Sange in scaun: cauze, boli asociate, simptome, tratament

Aparitia sangelui in materiile fecale alarmeaza pe oricine se confrunta cu asa ceva si este un simptom ce nu trebuie ignorat deoarece este intalnit in multiple patologii dintre care unele grave. In principiu sangele in scaun arata ca exista o problema la nivelul tractului gastrointestinal. Sangele poate proveni din oricare componenta a tractului digestiv, incepand de la cavitatea bucala pana la anus.

Inainte de a trece mai departe tin sa clarific ce este acest tract gastrointestinal. Este practic o insiruire de organe ce alcatuiesc un tub lung si rasucit de la gura pana la anus. Acest tract digestiv mai prezinta si glande anexe precum cele salivare, ficatul si pancreasul.

Severitatea sangerarii in scaun poate varia de la usoara pana la severa. Daca sangerarea este severa sau materiile fecale au culoarea neagra prezentati-va de urgenta la spital sau chemati o ambulanta. Daca sangerarea este usoara atunci indicat este sa va faceti o programare la un medic gastroenterolog pentru a afla cauza sangerarii.

Orice sangerare ce apare in materiile fecale este denumita in general sangerare rectala. Totusi, nu toate sangerarile din scaun provin de la rect. Sangerarea poate proveni din oricare parte a tractului digestiv. Deci mai corect este termenul de sangerare gastrointestinala. Aceasta are multiple cauze pe care le voi detalia in cele ce urmeaza.

Tipuri de sangerare gastrointestinala

Pentru a le diferentia se tine cont de 2 aspecte importante; aspecte ce vor influenta culoarea fecalelor.

Gradul de severitate al sangerarii
Gradul poate varia de la o prelingere usoara pana la sangerare masiva, amenintatoare de viata (hemoragie). In cele mai multe cazuri sangerarea este una usoara, care apare intermitent si nu reprezinta un risc imediat. Insa, intotdeauna spuneti-i medicului dumneavoastra daca ati experimentat astfel de simptome! Uneori, sangerarea este intr-o cantitate atat de mica incat nu va produce modificari ale culorii scaunelor. Existenta sangelui poate fi validata doar printr-un test al fecalelor.

De unde provine sangerarea
Sangerarea poate proveni de oriunde. Cu toate acestea cele mai frecvente organe afectate sunt: anusul, colonul si stomacul.

ANUS – Sangele care provine de la anus sau de la rect este proaspat si deschis la culoare pentru ca nu are timp sa se coaguleze sau sa se altereze de-a lungului tractului. Aceasta sangerare in scaun vizibila ca fiind deschisa la culoare poarta numele de hematochezie. Sangele poate sa fie sau nu amestecat cu materiile fecale. Daca nu este amesteca, se observa adesea sangerarea dupa defecatie sau sangele poate acoperi fecalele.

COLON – In aceasta situatie sangele este de obicei amestecat cu fecalele. Culoarea este rosu inchis, dar nu intotdeauna. Daca sangerarea este activa pentru mai mult timp, sangele poate fi proaspat avand culoarea rosu deschis si poate sa nu fie amestecat cu fecalele ca si in cazul sangerarii de la anus.

STOMAC – Pana sa fie eliminat prin defecatie, sangele are de strabatut intestinul subtire, apoi intestinul gros. In tot acest timp sangele se altereaza, devine inchis la culoare si va fi amestecat cu fecalele. Astfel, culoarea fecalelor va fi foarte inchisa la culoare, neagra, vor avea consistenta pastosa, moale si poarta denumirea de melena. Melena este provocata de o sangerare de aproximativ 100-200 ml (cel putin) sange la nivelul tractului digestiv superior.

Atentie! Melena este o urgenta medicala si indica o sangerare care provine de la esofag (varice), stomac sau de la duoden.

Sangerarea mai poate fi acuta (apare brusc si poate fi una severa) sau cronica (o sangerare usoara care dureaza de o perioada lunga de timp sau poate sa apara intermitent).

Exista si sangerare oculta, adica este vorba desper o hemoragie care nu este vizibila cu ochiul liber si pentru a fi depistata sunt necesare analize de laborator ale fecalelor.

Cauzele sangerarii in materiile fecale

Sangerarea in materiile fecale reprezinta un simptom al unei afectiuni si nu o afectiune in sine. Prin urmare, cauzele sangerarii sunt numeroase:

Ulcer gastric – este o inflamatie dureroasa a mucoasei stomacului cauzata cel mai adesea de infectia cu o bacterie (Helicobacter pylori) sau folosirea pe termen lung a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (precum ibuprofenul). Printre simptomele frecvente se numara durerea de stomac, grata, varsaturi, lipsa poftei de mancare, scadere in greutate, paloare. In cazul complicatiilor, poate sa apara sange in scaun.

Varice esofagiene – sangerarea poate sa apara in scaun doar in cazuri severe.

Boala Crohn – este o boala autoimuna caracterizata prin inflamatia intestinelor si nu numai (se poate intalni oriunde pe tractul digestiv), dar apare cu precadere la nivelul ileonului (portiunea terminala a intestinului subtire). Este o boala ce se manifesta prin diaree, durere, scaune insotite de sange, pentru care pana in prezent nu exista tratament curativ.

