Despre Sex Anal: Riscuri si Sfaturi

Pentru o parte din cupluri, sexul anal este un subiect tabu, doar gandul la el provocand greata, dezgust, anxietate sau indignare, in timp ce pentru alte cupluri, sexul anal a ajuns o practica frecventa in cadrul vietii intime. Prin definitie, sexul anal presupune introducerea in anus a unor obiecte: deget, penis sau jucarii sexuale, si este practicat atat de cuplurile homosexuale cat si de cele heterosexuale. Statistic, o treime dintre cuplurile homosexuale nu practica sex anal, iar o treime dintre cele heterosexuale il practica ocazional si 10% frecvent. Din cauza numarului mare de cupluri heterosexuale comparativ cu cele homosexuale, in numere absolute, sexul anal este practicat mai mult de cuplurile heterosexuale.

Atitudinea fata de sexul anal difera atat la nivel personal cat si la nivel legal, existand unele regiuni in care sexul anal este interzis prin lege. Biserica este impotriva sexulul anal pentru ca prin aceasta practica sexuala nu se poate obtine o sarcina, rolul sexului fiind reprezentat de conceperea unui copil.

Regiunea anala contine un numar mare de terminatii nervoase, aceasta fiind motivul pentru care unele cupluri reusesc sa obtina placere prin practicarea sexului anal.

Pentru o sansa de reusita cat mai mare si asumarea unui numar cat mai mic de riscuri, exista unele sfaturi care trebuie luate in considerare la practicarea sexului anal.

In primul rand, acceptarea din partea ambilor parteneri. Sfincterul anal extern trebuie sa fie relaxat pentru a se putea acomoda cu penisul erect.

Igiena locala este esentiala. Anusul trebuie sa fie curat, iar intestinul gol.

Daca esti incepator, ia-ti gandul de la sex anal. Sexul anal presupune o orarecare experienta si cunostinte de anatomie, in absenta carora placerea potentiala a sexului anal se poate transforma rapid in durere/neplacere – pentru ambii parteneri!

Chiar si in prezenta unei relaxari eficiente este nevoie de lubrefiant pentru a facilita penetrarea, iar miscarile trebuie sa fie fine.

Dupa sex anal e importanta asigurarea igienei inaintea practicarii altui tip de sex (vaginal sau oral) pentru a prevenii infectiile bacteriene.

Foloseste neaparat un prezervativ. Chiar daca nu se vad, exista un numar foarte mare de bacterii in anus/rect.

Indiferent de pregatirile care se fac anterior sexului anal, indiferent de masurile de siguranta care se iau, sexul anal prezinta niste riscuri care trebuie cunoscute.

In primul rand, bolile cu transmitere sexuala pot fi contactate si prin sex anal. Ba mai mult, unele se transmit mai usor prin sex anal. Astfel, prin sex anal se pot transmite HIV, hepatita A, hepatita C, HPV, Escherichia coli, Chlamydia , herpes genital, gonoree si multe alte boli cu transmitere sexuala.

Indiferent de lubrefierea folosita sau de finetea actului in sine, regiunea anala este foarte sensibila si pot aparea leziuni/fisuri atata ale mucoasei anale cat si ale sfincterului anal. In functie de frecventa practicarii sexului anal (si a aletor caracteristici individuale), sfincterul anal poate suferi modificari care pot determina un grad de incontinenta anala.

Chiar daca penetrarea anala nu poate determina aparitia unei sarcini, in cazul eliminarii spermei din anus si intrarea in contact cu vaginul, poate determina patrunderea spermatozoizilor in uter si migrarea catre ovul cu fecundarea lui.

209 raspunsuri

1 2 3 4
  1. Ma bucur ca ai reusit sa vezi realitatea care este deformata de unele persoane fara sa fi incercat vreodata.Pup si nu uitati traiti-va viata,care este deja foarte scurta!

