrãri era prea putin, iar postul de conf era ocupat de Veluda. Ce-i de fãcut? Simplu! Postul de prof la Farma este liber si nu-l vrea nimeni. Il promovãm pe Veluda prof la Farma si-l punem Victoras conf la Anato!

Astfel, au fost cu totii fericiti pânã la adânci bãtrânete…

Despre personalitatea Prof. C. Veluda
Personajul era extrem de pitoresc si cu simtul umorului. Era de înãltime medie, îndesat, ca un E.Boc ceva mai mare dar cu fata ciupitã si cu câtiva negi. Vocea îi era profundã si nazonatã, lungind si accentuând unele vocale.

Când lucra la Anato a intrat în sala de curs învârtind un os lung deasupra capului (atunci oasele se predau la curs). A început: “A-a-ce-e-sta este un femu-u-r!” Si l-a descris cu lux de amãnunte: diafiza prismatic-trunghilarã, epifiza distalã, epifiza proximalã (cap, col, etc.) locurile de insertie ale muschilor, gãurile nutritive; tot dichisul. Dupã o orã s-a si uitat la os si a exclamat: “A-a-ce-e-sta nu este un femu-u-r! E-e-ste un hu-u-merus! Pro-o-stii de asistenti mi-au dat un a-alt o-os!”

Ajuns la Farma ar fi declarat: “Câ-â-nd învãtai si eu oasele ca-a-pului mã fã-ã-curã profesor la droguri!” Inaintea cursului de farma câte un student mergea la catedrã si, cu un comprimat în mânã, începea: “Pi-i-ramidonul! Pi-i-ramidonul pre-e-zintã de studiat douã fete, o ci-i-rcumferitã si-i do-o-uã margini…”

La examen, unui student îi cade subiectul “Efectele alcoolului”. Sub privirea scrutãtoare a examinatorului se face mic si spune cu sfialã:
– “Ce sã zic dom’profesor? Pâinea noastrã cea de toate zilele…”
Profesorul se lumineazã si decide hotãrât:
– “Bine mã! Bine! Sase!”

Avea porniri teatrale, îi plãcea sã fie vedetã. Ne povestea cum, având formatie de anatomist, a decoperit când a vizitat Louvre-ul cã Mona Lisa are o gresalã de insertie a sterno-cleido-mastoidianului.

Examenul meu la farma…
Fiindcã profului îi plãcea actoria si fãcea show la “cursul de închidere”, sudentii care aveau aparate foto (pe atunci -1963 – erau rare si scumpe) le clãntãneau cu obiectivul spre profesor ca sã încurajeze reprezentatia. Pânã la mine, n-am auzit ca vre’unul sã aibã film în aparat (Si filmele erau scumpe). Fiindcã învãtasem bine trei ani taicã-meu a dat o micã avere pe un aparat rusesc “Zenith E”, semiprofesional. Obiectivul, “Helios 44” avea definitia de 30 linii/mm si luminozitate 1:1,8. Fac precizãrile astea ca sã întelegi dece aparatul era capabil sã ia “instantanee” fãrã blitz într-o salã de curs la luminã de zi. Din întâmplare, aveam si filmn în el, iar aparatul nu clãntãnea dacã nu “trãgeam” filmul. Asa cã am fãcut expuneri fãrã intentia de a face si poze de pe negativ.

De la cursurile de Farma (pe atunci toate cursurile erau obligatorii) n-am rãmas cu nimic. Am învãtat dintr-un cãrtoi de vreo 5 Kg: Gilmann & Godman – “Bazele farmacologice ale terapeuticii”. Ca si acum, terbuiau stiute grupele terapeutice, numele substantelor active, denumirile comerciale, mecanismele absorbtie, de trasport, de actiune, cãile de metabolizare si eliminare, efectele adverse, posologiile, etc., etc., etc…

Eram prima grupã care dãdea examenul si nu ne asteptam ca profu’ sã fie plictisut sau obosit. (Nu se mai poartã, dar noi am dat toate examenele oral, fatã în fatã cu examinatorul.)

In preziua examenului norocul a fãcut sã întâlnesc pe stradã asist-ul de grupã. Care mi-a spus: “Manase, ai dat de dracu’. A ajuns la urechile profesorului cã n’aveti filme în aparatele de fotografiat. Ii picã pe toti de care îsi aduce aminte, iar tu erai cam prea în fatã, în banca II-a, parcã.” “Da’ eu aveam film în aparat! Ce sã fac?” “Fã pozele si dã-i-le!”

Fãcutul “clasic” al pozelor este o istorie. Trebuie revelatori cu retete separate pentru film si pentru hârtie; prelucrarea se face în solutii si la întuneric; pozitivele se obtin prin expunerea hârtiei (asezatã într-o “ramã de mãrit”) cu un “aparat de mãrit” a imaginii de pe film; pozele primesc lustru prin uscare cu fata în jos pe o sticlã special pregãtitã; iar un rezultat acceptabil necesitã mai multe încercãri. Dacã se pleacã de la fãcutul solutiilor (cântãrit substante, disolvare, filtrare) dureazã 12 -15 ore.