Intususceptie – este o forma de blocaj intestinal; o parte din intestin se pliaza, obstrueaza o alte parte de intestin. Astfel se blocheaza inaintarea alimentelor si procesarea acestora in tubul digestiv. Este o afectiune mai frecventa la copii (mai ales la baieti) si poate fi usor confundata cu o colita sau alte probleme minore digestive. Aceasta afectiune reprezinta o urgenta medicala, pentru ca pune viata in pericol! Simptomele tipice sunt: durere abdominala acuta, varsaturi, greata, stare letargica, constipatie, fecale insotite de sangerare. Sangele are aspectul gemului de zmeura pentru ca este amestecat cu mucus.

Diverticulita – apare la nivelul mucoasei intestinului gros sub forma unor saculeti bombati; Vorbim despre diverticulita atunci cand acesti saculeti se inflameaza sau se infecteaza. Ca si simptome specifice, diverticulita este insotita de: durere in abomenul inferior stang, ameteala, constipatie, gaze, senzatie de balonare, sangerare care are deobicei o culoare deschisa. Aceasta afectiue se poate trata, dar cel mai adesea reapare.

Cancer colorectal – este un cancer care se intalneste la nivelul rectului sau la nivelul colonului, ambele fiind situate in portiunea inferioara a sistemului digestiv. Ca si simptome, apar: modificari ale miscarilor intestinale, astfel peristaltismul (miscarea intestinelor) nu va mai functiona corespunzator si apare constipatia, care alterneaza cu diareea, sange in materiile fecale sau sangerari dela nivelul rectului, oboseala, senzatie de slabiciune, scadere in greutate, durere abdominala.

Polipii colorectali – sunt niste excrescente (crescaturi) la nivelul intestinului gros. Acestea pot avea aspect plat sau ridicat, pot fi benigni sau cancerosi. Cei de natura canceroasa vor conduce la cancerul colorectal daca nu sunt descoperiti la timp si indepartati chirurgical. Deci nu toata lumea care prezinta polipi rectali va dezvolta cancer rectal. Polipii rectali sunt insotiti de diaree sau constipatie care dureaza mai mult de o saptamana, scaune cu sange si sangerare anala.

Hemoroizi – sunt vene umflate care sunt localizate in jurul anusului sau in portiunea inferioara a rectului. Exista doua tipuri de hemoroizi, in functie de locul unde se gasesc: interni sau externi. Dintre acestia, cei mai frecventi sunt cei externi. Tot acestia provoaca cele mai mari probleme (durere, mancarimi intense, dificultate in a sta in pozitie sezanda). In jurul anusului mucoasa se irita, devine inflamata, apare durerea in timpul defecatiei, acest proces fiziologic se desfasoara cu greutate si dupa defecatie se observa pe hartia igienica firisoare de sange. Desi sunt durerosi, de cele mai multe ori acestia se vindeca de la sine, fara tratament. Daca apar frecvent, des, pot sa conduca la anemie datorita pierderii de sange.

Cancerul anal – celulele canceroase apar in tesutul anusului. Exista mai multe tipuri de tumori care se pot dezvolta aici (tumori benigne, diferite forme de carcinoame). Aceasta declansare de transformare a celulelor normale in celule canceroase se crede ca este cauzata de virusul HPV transmis pe cale sexuala. Simptomele cancerului anal sunt similare cu cele ale hemoroizilor, sindromului colonului iritabil sau alte boli ale sistemului digestiv. Unii pacienti au descris o senzatie de presiune sau prezenta unui nodul langa anus.

Colita – este inflamatia colonului (parte din intestinul gros). Exista mai multe tipuri de colita: colita ulcerativa, colita pseudomembranoasa, colita ischemica. Pot sa apara urmatoarele simptome: crampe sau dureri abdominale, senzatie de balonare, diaree, varsaturi, nevoie urgenta de a merge la baie, sangerari in materiile fecale.

Hemofilia de tip A – este cea mai frecventa afectiune care priveste coagularea sangelui si este transmisa genetic doar de la mama. Gena defecta transmisa cauzeaza un deficit de factor VII, factor ce intervine in cascada coagularii si astfel coagulara nu se mai realizeaza corespunzator (se impiedica formarea dopului rosu). Se caracterizeaza prin sangerare indelungata chiar si in cazul unor rani minore, sangerari nazale, urinare sau prin materiile fecale. De asemenea apar si vanatai inexplicabile.

Enterita – este o inflamatie a intestinului subtire cauzata de ingestia unei bacterii odata cu apa sau alimente contaminate. Cele mai frecvente bacterii sunt: E. coli, Salmonella, Shigella, Yersinia enterocolitica etc. Enterita poate sa apara si in urma administrarii unor medicamente inclusiv a ibuprofenului, in urma radioterapiei sau din cauza unei afectiuni autoimune – Boala Crohn pe care am descris-o mai sus. Se intoseste de varsaturi, ameteala, crampe abdominale, durere si sangerare de la nivelul rectului.