  2. Chiar m-am temut putin in urma a ceea ce citisem aici,insa cu siguranta o experienta nu este resimtita in acelasi mod de doua persoane. Ma bucur ca am avut curajul sa incerc si as vrea ca si alte persoane care ajung sa citeasca discutiile noastre din teama, sa si-o infranga pentru ca,desi sunt convinsa ca in unele cazuri durerea exista,informandu-se,vor putea controla acest aspect iar apoi se vor putea bucura de un sex perfect!! Multa bafta in experientele vostre intime si nu numai!!!

  3. Fac sex anal cu nevasta`mea de 12 ani, cam odata pe luna, alteori mai des si pot sa va spun din experienta mea personala ca daca placerea e resimtita de ambele parti v-a aduce un aport pozitiv in relatia voastra…foarte important este preludiul dupa care incepeti sa treceti la actiune, este bine venit un pahar de vin, etc orice ca sa se relaxeze
    – in timp ce ii oferiti partenerei un sex oral cu degetul stimulatii anusul (cheia succesului este este o manusa chirurgicala si mult lubrifiant gen durex, love si la nevoie merge si baby jhonson oil, nivea oil ) prima data cu un deget apoi cu doua, fara graba si foarte incet nu ce vedeti prin filme porno…manusa chirurgicala (se poate folosi si prezervativ cu textura fina, exclus punga 🙂 ) nu o folositi ca sa va apare de microbi ci sa fie mai fina decat degetul, de multe ori deranjeaza degetul (textura lui, amprenta)…atentie sa nu terminati femeia la clitoris in faza asta ca ati ratat partida de sex anal…
    -in momentul in care simtiti ca s-a relaxat si sfincterul a inceput sa se largeasca continuati 2-3 minute cu sex normal (si din nou cautati doar s-o incalziti nu s-o terminati)
    – in momentul in care treceti la sexul anal, eu recomand, pozitia clasica a misionarului se va putea face trecerea rapid de la vagin la anus (nu recomand ca femeia sa stea capra la inceput) eventual puneti-i o perna sub fund ca sa fie mai comod pt voi si introduceti usor penisul in ea (aici este de discutat si tine mult cat de relaxata este ea in momentul acela) ori o bagati usor toata ori cate putin – treceti de priml muschi stai 10 – 20 de secunde si treceti si de al 2`lea muschi si iara stati o perioada ca ea sa se adaptaeze, eventual faceti miscari finute de dute vino in caz ca incepe sa vi se culce de la atat stat :)…scoaterea si bagara penisului in fund in mod repetat in faza de inceput este foarte deranjanta pt femeie, deci evitati
    – in general daca femeia v-a avea orgasm, asta se va intampla in timp foarte scurt, cateva minute daca nu ajunge la orgasm dupa max 10 minute mai bine terminati sau va reintoarceti la sex normal, 69, etc ca iei sigur o sa-i treaca stare de exitatie si in loc de placere va fi doar durere

    ps: foarte important ca femeia sa fie relaxata si sfincterul largit la inceput, introducerea penisului in fund in mod repetat cand ea este nepregatita (incordata) pe termen lung o sa duca la leziuni ale muschilori anali

    ps1: sa nu va asteptati ca femeia sa aiba orgasm in fund (in cazul in care va avea vreo-data, nu este o regula ca toate femeile sa aiba orgasm in fund) de primele dati, o sa treaca ceva timp

    ps2: recomand clisma inainte si nu de teama ca poate o sa ma murdaresc ci uneori raman resturi care o sa actioneze exact ca nisipul si va fi foarte neplacut pt ea

    ps3: dupa finalizarea actului sexual, daca ati terminatn in fund lor au tendinta sa se duca pe wc si sa se indese sa scoata sperma afara, nu este recomandat sa se indese cand sfincterul este largit risc de prolaps…dupa ce s-a spalat se poate folosi o zi, doua putina crema de galbenele, indiferent cat sunteti de finuti cu ele in timpul sexului, mici leziuni o sa aiba (microscopice)

    ps4: comunicarea este foarte importanta din partea femeii, sa te indrume cum ii face placere ei (si cand o stimulezi cu degetul, buttplug, etc sau in timpul sexului) ca altfel o sa se mire ca le luam cum am vazut in filmele porno :)))

