Un nou val de transplanturi uterine (UK si USA)

In urma succesului anuntat de Suedia la sfarsitul anului trecut, cand echipa condusa de Prof Brännström a raportat primul bebelus nascut dintr-un uter transplantat, ideea tratarii infertilitatii uterine absolute prin transplant de uter a castigat amploare si noi echipe au inceput recrutarea de pacienti pentru a transplanta utere.

Primul proiect anuntat recent se va desfasura in UK si va incepe in 2016. Echipa condusa de Mr Richard Smith de la Imperial College London a primit aprobare pentru 10 transplanturi de uter.

Proiectul se adreseaza femeilor cu varste intre 25-38 de ani, aflate intr-o relatie de termen lung, avand ovare sanatoase si functionale. Pentru a fi eligibile, femeile trebuie sa aiba domiciliul in UK si sa beneficieze de ingrijire medicala in NHS. Pana acum si-au anuntat interesul sute de femei, iar 104 dintre ele au indeplinit conditiile de baza pentru a fi eligibile.

Site-ul proiectului este wombtransplantuk.org si contine informatii pentru publicul lar si potentialele paciente. Cateva aspecte interesante:

  • aproximativ 200.000 de femei cu varsta reproductiva din Europa nu au uter functional (absent congenital, inlaturat prin histerectomie)
  • Sindromul Mayer Rokitansky afecteaza 1 din 5000 de femei
  • costurile unui transplant ajung la £50,000
  • recoltarea uterului dureaza 2-3 ore, iar transplantarea 6 ore, intreaga operatie necesitand o echipa de 12 persoane
  • 13% dintre femeile infertile iau in considerare suicidul.

Proiectul American este similar. Este coordonat de Dr Andreas Tzakis de la Cleveland Clinic si tinteste tot 10 transplanturi de uter. Se pune accentul pe sanatatea psihologica si pe necesitatea existentei unor embrioni de calitate, obtinuti inainte de confirmarea acceptarii in proiect.

Transplantul nu include si trompele uterine, deci singura modalitatea de a obtine o sarcina (scopul transplantului) este prin fertilizare in vitro. Fiind o procedura extrem de complicata si costisitoare, este de inteles ca va fi oferita doar unor femei care au garantia ca pot continua tratamentul (adica au embrioni de calitate).

Se estimeaza ca vindecarea dureaza 12 luni dupa transplant, moment in care embrionii vor fi decongelati si transferati in uterul transplantat (clevelandclinic.org).

Ambele proiecte sunt inregistrate pe clinicaltrials.gov (Imperial College London si Cleveland Clinic).

La o cautare rapida dupa uterine transplant, baza de date identifica inca un proiect in pepiniera, tot in Statele Unite, la University of Nebraska, coordonatorul fiind Alexander Maskin. Asteptam noutati.

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv. Ofera cat mai multe detalii (varsta, simptome, analize, rezultate etc) pentru a putea primi un raspuns adecvat. Nu este nevoie sa trimiti aceeasi intrebare de mai multe ori, o singura data e suficient. Te rog retine articolul la care ai trimis intrebarea sau aboneaza-te sa primesti atentionare pe email. Daca intrebarea este complexa, iar explicatiile necesita mai mult de 100 de cuvinte, foloseste forumul medical.