Deja Vu – Ce Este? Teorii si Observatii

Ti s-a intamplat vreodata sa intri pentru prima data intr-un magazin si sa ai senzatia ciudata c-ai mai fost acolo? Sau purtai o conversatie cu cineva si brusc ai avut impresia ca ai auzit exact aceeasi replica inainte, avand certitudinea ca n-a fost asa? Se numeste Deja Vu si in jur de 60-70% dintre noi recunosc faptul ca au avut o astfel de experienta.

O imagine, un sunet, un gust sau un miros ne poate face sa avem senzatia ca am mai avut aceeasi perceptie si anterior, cu certitudinea ca nu este adevarat.

Sunt peste 40 de teorii pentru deja vu si ceea ce il cauzeaza, variind de la reincarnare pana la erori ale procesului de memorare.

Deja vu este un termen frantuzesc si se traduce prin deja vazut si are cateva variatii, incluzand deja vecu, adica deja trait, deja senti, adica deja simtit, deja visite, adica deja vizitat. Termenul a fost ales in 1876 de catre francezul Emile Boirac, unul dintre primii care au studiat fenomenul.

De multe ori deja vu este confundat cu alte fenomene gen: experiente precognitive (senzatia ca stii exact ce urmeaza sa se intample, si chiar se intampla), halucinatii (determinate de boli sau medicamente/droguri), amintiri false (determinate de schizofrenie). Spre deosebire de adevaratul deja vu, care dureaza in jur de 10-30 de secunde, celelalte fenomene pot dura mult mai mult.

Fiecare cercetator care a studiat femonenul deja vu i-a dat definitii particulare si a stabilit categorii pentru factorii care genereaza un deja vu. Teoria cea mai credibila este ca deja vu poate fi determinat de 3 categorii de factori: disfunctie biologica (ex: epilepsia), familiaritate implicita si perceptie divizata.

Deja vu este un fenomen greu de studiat pentru ca apare spontan, dureaza putin si nu are manifestari fizice. Din cauza asta nu i-a fost stabilita inca o explicatie definitiva.

Teoria care mi s-a parut cea mai interesanta este asa numita teoria telefonului mobil sau atentia impartita/perceptie divizata.

Pentru a lansa aceasta teorie, Dr. Alan Brown a facut un experiment in care un grup de subiecti trebuia sa priveasca niste fotografii cu locatii si sa spuna care le sunt familiare. Inainte de asta, subiectilor le-au fost aratate o parte din fotografii la viteza foarte mare – 10 fotografii in 20 de milisecunde – suficient pentru creier sa le inregistreze dar insuficient pentru subiecti sa le constientizeze.

Rezultatul experimentului a fost ca fotografiile neconstientizate, dar inregistrate, le-au fost familiare intr-un procent mult mai mare decat celelalte fotografii aratate in experiment.

Asta inseamna ca atunci cand atentia ne este distrasa de la o anumita activitate, inregistram totusi tot ce este in jurul nostru, dar nu constientizam. Apoi cand putem sa ne concentram pe ceea ce facem, lucrurile din jurul nostru ni se par deja familiare chiar daca nu ar trebui sa fie.

Un exemplu concret: intram intr-o casa in timp ce vorbim cu gazda si putem experimenta un deja vu. Totul a functionat asa: inainte sa ne uitam atent la camera, creierul a procesat deja vizual/fonic imprejurimea, iar cand vine timpul sa percepem normal camera avem senzatia ca am mai fost acolo.

Cele mai multe senzatii de deja vu le-am avut in timpul dialogului cu alte persoane, cand aveam impresia ca am mai auzit exact aceleasi replici, cu toate ca nu era asa. Tu ai avut astfel de experiente?