    Postul meu este adresat atat barbatilor cat si femeilor care vor sa incerce sexul anal (sa-si puna parteneri sa citeasca articolul asta ca au multe de invatat, mai ales daca sunt novici)

  4. fac sex anal de 20 de ani cu sotia.ii place la nebunie sunt zile cand o penetrez si de 2 ori pe zi,de fiecare data imi spune a o bag toata si sa o fut tare,tin sa va anunt ca folosim lubrefiant…nu uitari de igena….pa,pa

  5. am facut sex anal cu prietenul meu,fara prezervativ,a fost foarte bine dar ce vreau sa stiu…am inteles ca este ricul daca sperma se scurge din anus si ajunge in contact cu vaginul,exista sansa sa ramai insarcinata.nu cred ca s-a intamplat asta,deoarece am avut grija,dar care credeti ca sunt sansele sa fie asa?as vrea un raspuns.multumesc mult

  6. Buna Alexa,dupa parerea mea sansele de a ramnane insarcinata sunt de 1%,dar trebuie sa fi foarte atenta pe viitor deoarece o alta neplacere pe care o poate produce sperma din anus ajunsa pe vagin este infectia genitala.Parerea mea este ca ar trebui sa folositi prezervativ in timpul actului sexual anal in felul asta evitati imbolnavirea si a ta si a partenerului!

  7. Am doua intrebari:
    1. fiti putin mai expliciti legat de igiena (inaintea actului). Este absolut necesara clisma pentru a fi evitate incidentele neplacute?
    2. incontinenta fecala: vi se intampla celor care ati incercat? care este probabilitatea sa apara?
    Va multumesc!

  8. buna pai ce sa va zic am facut multe fete sa treaca peste frica si peste teama chiar au fost multumite de mine si acuma o fac si sunt fericite nu conteaza varsta pe care o ai daca esti pregatita si vrei so faci fao daca te frica si nusti cum so faci ma gasesti pe ad grigore_boss2000

  9. aseara am intretin ut raport sexual cu o persoana de culoare pot spune super dotata din nigeria azi la pranz a inceput o hemoragie iar anusul nusi mai revine la marimea din nainte la fel si vaginul ce fac imi place de acest baiat dar e prea dotat pentru mine????

  10. fetelor va recomand sa faceti,eu risc sa imi pierd sotul din cauza ca nu vreau sa fac sex anal

  11. cat dureaza pana se dilata cat de cat anusul si poti avea o partida de sex anal fara dureri?

  12. Daca vei citi ceea ce scrie mai sus vei deduce singura raspunsul la secretele sexului anal fara dureri cit despre dilatare este greu de spus perioada pentru ca depinde de marimea penisului partenerului tau si de cum procedeaza in momentul introducerii.

  13. De cand este anusul organ sexual mai fete si baieti?sau la voi scorbura este pasarica? sunteti bolnavi fratilor,mergeti la doctor !

  14. Ar fi ok sa ne explici si tu atunci de cand este gura organ sexual ca banuiesc ca sti ce inseamna sexul oral !

    • Imi este teama ca o data testand sexul anal, sotului meu sa ii placa prea mult incat sa nu vrea sa mai faca vaginal sau sa il lase mai indiferent. Ati experimentat ceva de genul??