Simptomele sangerarii gastrointestinale

Semnele si simptomele asociate sangerarii rectale difera in functie de localizarea si severitatea sangerarii:
Sangerarea in partea superioara sau inferioara a tractului digestiv poate include:

  • Scaune de culoare neagra
  • Sange inchis sau deschis la culoare la nivelul materiilor fecale
  • Ameteala
  • Oboseala
  • Paloare
  • Dificultate respiratorie
  • Senzatie de slabiciune
  • Voma cu aspect de “zat de cafea”
  • Dureri abdominale

Persoanele care se confrunta cu sangerare acuta pot intra in stare de soc, ceea ce reprezinta o urgenta medicala. Ca si simptome – se instaleaza tahicardia, scaderea presiunii sanguine, cantitatea de urina este scazuta sau absenta, pacientul este inconstient.

Sangerarea cronica duce cel mai adesea la anemie; anemia se refera la o scadere a concentratiei hemoglobinei insotita sau nu de o scadere a numarului de hematii (globule rosii ale sangeului).

Modalitati de diagnostic pentru sangerarea in scaun

Localizarea hemoragiei se efectueaza pe baza:

  • Istoricului medical si familial
  • Examenului fizic
  • Testelor de laborator – poate fi vorba despre analize ale sangelui (se poate determina daca pacientul are anemie si gradul de sangerare) sau analize ale materiilor fecale (pot depista sangerarile oculte).
  • Endoscopie – este o procedura ce implica folosirea unui aparat care se numeste endoscop – un tub mic, flexibil, prevazut cu o lumina si o camera pentru a vizualiza tractul digestiv superior. Acesta este introdus cu grija prin cavitatea bucala, strabate esofagul si ajunge ulterior la nivelul stomacului. De regula este o procedura ce se efectueaza sub anestezie locala. In urma acestei investigatii se poate obtine si o proba de biopsie ce va fi trimisa spre a fi analizata la histopatologie.
  • Enteroscopie – se bazeaza pe acelasi procedeu. Aceasta procedura este specifica intestinului subtire.
  • Endoscopie cu video-capsula – Pentru aceasta investigatie pacientul trebuie sa inghita o capsula care contine o camera mica. Pe masura parcurgerii tractului digestiv, aceasta camera transmite imagini care sunt inregistrate pe un aparat si vizualizate de catre medic.
  • Colonoscopia – Este o procedura care implica folosirea unui tub flexibil, ingust prevazut cu o lumina si o camera care va transmite imagini pe un monitor. Acesta poarta numele de colonoscop si permite vizualizarea rectului si intregului colon. Pacientul va sta intins, pe o parte. Gastroenterologul va introduce colonoscopul prin anus si il va ghida usor prin rect si apoi prin colon. Colonoscopia necesita pregatirea pacientuluicu 1-3 zile inainte de investigatie pentru ca aceasta poate fi efectuata doar daca intestinul contine o cantitate foarte mica sau chiar deloc de fecale. Deci se vor administra medicamente care cresc peristaltismul intestinal si totodata duc la golirea intestinului.
  • Computer tomograf (CT) abdominal – Pentru aceasta investigatie pacientului i se poate administra o substanta de contrast.

Tratamentul sangerarilor in scaun

Tratamentul va fi prescris in functie de cauza si de localizarea sangerarii. Fiecare afectiune careia i se asociaza sangerarea in scaun are un anumit tratament. De asemenea, in cursul unei colonoscopii, endoscopii sau laparotomii poate fi oprita sangerarea prin introducerea unor medicamente care vor stopa hemoragia, prin inchiderea vaselor afectate cu ajutorul unei clame.

Ce trebuie tinut minte este ca:

  • Sangerarea poate sa apara in orice parte a sistemului digestiv
  • Este un simptom al unei afectiuni si nu o boala in sine
  • O varietate de boli pot cauza sangerare la nivelul tractului digestiv
  • Localizarea sursei sangerarii este un pas important pentru depistarea cauzei
  • Tratamentul depinde de cauza si/sau locatia sangerarii.
  • 153 raspunsuri

    1 2 3
    1. Buna ziua! Am si eu o problema cu care nu m-am mai confruntat! Azi dimineață după eliminarea materiei fecale la stergerea cu hartia igienica am avut sange proaspat in timpul mersului la wc am simțit si o mica înțepătură dar a dat un deranj nesemnificativ. Nu sunt constipată . Si acum am niste dureri in partea de jos parca la uter. Timp de doua zile mam sumntit foarte slăbită iar acum dimineața sa întâmplat acest lucru. Ce imi recomandați? In familie avem un istoric de cancer la colon bunicul meu iar tata operat de polipi inflamatori.

    2. Buna. Exact la fel mi sa întâmplat și mie azi. Dacă ați primit vreun răspuns, v-as fi foarte recunoscătoare dacă l-ați putea împărtăși și cu mine. Mie sincer mi-e teama sa merg la spital. Va mulțumesc anticipat.

    3. Am este greu si cu sange la scaun poate fii din cauza de cezariana

    4. Tomoiaga ovidiu

      Eu diaree cu singe.. ce pot face???

    Adauga un raspuns

    Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

    Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

    Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

    Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.