138 raspunsuri

1 2 3
  1. Va rog ajutati-ma!
    Acum 10 ani pe cand aveam 20 de ani fiind militar am venit intr-o permisie de 3 zile acasa.Faceam armata in garda la o unitate militara in muntii vrancei.Eram doar 16 soldati si mai tot timpul il petreceam in acea padure unde faceam garda.In fine ..in acea permisie de 3 zile am ajuns seara acasa , totu bun si frumos ,am iesit in oras cu vechii mei amici apoi pe la ora 23 am ajuns acasa.Am deschis televizorul si m-am pus sa ma uit la un film pe HBO si am adormit insa pe la ora 3 in timp ce dormeam am simtit un furnicat in talpi apoi urca din ce in ce mai sus pana a ajuns la piept ,speriat am deschis si mi-am zis”ce p”a mea e asta”, dupa ce a urcat pana in varful capului am avut cea mai frumoasa si extraordinara experianta din viata mea.A tinut 2-3 minute si in tot acest timp nu auzeam decat zgomotul unei cascada de apa gigantice in urechi si un gust un gura asemanator cu miere de albine amestecat cu lapte.O pace interioara si un sentiment de dragoste IMENS incat am zis „doamne mor??? am murit?? ce a asta?”
    Am coborat din pat si am pus mana pe televizor , ma piscam de piele si nu imi venea sa cred apoi am inceput sa ma invart in cerc de emtotii nu stiam ce sa fac , imi placea enorm .Dupa 2-3 minute a inceput sa scada efectul si s-a dus apoi am vrut sa intru peste mama mea sa o trezesc si sa-i povestesc insa mi-am dat seama ca la ora aia chiar m-ar fi injurat si in nici un caz nu m-ar fi crezut.Mentionez ca o data l cateva zile mi se intampla sa am unsetiment de Dejavu insotit de un ritm sau zgomot nu stiu exact sa explic parca m-as detaja de corp si devin un observator..si multe aletele am de povestit insa nu vreau sa ma luat drept nebun

  2. buna iarba aia ?

  3. Nu am cosumat niciodata iarba sau altceva iar alcol nu beau niciodata mai mult de doua beri.

  4. Buna, tocmai am avut un deja-vu de 2 min, cand m-am asezat in fata calculatorului, mi se intampla cam de 2 ori pe luna sa am aceasta senzatie si am intrat pe net sa vad care ar fi explicatiile, sunt total de accord cu teoria spusa mai sus, insa ceea ce a povestit Gabriel mi se pare cam ciudat.

    In legatura cu iarba, stiti cumva de ce la mine nu are efect?, adica nu am halucinatii, ma simt la fel, insa prieteniilor mei le da o stare de euforie.

  5. Gabriel, ceea ce traiesti tu se numeste stres posttraumatic. am trecut prin ceva asemanator. Incearca sa consuti un medic, te va ajuta

  6. Lexi nu am avut traume niciodata, sunt de 8 ani stabilit in norvegia, am job bun si o viata aproape ideala.Idea de baza este ca acea experienta de acum 10 ani pe mine ma va urmari toata viata si as da orice macar odata sa mai am parte de ea macar cateva secunde.Mai degraba as crede ca este legat de ceva vibratii cosmice si am un sentiment puternic ca e ceva foarte complex.

  7. SPT nu are legatura obligatoriu cu o trauma.pot fi si alte cauze

  8. Stiti…..cred ca nu se vrea a se stie adevarul depre aceste fenomene naturale,evidente cu nimic iesit din comun dar cineva reuseste sa blocheze realmente intentia unui om de la tara care munceste la cinp si bea apa fiarta si dupa o zi istovitoare are prima si ultima lui revelatie etc.La cine sa apelezi sa aflii ce se intinpla cu tine sau sa dezvolti aceste forte care sint latente si nu ori-ce moment,stare sau soc poate declansa initierea acesteia…P.S.Daca este cineva de buna credinta aici rog sa aduca aportul prin sinceritate si suflet,exclus materialistii….ca de povesti nu are rost sa abundam pt ca tinpul nu mai este prietenul nostru,concret ar trebui sa vedem ce se mai poate face……..Va iubesc pe toti indiferent de opinii. Leo.va astept pe email.leonard_baciu@yahoo.com

  9. cum se explica faptul ca in fiecare zi mi se intampla sa am pur si simplu ganduri ,care de fiecare data se materializeaza in viitorul apropiat ,daca nu in aceasi zi atunci in urmatoarea.la inceput a fost infricosator sa vad ca ceea ce gandeam se intampla fara sa am nici un detaliu dinainte ,sa pot realiza rational o ipoteza sau un fapt.daca stie cineva ceva despre asta si m ar putea ajuta in vreun fel astept…