  15. Sexul anal este ceva nenatural, ca sa nu zic ca este nebiblic, neacceptat de Dumnezeu. Daca aveti putina credinta in Dumnezeu, cititi urmatoarele cuvinte pe care Dumnezeu ni le-a dat:
    „21 fiindc?, m?car c? au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au prosl?vit ca Dumnezeu, nici nu I-au mul??mit; ci s’au dedat la gîndiri de?arte, ?i inima lor f?r? pricepere s’a întunecat.
    22 S’au f?lit c? sînt în?elep?i, ?i au înebunit;
    23 ?i au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într’o icoan? care seam?n? cu omul muritor, p?s?ri, dobitoace cu patru picioare ?i tîrîtoare.
    24 De aceea, Dumnezeu i -a l?sat prad? necur??iei, s? urmeze poftele inimilor lor; a?a c? î?i necinstesc singuri trupurile;
    25 c?ci au schimbat în minciun? adev?rul lui Dumnezeu, ?i au slujit ?i s’au închinat f?pturii în locul F?c?torului, care este binecuvîntat în veci! Amin.
    26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i -a l?sat în voia unor patimi scîrboase; c?ci femeile lor au schimbat întrebuin?area fireasc? a lor într’una care este împotriva firii;
    27 tot astfel ?i b?rba?ii, au p?r?sit întrebuin?area fireasc? a femeii, s’au aprins în poftele lor unii pentru al?ii, au s?vîr?it parte b?rb?teasc? cu parte b?rb?teasc? lucruri scîrboase, ?i au primit în ei în?i?i plata cuvenit? pentru r?t?cirea lor.
    28 Fiindc? n’au c?utat s? p?streze pe Dumnezeu în cuno?tin?a lor, Dumnezeu i -a l?sat în voia min?ii lor blestemate, ca s? fac? lucruri neîng?duite.
    29 Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de l?comie, de r?utate; plini de pizm?, de ucidere, de ceart?, de în?el?ciune, de porniri r?ut?cioase; sînt ?optitori,
    30 bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufa?i, l?ud?ro?i, n?scocitori de rele, neascult?tori de p?rin?i,
    31 f?r? pricepere, c?lc?tori de cuvînt, f?r? dragoste fireasc?, neîndupleca?i, f?r? mil?.
    32 ?i, m?car c? ?tiu hot?rîrea lui Dumnezeu, c? cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totu?, ei nu numai c? le fac, dar ?i g?sesc de buni pe cei ce le fac.” (Romani 1:21-32)

  16. Buna ! Imi este putin jena dar eu am 15 ani si am facut asta cu partenerul meu care este major +putini ani …. mie nu imi.face placere pentru ca doare foarte rau , dar ma simt prost sa ii zic pt ca ne iubim .. aveam 9ani jumate cand am inceput relatia …. de cand eram copii .. si a devenit serios , iar acum imi este rusine sa ii zic … ce ar trebui sa fac ? ( I. din Bucuresti ) .

  17. daca ti la sanatatea ta nu te intereseaza ce zice el este periculos ei se distreaza pe tn ia sai faca lui un barbat sa vada cume asta e prostie sa faceti sex anal la batranete nu va ganditi?ce inseamna asta inseamna ca iti place si tie ca daca te-ar durea nu ai mai sta cat de mult l-ai iubi

  18. La naibi cu placerea de a face sex anal ….nu imi mai trebuie toata viata mea cat traiesc cu tot cu lubrificant incet incet am niste hemoroizi de simt ca si se taie mijlocu .,…asta e acu ,,,acu sotu meu spune ca ii pare rau da voi stiti ma baratilor ce durere e …..doamneeeeeeee ,,,,cu toate tacticile lubrifiante si toate alea am un c,,, favut praf prefer singura toata viata decat dureri ca astea ,,duca se la naiba sexu anal nu imi mai trebuie veci

  19. salut tuturor eu cu logodnicul meu vrem sa incercam sex anal insa eu am o problema am fisuri anale mi se permite sa incerc???daca da cum sa nu agravez situatia???

  20. Buna ! Am citit in mare parte raspunsurile vostre.Unele foarte interesante ,ce le stiam deja,desi inca nu am practicat sexul anal.Sunt o tipa deschisa in privinta sexului si curand imi doresc ,sa imi surprind placut iubitul; incercand si sexul anal.Succes si placere totala ,doresc tuturor.Va pup dulce si voi revenii cu un raspuns ,cum a fost experienta mea:p

  21. xxxxxxxxx Cititi cu ATENTIE xxxxxxxxxx

    Cancer , Fisuri , si alte prosti ai putea sa faci doar in momentul in care nu exista igiena si lubrifiere deloc asa ca nu mai va „crispati” atat !

