Despre Ochiul Magic

Laurentiu Craciunas: In ultimele 2 saptamani am schimbat cateva emailuri cu o persoana cu care nu ma mai asteptam sa interactionez vreodata. Este vorba de profesorul din anul I, al catedrei de biofizica a UMF-ului, Manase Dansoreanu. Spre surprinderea mea, a acceptat invitatia de a participa cu cateva articole pentru ContraBoli, iar primul dintre ele mi-a fost trimis prin email (se adreseaza in special studentilor de la UMF Cluj, cei care au mai prins la lucrarile practice misticul aparat denumit ochiul magic):

Considseratii generale didactice.
Fiecare luãm învãtãtura de la zero si ar trebui, pentru a întelege cum se cade, sã parcurgem toate etapele parcurse de precedesori*. Nu-i destul timp iar automatizarea favorizeazã comoditatea, lipsa de întelegere si utilizarea mecanicã a tehnicii. Ca urmare, tendinta generalã este de a se promova „modernul” fãrã a se sti pe ce se bazeazã sau unde va duce. Se mizeazã pe afirmarea individualã momentanã – materialã si/sau profesionalã.

Eu am încercat, cu ce am avut la dispozitie si cu ce am putut construi, sã vedeti pentru câteva mãrimi curente cã se pot mãsura, cum se mãsoarã, si la ce folosesc. Mai ales cum nu se poate ilustra apãsând pe butoane la o aparaturã automatã. (De-aia am respis sistemul grilã. Nu se vede ce si cum gândeste unul care pune X-uri.) In general, se pare cã am esuat într-o mare proportie.

Despre mãsurarea conductometricã a concentratiei totale de electroliti în plasmã.
Aici, cred cã am esuat total, cel putin la ultimele serii. Sã vedem de ce, desi metoda asta este cea mai simplã si rapidã si precisã pentru a rãspunde scopului. A fost în uzul curent timp de 50 de ani (1940-1990), epoca de glorie si de declin a tuburilor electronice. (Chiar si ulterior electronica de luptã a „MIG” era cu tuburi, fiindcã nu sunt afectate de câmpurile de radiatie – oricât de intense – ale exploziilor atomice. Aceste câmpuri scot „instant” din uz sistemele de navigatie si ghidaj a focului dacã sunt realizate cu cipuri.)

„Ochiul magic” este un tub electronic (lampã electronicã) foarte sensibil la tensiunea aplictã unui unui fir plasat în calea unui fascicol de electroni. Cu cât potentialul firului este mai negativ, cu atât respinge mai puternic electronii iar „umbra” lui pe ecranul florescent, dispus jur, este mai mare.

Inclus într-un montaj tip „punte Kohlrausch” [vezi pag.117-119 ale manualului de lucrãri practice (nu te supãra, glumesc!)] poate indica rezistenta electricã a plasmei dintr’o „celulã” de sticlã umplutã cu plasmã. Cu cât rezistenta (care depinde de plasmã si de celulã) este mai micã cu atât „rezistivitatea” (care depinde numai de plasmã) este mai micã. Cu cât rezistivitatea este mai micã, cu atât plasma conduce mai usor curentul, deci contine mai multi electroliti. Dacã se mai fac niste calcule în care se tine cont si de proteinemie se aflã concentratia totalã de electroliti.

Studentul, ca sã înteleagã perfect, trebuie sã aibã cunostinte „doar” despre mãrimile si unitãtile electrice, de legea lui Ohm în curent continuu si alternativ (unde intervin notiunile de reactantã si conductantã – ambele inductivã si capacitivã) si ceva despre solutiile de electroliti.

Ce faci cu valoarea gãsitã? Poate semnala un dezecilibru hidro-ectrolitic global. Dar dacã nu-i global si s-a pierdut/acumulat numai un ion? Dar dacã concentratia totalã e bunã dar este debalansat raportul Na+/K+? Dar dacã este vorba de o alcalozã/acidozã – este metabolicã sau gazoasã? Se mai poate mãsura într-un laborator mediu numai „bicarbonatul standard” (îmi place mai mult vechea denumire – „rezerva alcalinã”). Calea de urmat se „pipãie” interpretând starea clinicã. Trebuie doar sã explici astea unui student în anul I si va fi „numaidecât pãtruns” de utilitatea lucrãrii!

Istoria lucrãrii
In România, timp vreo douã decade (1955 – 1975) au fost fabricate conductometre de uz clinic cu „ochi magic”. Unul dintre acestea a „mers” la Biofizicã pânã prin 1980, când si-a dat obstescul sfârsit.

In Franta (Fac de Medicinã a Univ Grenoble) a fost inclusã în listã pânã în anul 1990. Aparatul pe care l-ai vãzut l-am primit de acolo (alãturi de pH-metru) în 1991. El era destinat, initial, mãsurãtorilor electronice si are o precizie remarcabilã.

Prin 1993 am reusit sã „cârpesc” o celulã de conductibilitate spartã si sã repun în functie lucrarea. N-a fost usor s-o mentin fiindcã trebuia sã fac non-stop „plasme” normale si patologice (solutii saline colorate cu acridin-orange). Dacã era corect folositã, rezultatele date de instalatie erau foarte bune.

Pânã acum vreo zece ani, fizica absolventilor de liceu le permitea încã sã priceapã ce si cum se mãsoarã. Ulterior, cunostintele majoritãtii au devenit qusi-inexistente. La teste scriau „macnet”, presiunea o mãsurau în „Volt”, apa era „CH2” etc, etc.

Necazul în plus a fost cã luminoforul ochiului magic (substanta fluorescentã) a îmbãtrânit si lumina emisã era slabã. Eu nu puteam fi tot timpul acolo iar asist-ei (fizicianã de formatie) nu-i plãcea lucrarea. Probabil am mizat degeaba pe propagarea informatiei de la studentii cu care reuseam sã fac lucrarea spre ceilalti.

In final, pentru majoritatea studentilor, lucrarea cu „ochiul magic” a cãpãtat întelesul de lucrarea cu „ochiul mistic”.

Nu mã mir cã te intereseazã istoria ei, este un bun exemplu de istorie de la bune intentii si eforturi spre esec. Cu sigurantã n-o vei mai gãsi în lista actualã de lucrãri practice.

*Scriu „precedesori” fiindcã mã refer la cei care ne-au precedat într’un domeniu. Predecesori sunt toti cei care au decedat înaintea noastrã.