  10. Atunci cand ai un dejavu ramai „suspendat in aer” pur si simplu, iar cand se termina parca ai cadea inapoi pe pamant.Am si eu multe senzatii de dejavu.Incep sa zambesc fiindca ma gandesc ce se intampla si incerc sa imi amintesc cand si unde s-a mai intamplat ori sa anticipez fiecare miscare(nu reusesc).Am incercat sa reconstitui unele pasaje, de ex. exact cu aceleasi replici sau gesturi, dar senzatia nu mai apare…Orice ar spune altii, mie mi se pare super :))

  11. doar ca eu stiu exact cand mi-a trecut prin minte ideea care sa intamplat apoi…din cate am inteles ceea ce simt eu se numesc premonitii..si vreau sa stiu daca as putea cumva sa le controlez..

  12. Salut ! Si mie mi se intampla sa am un deja vu cam ,la o luna . Nu pot explica exact senzatzia, dar pur si simplu in acel moment unele replici sau imagini auditive sau vizuale mi se par cunoscute ca si cum ar mai fi fost traite candva.Problema e ca mi se mai intampla sa am acelasi deja vu cu aceleasi replici pe care mi s-a parut ca le-am mai auzit si care au mai aparut in alte deja vu-uri.Daca poate cnv sa-mi explice astept raspuns .

  13. Buna… am avut shy eu un dejavu,si sunt total de acord cu Cristina M :”Atunci cand ai un dejavu ramai “suspendat in aer” pur si simplu, iar cand se termina parca ai cadea inapoi pe pamant”

    de ex. eram in cancelarie cu profa de romana o colega mai mica si un coleg mai mare. afara ploua. profa vorbea despre colega mai mica k,cat de mik e,atat de smechera e, nu stiu de la ce a pornit discutia deoarece „pluteam in aer” dar exact atunci am avut senzatia k asta s-a mai intamplat…

    inca o senzatie de dejavu am avut-o nu de mult la tara la bunici, o vecina cu copil mic de 1 an ii dadea sa manance la gard la pui, copilul a varsat mancarea si toate gainile au venit pe noi,lavi si dario ( asa ii cheama) au plecat de acolo eu am ramas nemiscata apoi park m-am trezit din cv si am realizat k trebuia sa plek…

    mi s-a mai intamplat tot intr-o seara la bunici stateam pe banca cu fetele si baiestii afara era ziua apoi au trecut cateva ore bune cand m-a luat cu ameteala si am constientizat k era seara desi nu stiam cum de…

    aproape de fiecare data cand am senzatie de dejavu ametesc pentru cateva secunte apoi ma trezesc speriata… nu mi se pare delok super sa ai senzatii de dejavu…

  14. Mie mi se intampla mereu sa am deja vu.Adica visez sau traiesc niste lucruri si la scurt timp aceleasi lucruri, intamplari, sunete etc le aud si le vad.Se intampla mereu, nu pot explica cum ma simt dar e o senzatie care te inspaimanta terbil.E foarte ciudat sa traiesti chestii de genul asta.Cateodata stau cu prietenii si spun lucruri pe care eu am senzatia ca le-am mai auzit si culmea tot din gura lor si ii intreb daca nu cumva au mai spus asta odata, si raspunsul este de fiecare data NU!E tare ciudar dar intr-un fel e foarte tare.

  15. draga mea adela ce simti tu nu se numeste deja-vu.e un simptom al depresiei. deja vu e atunci cand un lucru total necunoscut iti pare familiar.documenteaza-te mai bine data viitoare inainte sa mai spui asa o prostie.