    Totul e psihic ! Daca mami ti-a zis ca nu e bine
    sau pur si simplu ti-se pare ciudat ca pe acolo iti faci nevoile asta nu inseamna ca trebuie sa exprimi o atitudine negativa si altora ! Te apuci si zbieri pe forumuri ca tu nu faci sex anal ca e o prostie ca te poti imbolnavi sau ma rog si dupa primul contact zici „ce proasta am fost” ..

    Folositi lubrifianti, prezervativ si nu fortati ! luati-o incet incet .. ! oricum primele 2 – 3 dati o sa fie mai greu ..dupaia 🙂 o sa vreti voi !

    Succes !

  22. mor pe cei sau cele care scriu ca e anormal sexul anal…….oare ei ce cauta pe aceasta pagina daca nu vor sa incerce???fiecarte e liber sa faca ce vrea in patul conjugal…eu am incercat si chiar m-am simtit bine….eu i-am propus sotului meu si a fost chiar mai placut decat ma asteptam…

  23. Parerea mea e ca sexul anal difera de la om la om. Practic cu iubita mea sex anal de ceva vreme si pot spune ca pare sa se simta chiar mai bine anal decat normal. Sunt oameni si oameni, cui nu ii prieste nu ii prieste, aia e! Cred ca depinde si de fanteziile fiecaruia, de organism si de cum a decurs primul act. Daca esti calugarita sau pur si simplu nu iti place sexul anal, nu insemna ca e nashpa pt toata lumea… Io zic sa incercati, curati, atenti si… usor! Succes!

  24. mie imi este foarte frica de sexul anal..iubitul meu vrea foarte tare lucrul asta dar eu nu sunt prea sigura..a mai incercat odata sa ma penetreze dar m`a durut foarte tare…nu stiu ce sa fac? imi doresc foarte tare sa ii fac toate poftele dar de asta imi e foarte frica…

  25. In situatia anal, PILULA de a doua zi…are vreun effect benefic??..

  26. si eu am fost foarte reticienta in legatura cu sexul anal…pana….intr-o dimineata,cand,am fost trezita intr-o ploaie de saruturi,mangaieri si o tentativa de penetrare a anusului. eram relaxata,excitata incat nu am mai simtit durere cand a intrat,bineinteles,sfios…dar a intrat. atunci am simtit ca intradevar toate articolele citite despre sexul anal aveau sa ascunda acelasi adevar ESTE MINUNAT….cu prima ocazie nu am fost asa de eroi,a fost mai mult ca o joaca,care merita sa fie incercata. dar, a doua oara am prins atat de multa pofta incat dupa o bine meritata penetrare a anusului simteam nevoia ca si zona vaginala sa fie tratata ca si atare,asa ca am intervenit cu un vibrator clasic….dupa 3-4 miscari ale vibratorului in vagin si ale penisului in anus am avut parte de o placere pe care niciodata,niciodata nu am mai intalnit-o, nu pot sa stiu sigur daca a fost un orgasm anal sau a fost unul anal si unul vaginal. concluzia…de atunci nu pot sa nu simt dorinta de a ne iubii si acolo……..

  27. salut am facut cu prietena mea sex anal,dar de vreo 2 zile este umflata la abdomenul inferior si azi are si o durere de burta si am zis sa mergem la doctor.ce poate fi,imi poate da cineva un raspuns..va multumesc

  28. De ce nu va cumparati niste bile anale sa va jucati singure cu ele pana va obisnuiti ca sa zic asa?

  29. Salut, am ajuns si eu sa am prieten, de cand suntem impreuna incet cu incet le incercam pe toate, si am ajuns si la sex anal unde mi-e mie frica am incercat dar nu rezistam nici o sec. el isi doreshte foarte mult, il iubesc si nu vreau sa il supar si nici nu nustiu cum sai zic ca nu ma simpt bine sa fac sex anal, am mai tot incercat am descutat dar trecea ceva timp si iar imi amintea, e plecat la Romania ma rugase ca cand vine sai fac o surpiza ca isi doreshte mult anal, eu eu sincer nustiu ce sa mai zic pursimplu mi-e frica? ma ajutatzi voi?

