Nu la noi s-a intamplat (parca si aud un „offf” din unele parti…), ci la americani, si inca intr-o clinica importanta.
O pacienta trebuia sa aiba 2 interventii chirurgicale succesive la Manhasset’s North Shore University Hospital, fiecare efectuata de un alt chirurg (ambele in sfera coloanei cervicale). Primul chirurg a efectuat procedura (tractiune cervicala) dupa care a parasit sala de operatii. A urmat apoi o anestezie generala de 90 de minute si asteptarea celui de-al 2-lea chirurg care trebuia sa implanteze un sunt. Cand personalul medical si-a dat seama ca medicul nu mai vine, au mers si l-au anuntat pe seful sectiei de neurochirurgie, care a refuzat sa il inlocuiasca pe chirurgul care trebuia sa efectueze interventia, desi era datoria lui conform politicii spitalului.
Pacienta a fost trezita din anestezie si a fost mintita ca medicul care trebuia sa efectueze implantarea suntului se afla intr-o urgenta familiala, iar el era in zbor spre Florida pentru o vacanta.
In acest caz au fost incalcate 14 reguli de sanatate publica.
Seful sectiei de neurochirurgie era odata cel mai bine platit neurochirurg din New York, 7,2 milioane de dolari pe an, iar chirurgul plecat in vacanta primea 2,5 milioane de dolari pe an…
Asta asa, pentru comparatie cu salariile de la noi…