  16. subiectul asta mi-a atras atentia dintotdeauna.foarte multi oameni au deja-vuuri.e un topic complex si ar trebui studiat mai serios ;bineinteles de oameni avizati.si eu am avut deja-vuuri..ceea ce e ciudat (pt ca vad o incercare de explicare a fenomenului)adica ok teoria sta in picioare referitoare la ”imprejurimi” ,mediul inconjurator ;ok dar discutiile?..deci,nu stiu daca fenomenul este elucidat in totalitate.este posibil totusi,incerc si eu o varianta ,o simpla opinie..e posibil ca oamenii care se-ntalnesc cu acest fenomen sa aiba o perceptie extinsa asupra a tot ceea ce-i inconjoara.dar asa cum scrie in articol cauzele pot fi multiple…

  17. interesant subiect….interesant ca din ce in ce mai multa lume are dejavu.care e explicatia voastra personala ?

  18. @jane. si eu am aproape zilnic astfel de ganduri/senzatii care devin realitate in o zi doua. nu au legatura cu senzatiile de deja-vu (-de care am parte destul de des), insa raman uimit cand devin realitate si ma gandesc ca exact chestia aia mi-a trecut prin minte acum 1 zi. Gandurile au legatura in mare parte legatura cu trecutul meu si lucrurile cunoscute de mine.

    Un exemplu recent e: Acum mult timp cautam cu un prieten de-al meu un film pe internet sa „omoram” timpul intr-o seara plictisitoare. Printre zecile de titluri mi-a atras atentia „The Butterfly Effect”. Nu imi amintesc ce film am vz atunci, insa acum cateva zile mi-a venit prin minte titlul „The Butterfly Effect” si m-a tot „terorizat” in ziua aia. Seara am mers la o prietena. Eram vreo 4 persoane si s-a propus sa vedem un film. (Asta se intampla la tara fara internet) Singurul film din calculatorul ei era The Butterfly Effect…

  19. app de deja-vu-uri…ce ziceti de faptul k am cateodata un deja vu visat cu un an jumate inainte..bagat intr-un „sertaras” in subsonstient de care imi aduc f bine aminte la momentul respectiv, si imi si amintesc ce ar trebui sa urmeze, totul se petrece in legatura cu mine sau cu persoanele pe care deja le cunosc…e f ciudat si f scurt:)

  20. sau…intr-o dimineata ma imbrac sa plec undeva unde faceam eu voluntariat…imi aleg accesoriile si ma gandesc daca sa imi iau colierul cu elefant.grabindu-ma, am o ezitare catre margelele roz pal.constat ca se potrivesc mai bine….ajung la muzeu…la care o colega ma vede de la distanta si imi zice ca in acea dimineata s-a gandit ca imi voi lua margelele roz pal(le aveam la gat):-?…foarte ciudat si interesant, totodata.

  21. Nu stiu de ce atat de multa lume se intreaba cum , de ce , wow etc. Am trait si eu senzatia aceasta numita deja vu la viata mea dar de foarte putine ori si foarte rar. Singura concluzie pe care am tras-o in urma „experientei” a fost ca este : TOTAL NEFOLOSITOARE. Si da, am ceva personal cu „nefolositorul”. Explicatie : de fiecare data cand am avut senzatia sau am trait „experienta” de deja vu imi dadeam seama ulterior ca ceea ce am auzit sau vazut stiam deja DAR totusi ….. daca as fi putut da timpul inapoi de 1 milion de ori tot nu as fi putut spune sau descrie ceea ce urma sa aud sau sa vad care imi parea cunoscut dandu-mi senzatia respectiva. Si atunci care este rostul ? Niciunul , treceti peste daca va deranjeaza si ignorati-le. Cu cat aveti mai multa putere si vointa de a le ignora o sa treaca de la sine , iar daca totusi va plac atunci concentrati-va cat mai intens si mai puternic asupra lor pana o sa faceti un fix din chestia asta iar in scurt timp o sa incepeti sa fabricati propriile deja vu-uri pentru satisfactia senzatiei pe care le „pot” da. 😀

  22. E vorba de atentia distrubitiva
    Cele doua bucati de creier lucreaza separat una de alta si atunci cand iti dezvolti atentia distributiva intre cele doau bucati din craniul nostru se creaza o legatura si ambele iti zic ca cea ce vezi si traiesti in acele momente de „de javu” s-a mai repede dar defapt e vorba de comunicatia si perceptia in capul nostru

