Spina Bifida

Majoritatea malformatiilor maduvei spinarii sunt cauzate de inchiderea anormala a plicelor neurale in saptamanile 3 si 4 de sarcina. Anomaliile care se produc, denumite defecte ale tubului neural, pot afecta meningele, vertebrele, musculatura si tegumentele. Defectele severe ale tubului neural, care implica structuri neurale si non-neurale, sunt intalnite la aproximativ 1/1000 de nasteri, insa incidenta variaza in functie de populatia studiata si poate ajunge pana la 1/100 in anumite regiuni, cum ar fi in partea de nord a Chinei.

spina bifida

Spina bifida este o denumire generala acordata defectelor tubului neural care implica regiunea spinal. Consta in scindarea arcurilor vertebrale si poate afecta sau nu tesutul nervos subiacent. Exista doua tipuri de spina bifida:

Spina bifida oculta care este un defect al arcurilor vertebrale, acoperit de tegument si care de obicei nu implica tesutul nervos subiacent. Defectul se produce in regiunea lombo-sacrata (L4- S1) si poate fi detectat datorita pilozitatii tegumentului care acopera zona afectata. Defectul (cauzat de absenta fuziunii arcurilor vertebrale) afecteaza aproximativ 10% din indivizii normali, fara alte malformatii.

Spina bifida chistica, este o malformatie severa a tubului neural in care tesutul nervos si/sau meningele proemina printr-un defect al arcurilor vertebrale si tegumentului, cu formarea unui sac similar unui chist. In majoritatea cazurilor, defectul este localizat in regiunea lombo-sacrata si produce deficite neurologice, insa acestea nu se asociaza de obicei cu retard mintal. In unele cazuri, prin defect proemina numai membranele meningeale care delimiteaza o cavitate plina cu lichid (spina bifida cu meningocel); alteori in sacul meningeal este prezent si tesut nervos (spina bifida cu mielomeningocel). Uneori plicele neurale nu devin proeminente, ci raman sub forma unei mase aplatizate de tesut nervos (spina bifida cu mieloschizis sau rahischizis).

Practic in toate cazurile de spina bifida chistica apare hidrocefalie, deoarece maduva spinarii este strans atasata de coloana vertebrala. Pe masura ce coloana vertebrala creste in lungime, din cauza aderentelor cerebelul este tractionat in gaura accipitala, astfel incat curgerea lichidului cefalorahidian este intrerupta.

Diagnosticul prenatal de spina bifida chistica se stabileste cu ajutorul ecografiei si prin determinarea nivelului de alfa-fetoproteina in sangele matern si in lichidul amniotic. Vertebrele devin vizibile in saptamana 12 de sarcina, astfel incat pot fi depistate defectele de inchidere a arcurilor vertebrale. O noua metoda terapeutica pentru spina bifida consta in interventia chirurgicala in utero practicata in jurul saptamanii 28 de sarcina, fatul este expus prin operatie cezariana, defectul este corectat, iar fatul este reintrodus in uter.

Rezultatele preliminare indica faptul ca aceasta abordare reduce incidenta hidrocefaliei, amelioreaza controlul mictiunii si al defecatiei si conduce la o dezvoltare motorie mai buna a membrelor inferioare.

Defectele tubului neural pot fi cauzate de hipertermie, acid valproic, hipervitaminoza A, precum si de numerosi factori teratogeni. Etiologia majoritatii defectelor tubului neural este multifactoriala, iar probabilitatea de a vea un copil cu acest defect creste semnificativ atunci cand cuplul respectiv are deja un copil afectat. Studii recente au dovedit ca incidenta defectelor tubului neural poate fi redusa cu pana la 70% prin administrarea de acid folic in doza de 400µg pe zi. Acest tratament trebuie inceput cu 2 luni inainte de conceptie si continuat pe tot parcursul sarcinii.

4 raspunsuri

  1. De cand se indica tratamentul cu acid folic pe toata perioada sarcinii?
    Ma surprinde, pentru ca tocmai eu sunt in situatie de a avea spina bifida oculta, descoperita intamplator pe o radiografie de coloana lombara. Sunt insarcinata, am 15 saptamani, si mi s-a indicat sa iau acid folic 5 mg pana la 14 saptamani, medicul ginecolog fiind avizat de antecedentele mele. Bineinteles ca am inceput adm acidului folic cu 2 luni inainte de conceptie.
    Sa am parte de o indicatie gresita?
    Multumesc!

  2. salut ancuta
    daca se da pe tot parcursul sarcinii sau nu(depinde si de medic), e esential ca acidul folic sa fie dat pana la inchiderea tubului neural. ulterior desi necesitatile fatului sunt crescute nu se rezulta cu probleme asa de grave.
    tu poti lua in continuare suplimente alimentare cu aprobarea medicului. nici prea mult nu este bun.
    indicatia nu este gresita.
    bafta la ecografia viitoare:)
    sanatate

  3. Tu scrii pentru oameni sau pentru doctori? 🙂

  4. Cristina Draghici

    Buna Ancuta,
    Pentru prevenirea defectelor de tub neural, acidul folic se ia cu 2-3 luni inainte de sarcina, pana in trimestrul II de sarcina, insa fiind o vitamina, la femeile care nu au suficient acid folic din alimentatie se ia pe tot parcursul sarcinii. Foarte important este faptul ca acesta este un tratament ce poate fi administrat numai la recomandarea medicului care va urmari sarcina. 🙂

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv. Ofera cat mai multe detalii (varsta, simptome, analize, rezultate etc) pentru a putea primi un raspuns adecvat. Nu este nevoie sa trimiti aceeasi intrebare de mai multe ori, o singura data e suficient. Te rog retine articolul la care ai trimis intrebarea sau aboneaza-te sa primesti atentionare pe email. Daca intrebarea este complexa, iar explicatiile necesita mai mult de 100 de cuvinte, foloseste forumul medical.