Adio, revãzut materie; adio, somn. De la 4 p.m. la 6 a.m.(ziua examenului) m-am ocupat de poze si am stat în camera obscurã (pivnitã). Rezultatul a constat din vreo zece poze alb-negru (p’atunci nici profesionistii nu lucrau color), format “carte postalã”, cu cadru alb.

La ora 7:30 stãteam cu plicul cu poze “în dinti” si cu izmenele tremurânde în fata cabinetului profu-lui. Când a apãrt mi-a zis: “Ce vrei, mã? Intrã!” “Siti, dom’profesor am fãcut fotografii la cursul de închidere. Trebuia sã vi le aduc mai demult dar, stiti, sesiunea…” bla…, bla…. “Bine, mã! Lasã-le si du-te!” Cu sigurantã i-au plãcut pozele si o sã vezi de ce cred asta..

Nu-mi amintesc subiectele. Eram chior de obosealã si nesomn, mut de spaimã. Când mi-a venit rândul sã rãspund (eram al 3-lea în grupã) n’am fost în stare decât de ceva generalitãti, cred. Profu voia musai sã-mi dea zece si mi-a puscâteva întrebãri simple (cred eu, iarãsi) la care, evident, am fost incapabil sã le percep sensul dar-mi-te sã rãspund. Hazul a fost cã dupã prima mea tãcere a spus “Da’ a-a-sta nu-i important, sã vedem a-a-ltceva…” iar dupã celelalte “Nici a-a-asta nu-i important; ia spune-mi d-e-espre…”. Tot asa, de câteva ori. Si mi-a dat 9(nouã)!

Dac’ar fi sã comentez acum… Asa era omu’. Dacã apucam sã mã uit putin peste materie si sã dorm, probabil luam pe merit 7 – 8. Dar, te rog sã-mi spui, la câte examene din faculta asta notele se dau (astãzi) pe merit? Nu mã mândresc cã am avut nota umflatã cu 1 -2 puncte, dar sunt mândru cã niciunul dintre cei care n’aveau film în aparat nu a fost persecutat. Pozele mele au gâdilat suficient orgoliul profului încât sã considere cã informatiile privind absenta filmelor din aparate sunt doar zvonuri tendentioase.

NOTE EXPLICATIVE
Personal, cred cã, dincolo de legendã, adevãrul trebuie cunoscut. Pe de altã parte, dincolo de încrâncenare si sobrietate, fãrã umor viata n’are nici un haz.

P’atunci profesorii universitari aveau personalitate iar titlul reprezenta ceva. Nu se cãlcau pe picioare de multi ce erau într’o catedrã sau clinicã. Stiu amãnunte (unele haioase, altele dramatice) despre multi dintre ei.

De exemplu, Prof Hatieganu îi spunea tatãlui meu, care era ginecolog tânãr: “Ferice de tine Manase. La mine dacã vine o pacientã trebuie juma’ de orã s-o conving sã-si scoatã chilotii. La tine, de la use pânã la masã i-a si ascuns.”

Cu merite si scãderi omenesti au împins destul de sus faima facultatãtii de medicinã a Universitãtii “Regele Ferdinand” încât cei de azi sã se mai poatã hrãni din ea, desi majoritatea se bucurã de un binemeritat anonimat: clasamentul universitatilor 2007

Cursurile se tin în amfiteatrele Moldovan, Manta, Preda, Goia, etc.. N’are importantã cine si cum le tine …

Notã pur istoricã despre profesorii si studentii anilor 1940

timbre-regele-ferdinand

Trãiau vremurile grele din timpul rãzboiului sau de imediat dupã – în 2 ani leul s-a devalorizat de 10 ori (verde) iar fiscalitatea a crescut de peste 12 ori (rosu). O sã mã întrebi: care-i clenciul ? Mentinerea tinutei si demnitãtii !

5 raspunsuri

  1. Fara comentarii! NICE :)))

  2. As mai citi cu mare placere articole de acest gen.
    Felicitari!

  3. Wow (asta pentu ca “no comment” e deja luat :D), un articol care merita citit! Mi-a placut foarte mult si sper sa mai avem parte si de alte post-uri din partea Dl. Dansoreanu!

  4. Mi-a placut mult articolul, sper sa mai citesc multe de acest fel.

  5. manase dansoreanu

    Sunt onorat de promovarea articolului subsemnatului în suita:

    Articole cu subiect apropiat:
    Prima Televiziune de Medicina Online
    Simpozion de Hepatologie cu Participare Internationala
    La Multi Ani Crucea Rosie!
    Concursul Sanitarii Priceputi 2009
    Contraceptivele Orale Cresc Riscul de Cancer Cervical

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv. Ofera cat mai multe detalii (varsta, simptome, analize, rezultate etc) pentru a putea primi un raspuns adecvat. Nu este nevoie sa trimiti aceeasi intrebare de mai multe ori, o singura data e suficient. Te rog retine articolul la care ai trimis intrebarea sau aboneaza-te sa primesti atentionare pe email. Daca intrebarea este complexa, iar explicatiile necesita mai mult de 100 de cuvinte, foloseste forumul medical.