  23. Si eu am avut in deja vu:eram la ora de fizica ci profesoara ne vorbea nu mai stiu exact despre ce…cert este k la un moment dat m-i s-a parut k ceea ce spunea imi era foarte familiar si nu intelegeam de ce pt k era pt prima data knd auzeam ce zicea…si nu numai ce zicea imi era familiar dar si gesturile profesoarei si ceea ce facau colegii in jurul meu…mi-am dat seama k e ceva ciudat si am incercat sa anticipez(sa imi aduc aminte practic) ceea ce va zice si cum se va misca profa…si exact ceea ce eu „mi-am adus aminte” k va zice si k va face exact asa a facut…totul a durat cateva zeci de secunde dupa care am revenit cu picioarele pe pamant…totul mi s-a parut infricosator dar si fascinant in acelasi timp pt k reusisem sa prevad ce se va intampla

  24. Toate raspusurile sunt trecute de multi ani(aproximativ 2000 de ani) itr-o carte numita „BIBLIA” daca va intereseaza luati o BIBLIE si cititi in Ioel 2:28. Daca vreti sa stiti mai multe sititi si versetele de dinainte si dupa.

    Nu e singurul lucru care se intampla aceasta carte spune tot viitoru prezentul si trecutul iti spune despre cum sa traiesti sa o duci bine pe pamant sa ai tot ceti treba trebuie doar sa studiati atent cartea numita BIBLIA.

  25. @gadyel: …prietene, esti high? ce legatura are postul tau cu subiectul?

    Deja-vu pentru mine cred ca e o repetare a actiunilor zilnice. Nu l-am avut niciodata in situatii extraordinare ci in zile normale cu oameni normali si nu a durat mai mult de 3 secunde.
    Mi se pare ciudat ca unii de aici isi dau seama ca au visat experienta acum 1 an…eu nu stiu ce am visat ieri, dar in fine, fiecare cu „nebunia” lui.
    Sunt sigur ca exista o explicatie rationala pentru asta, doar ca nu s-a studiat indeaproape.
    Despre articol si experimentul studiat: nu mi se pare valabil avand in vedere ca mesajele subliminale sunt cu totul altceva si nu vad legatura cu sentimentul de deja-vu…si DA cred ca e un sentiment nu doar o potrivire de imagini si sunete, gusturi si mirosuri. Pentru mine Deja-vu e un sentiment 🙂

  26. George daca ai fi citit de unde am spus ti-ai fi dat seama ce legatura are.

    Dumnezeu iti arata in vis ce se va intampla,
    dar dupa cum ai zis visele se uita usor, de aceea cand ajungi in fata evenimentului iti amintest ca lai mai vazut undeva dar nu sti unde (lai vazut in visu de la Dumnezeu)
    Sper ca ati inteles 🙂

  27. Am avut si eu cateva deja vu-uri ! aceasta nu stiu daca a fost deva-vu sau nu dar sa intamplat astfel 🙂 :
    Pt inceput sa va spun ca eu nu am suportat NICIODATA sa dorm la bunicii din partea mamei pt ca e un cartier „pustiu” nu erau copii cu care puteam iesi! intr-o seara am avut un … vis care era in felul urmator : Am fost pus pe un scaun si in fatza mea era o roata impartzita in 3 ! pe fiecare parte scria cate ceva ! Pe prima : acasa; pe a 2-a : bunicii din partea mamei iar pe a 3-a bunicii din partea tatalui , iar o voce imi spune : unde ai vrea sa te trezesti din somn ? Eu stau 1pic pe ganduri si imi spun : Aleg sa ma trezesc la bunicii din partea mamei pt ca acolo am dormit de 2-3 ori cand am fost mic de tot ( cand parintii mei trebuiau sa ma lase la cineva si alta solutie nu a fost decat acolo ) . Eu cu gandul ca m-am culcat acasa , cand ma trezesc din somn .. eram la bunicii din partea mamei 😐 eu asta nu mi-o pot explica cat oi trai eu .. 😐 daca are vreunul explicatie la toata treaba asta .. mi-ar face placere sa o citesc 🙂
    Mai pe scurt : M-am culcat acasa … m-am visat pe un scaun cu o roata in fatza si mi sa zis sa aleg unde sa ma trezesc .. am ales la bunicii din partea mamei ca acolo am dormit de fooooaaarte putine ori (2-3 ori) si fix acolo m-am trezit ..:)

