AneVivo: Fertilizare in vitro cu dezvoltarea intrauterina a tuturor embrionilor

Intr-un ciclu de fertilizare in vitro clasic, partenera trece printr-un tratament de stimulare ovariana in urma caruia se obtin un numar de ovule (ideal 15) prin recoltare sub ghidaj ecografic, acestea urmand sa fie fertilizate fie conventional fie prin ICSI in laborator. Embrionii obtinuti vor fi cultivati tot in laborator urmand ca ulterior sa fie evaluati si transferati in uter (ideal 1 blastocist de clasa A) in speranta obtinerii unei sarcini.

O diferenta majora a fertilizarii in vitro in comparatie cu fertilizarea dintr-o sarcina conceputa natural este faptul ca ovulele si spermatozoizii initial, iar embrionii ulterior, sunt manipulati si cultivati intr-un mediu sintetic in laborator. Acest mediu sintetic a fost dezvoltat pe parcursul ultimilor 30+ ani si s-a ajuns la diferite combinatii de nutrienti patentati de diferite companii farmaceutice. In momentul actual nu exista un mediu de cultura net superior celorlalte, toate sunt acceptabile.

Evolutia tratamentelor de stimulare ovariana si a tehnicilor de laborator (inclusiv a mediilor de cultura pentru ovule/sperma/embrioni) a permis avansarea pana la transferul embrionilor in marea majoritate a ciclurilor incepute (inainte ciclul se oprea ori dupa recoltarea ovulelor in numar prea mic, de calitate slaba sau deloc, ori dupa incercarea de fertilizare in laborator din cauza obtinerii unor embrioni de calitate slaba care nu se dezvoltau pana la stadiul de a fi transferati).

Cu toate ca majoritatea ciclurilor avanseaza pana la transferul embrionilor, doar o parte mica din embrioni reusesc sa se implanteze cu succes: in jur de 30%, adica 1 din 3 – chiar daca au o calitate aparenta acceptabila.

Acest neajuns este atacat din diferite unghiuri: incercarea imbunatatirii calitatii ovulelor/spermei, criterii noi pentru alegerea embrionilor pentru transfer dupa cultivarea lor in diferite medii (inclusiv embrioscop), optimizarea endometrului inainte de transferul embrionilor pentru a-i creste receptivitatea, suportul hormonal dupa transferul embrionilor (progesteron) etc.

Una dintre inovatiile in acest sens este reprezentata de cultivarea embrionilor in uter si nu in laborator. Teoria din spatele procesului se bazeaza pe faptul ca mediul intrauterin contine mult mai multe substante comparat cu mediul sintetic din laborator, ceea ce ar putea duce la obtinerea unor embrioni cu potential superior.

Pentru a putea realiza aceasta propunere, cercetatorii au creat un dispozitiv care contine o membrana permeabila, cu pori care permit schimbul de substante cu mediul inconjurator. Astfel, dupa introducerea dispozitivului in uter, embrionii din interior vor fi expusi mediului intrauterin, cultivarea lor fiind mai naturala. O optiune este plasarea ovulelor si a spermei in dispozitiv, chiar inainte de fertilizarea in laborator, variante exista, momentan sunt sub evaluare.

Dupa cultivarea lor in dispozitivul intrauterin, acesta va fi extras din uter, iar embrionii sunt evaluati pentru transferul ulterior (direct in cavitate, fara dispozitiv).

Cu alte cuvinte, in loc sa se dezvolte in laborator in primele 3-5 zile, embrionii (sau sperma/ovulele inainte de fertilizare) sunt plasati in dispozitivul permeabil in uter pentru a fi expusi mediului natural in care ar avea loc fertilizarea la sarcinile concepute natural.

Ideea a fost evaluata initial intr-un studiu publicat in 2009, iar acum este disponibila in cateva clinici: Complete Fertility Centre Southampton (UK) si Clinique IVI Bilbao (Spania), mai multe in viitorul apropiat. Dispozitivul se numeste AneVivo si este produs de Anecova.

Ideea este interesanta si are suport plauzibil stiintific, asteptam rezultatele unor studii pragmatice.