  28. am avut si eu un deja vu…deci am intrat intr’un magazin de haine si apoi m’am blocat cam 10 secunde…pt ca am avut din nou imaginea cum intru in magazin si o salut pe vanzatoare desi eu nu am mai fost in magazinul ala niciodata si nici nu am salutat’o pe vanzatoare

  29. Eu stiam ca fenomenul de deja-vu apare atunci cand o informatie se stocheaza direct in memoria de lunga durata , scurtcircuitand-o pe cea de scurta durata , si , aproape instantaneu , creierul percepe informatia ca si cunoscuta anterior.

  30. Deci..nu stiu ce sa zic de faptul ca te furnica corpul si ca auzi susurul unei ape…da chestia cu un gust dulceag ca de miere de albine se zice ca se produce in momentul in care corpul este relaxat..chiar ieri am citit ca in timpul sedintelor de yoga daca te relaxezi si te concentrezi nu stiu cate ore..ai citez” un gust un gura asemanator cu miere de albine amestecat cu lapte.O pace interioara si un sentiment de dragoste IMENS”
    Se zice ca in starea asta de relaxare poti folosi cel de-al 3-lea ochi(si nu incepeti cu ochiul maro copii da?)ochiul spiritual
    intra pe lovendal . net la sectiunea paranormal si spiritualitate..sunt f multe chestii acolo,cauta si ai sa gasesti

  31. da si mie mi sa intamplat deja-vu chiar de foarte multe ori…………pot spune ca deja imi pot da seama in timpula acela scurt de 5 secunde al unui deja-vu ca este un deja-vu……….pe scurt stiu ce se va intampla inainte….eram la scoala si timp de 5 secunde am ramas masca pur si simplu….colegii mau intrebat daca sunt bine si leam dat un raspuns destul de ciudat …leam zis ca fata de pe banca in urmatoarele 30 de secunde va scoate o sticla de pepsi 0.50ml pe jumate plina si va bea din ea 5 ”guri,, de suc ……….nuj de ce am zis asta da parca stiam ca asa o sa se intample……..MENTIONEZ faptu ca eu naveam nicio le gatura cu eleva de pe banca……apoi colegii mei au ramas LITERALMENTE socati de aceasta experienta a mea………….asta sa intamplat acuma de curand aprox. cu 3 saptamani in urma…. in perioda asta de 3 sapt mi sa mai intamplat acelasi lucru de 7 ori ……dar am preferat sa tin pt. mn ceea ce se va intampla mai departe…….inca o explicatie pt. deja-vu ar mai fii aceea ca exista mai multe universe si in fiecare univers exista o versiune diferit a persoanei noastre….ex: daca eu azi aleg sa stau acasa…si in alt univers aleg sa ma duc afara….pur si simplu daca in realitatea noastra mas fi razgandit si as fi iesit afara eu pur si simplu as vedea ceea ce eu am vazut in universu celalalt …..astai teoria mea ….nuj daca pare vreo prostie dar mi se pare cat de cat plauzibila……… P.S pt SCEPTICI va rog NU COMENTATI

  32. Mai este un fenomen, la fel de interesant, al carui nume nu-l stiu… De asta va intreb pe voi.

    De exemplu, tii in mana un mar, iar la radio tocmai atunci incepe sa vorbeasca despre mere…. Sa spui un cuvant pe care sa-l auzi ori sa-l citesti imediat dupa.

    De exemplu, azi am trecut pe langa un magazin cu rochii de mireasa, si i-am amintit unei prietene de cum se bat in America pe rochii, atunci cand sunt la reducere. Cand ajung acasa si deschid televizorul, exact despre asta vorbeau la stiri…aratau imagini din America…cum se bateau alea :))

    …ori sa te gandesti la ceva/cineva si cand te intalnesti cu prietenii, ei sa deschida subiectul despre acel ceva/cineva.

    Mi s-a intamplat sa vorbesc despre un prieten, si in urmatoarea secunda sa il vad la televizor, trecea prin spatele unei reportere de stiri. :)))

    Probabil tine de legea atractiei…dar la mine sunt unele perioade cand asta se intampla foarte des, de foarte multe ori pe zi, si perioade in care nu se intampla deloc.

    Astept si parerile voastre! 🙂

    • Alina, fenomenul de care vorbesti tu se numeste sincronicitate. Carl Gustav Jung a scris despre acest fenomen.

  33. Alina, si mie mi se intampla asta, de ex imi vine in minte o melodie, si peste 1 min il aud pe frate-mio candtand melodia aia, sau o aud la radio, cred ca este pura coincidenta

  34. ID:edition014

    Si eu am o senzatie de deja-vu dar nu o inteleg deloc nu am mai auzit sa se intample nimanui…cateodata cand dorm sau in un mament al zilei cand nu fac nimic nu gandestc imi apare o imagine dar nu stiu ca am vazuto adica intrun fel nu am vazuto si dupa deva zile sapt sau poate mai mult timp vad in fata ochilor cand stau sau fac o actiune exact acelasi lucru exact aceasi imagine ca si cum as mai fi vazuto odata dar n u am vazuto chiar nu stiu ce mi se intampla cineva care are sa ma intrebe ceva sa sami comunice ceva va rog sa bagati ID`ul edition014

  35. ID:edition014 , nu poti sa spui ca nu gandesti, in fiecare clipa ne gandim la ceva, dar nu suntem prea constienti de lucrul acesta

  36. Buna .. Si mie mi se intampla din ce in ce mai des sa am acest „Deja-vu” .. Parca il vad in vis sau undeva iar apoi trece ceva timp chiar si 1 luna si apoi inchid ochii , parca totul se invarte in jurul meu si apoi simt ca am mai trait asta o data , imi amintesc asa .. Mie chiar si astazi mi s-a intamplat : tata vorbea cu bunica si am simtit ca am mai auzit aceste vorbe si aceasta discutie .. Iar apoi am zis in soapta „Mi s-a mai intamplat asta” si bunica m-a intrebat ca ce am si am zis nimic :)) .. Mie imi place sa mi se intample acest „Deja-vu” .. So, take care , all ! :-*

  37. Si mie mi se intampla de multe ori sa traiesc momente care mi le amintesc ca le-am mai trait sau sa fac trasee care imi sunt foarte familiare desi nu am avut ocazia sa le vad prima (de exemplu escursii in locuri indepartate) De curind m-am opritin un oras pe care il vizitam si m-am decis sa aduc un cadou ptr un amic , am luat un stilou cu personalizat cu numele si un mic vers ,dupa ce am ajuns acasa na-am intilnit i-am dat cadoul si in momentul respectiv am avut senzatia ca se repeta acel moment si exact si cuvintele cu care mi-a multumit Asta ar fi cel mai recent dar mi se intimpla des, eram curioasa daca mai sunt si altii care au aceste experiente,

  38. Gabriel, pentru problema ta cauta detalii in legatura cu Astral Projection iar, Jane, tu folosesti fara sa realizezi Legea Atractiei. Te poti uita The Secret pentru a intelege cum functioneaza mai bine.

  39. Buna tuturor , ma numesc catalin , si foarte des am aceste senzatii de deja vu ,,, adica e cam ciudat visez noaptea ceva si peste o anumita peroada de timp apare acel deja vu si se intampal ca si in vis 😐 exemplu am visat ca ma mut la o alta scoala si in vis imi apareau clasele , levii ,, profesorii , peste scurt timp chair mam mutat a alta scoala si totul mi se parea foarte familair ca si cum as fi fost in acea scoala de mult timp , sau un alt exemplu stau la mine in camera si dintro data pt cateva secunde parca vad ceva ciudat si peste foarte scurt timpo acel ceva se intampla 😐 ajutatima careva 🙂 sunt nebun ? o iau razna sau e ceva normal si va trece , sunt chair disperat pentru ca in ultimul timp mi se intapla foarte des

  40. Am si eu un raspuns la Deja-Vu:
    Poate intr-un anumit fel istoria se repeta
    (inclusiv prin reincarnare)

    • exact, zici ca te-ai intors in timp si ai uitat lucrul asta dar din cand in cand realizezi ca ai mai trait odata situatia respectiva. poate viata ne e deja scrisa, iar noi doar o retraim la infinit :))

  41. Creierul este ca un aparat electric foarte performant cum ar fi de azi pana in viitor la 1000 de ani
    si acest aparat cand are mici interventii cum ar fi factori din natura in cazul nostru deja-vu are mici electro socuri asa se intampla si cu creierul nostru expus la deja vu

  42. Eu am doar 12 ani si mi se intampla foarte des sa am senzatii de Deja vu. SI mi se intampla cu persoane care abea le’am cunoscut sau care nu le-am mai vazut in viata mea .
    Mi se intampla cel putin o data pe saptamana .

    Si este ciudat .. :-s

  43. si la mine mi sa intimplat sa visez de 8 ani de zile aceeasi persoana fie ca ma gindesc la EA fie nu, desi ne cunoastem,dar nu a fost nimica intre noi doar simpli amici,doar knd ne vedem si ne salutam desi am incercat sai cer prietenia de mai multe ori nu sa putut,dar de fiecare data knd o visez fie o vad pe yahoo mess,fie prin cartier, de exemplu imi pastreaza comentariile lasate la EA pe profil pe hi5, desi eu nu prea mai intru decit din ani in pasti pe hi5(parerea mea poate ar vrea sa fim inpreuna sau poate ma insel eu)desi numi place sa recunosc k sint prea incapatinat si nu vreau sa stiu nimica despre EA

  44. Eu de la 13 ani am senzatiile astea si acum am 21.Ieri a fost ultima si cea mai aiurea.de 4 ori am avut deja-vu, dar de obicei mi se intampla de vreo 2-3 ori pe an.La mine e mult mai intensa senzatia:la in ceput ma ia o mica ameteala, dupa care vreo 10 secunde senzatia de deja-vu, parca aerul e mai greu,simt un miros foarte ciudat,iar cel mai rau e ca am dureri mari de cap toata ziua respectiva(sau pana cand adorm).

  45. Pe la vreo 14 ani aveam aceasta senzatie zilnic de cel putin 2 ori non stop.. incepusem sa ma obisnuiesc timp de 9-10 luni n-a cedat … cine-mi poate explica si mie acest fenonem?

  46. deja-vu nu este ceea ce credeti voi…viitorul sau ce o sa se intample ci ceea ce ati trait in trecut… sunt niste senzatii foarte scurte si intense dar din pacate sunt atat de fulgeratoare incat nu iti ofera sansa de a intelege de unde iti sunt cunoscute. nu sunt fabulatii cum spun unii. ele exista realmente!

  47. Buna seara tuturor…astazi am aflat ca sufar de deja vu de experienta precognitiva (senzatia ca stii exact ce urmeaza sa se intample, si chiar se intampla), si am constatat ca mi se intampla in fiecare zi de cel putin 3 ori…ma intreb daca este ceva in neregula in legatura cu aces deja vu asupra mea. Va multumesc ca m-ati ascultat, si va urez o seara frumoasa!

  48. cred ca daca deja-vu-ul vostru se repeta neobisnuit de des, atunci ar fi cazul de facut EEG al lobului temporal…:-)

  49. Si eu am astfel de deja vu uri.Le am destul de rar.Insa la mine se manifesta astfel:Mi se deruleaza niste imagini pe care le cunosc de undeva dar nu stiu de unde.Toata senzatia asta tine maxim 6 7 secunde.Apoi imi revin insa ma simt rau in sensul ca ametesc si simt o senzatie ciudata in piept si simt nevoia sa tusec foarte tare.Incerc sa mi amintesc ce am vazut in imaginile alea si nu mi mai amintesc deloc.Va rog sa mi spuneti ce este asta?Va multumec

  50. eu am avut multe deja-vu-uri si nu suport senzatia ,va rog sa-mi dati un sfat ,daca puteti ,despre cum sa controlez aceste deja vu uri.credeti-ma ,nu le suport,simt ca ma sufoc si trebuie sa beau apa pentru ca imi vine rau.va rog sa imi spuneti 🙂

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.