    • Buna Alessai. Uitate-te mai intai la comentariul Daliei si anume: Uff,gata!! S-a rezolvat!! Dragii mei,dragele mele,si in special tie,Sorin,multumesc pentru tot ceea ce am invatzat de aici,afland experientele voastre… Acum am trait-o si eu!! Nu stiu daca ar trebui sa-mi permit sa dau deja sfaturi,insa vreau sa stiti ca toate temerile mele erau absolut nejustificate… Am facut-o,fara lubrifiant si fara prezervativ,fara a avea dureri sau vreun disconfort,de orice natura… Mi-am dorit-o si am incercat sa fiu relaxata,asta-i tot ceea ce conteaza,zic au,acum,dupa ce am experimentat. Ceea ce am citit m-a ajutat foarte mult sa-mi creez o parere despre acest tip de intimitate si,sincer,as vrea sa incurajez toate fetele care se tem sa o faca,pentru ca,asa cum ma asteptam,placerea partenerului este mai profunda!!! Iar ele,daca sunt putin informate,vor fi,de asemenea,incantate de senzatiile produse de acest gen de sex… Va pup si va rog sa fiti responsabili,insa sa nu incetati sa fiti creativi in intimitate,niciodata!!!:*

      Cum se efectueaza o penetrare anala?
      Mai intai, e necesar ca ambii parteneri sa fie relaxati si sa nu se
      grabeasca. Dupa aceea, barbatul trebuie sa stimuleze regiunea
      vulvara, apoi regiunea anala, prin atingeri usoare, fara a insista,
      cu ajutorul degetelor sau al limbii.
      In continuare, trebuie sa introduca un deget bine lubrifiat cu
      saliva sau cu un lubrifiant special. Aceasta penetratie va fi foarte
      lenta si treptata, deoarece canalul anal este inconjurat de
      muschi foarte contractati. Prin miscari circulare si de du-te-vino,
      orificiul se relaxeaza incetul cu incetul. Atunci, barbatul isi poate scoate degetul la fel de lent.
      Dupa aceea, el isi plaseaza glandul, bine lubrifiat, langa orificiul anal, la fel de bine lubrifiat, al partenerei: barbatul ii
      departeaza fesele si incepe sa introduca penisul, foarte lent si treptat.
      Cand penisul se afla in totalitate in interiorul rectului, raportul sexual se poate desfasura normal, dar fara brutalitate,
      pana la ejaculare, care are loc fie in rect, fie in exterior.

  30. Deci in principiu te-as sfatui sa faci acest tip de sex, este mai intim,intens si mai incitant. Totul o sa decurga normal daca urmezi niste reguli. Lubrifiant, relaxare, rabdare, dorinta. Si eu cu iubita mea facem si e si la ea placere, durere nu prea. Cam 2-3 ori pe luna facem. Prima data e posibil sa te doara putin, si pe ea a durut-o putin cand am inceput dar trece repede. Bafta si asteptam rezultate, sa ne povestesti cum a fost!

  31. SI inca veva. Nu te jena, pentru ca o multime de fete practica sexul anal,unele nu spun dar cel putin au incercat o data in viata si prietenele iubitei mele practica, vedem si pe forumuri o multime care au practicat sau vor sa incerce, propunandu-le partenerilor. Cea mai buna pozitie este cand stai tu culcata pe burta si el deasupra ta, controland penetrarea in totalitate, e mai putin dureroasa, placuta si incitanta pt amandoi. Deci fa-i o surpriza foarte placuta si nu intra in panica ca totul o sa iasa perfect. Nu au de ce sa apara probleme. Succes!

  32. buna seara,eu chiar am incercat sexul anal chiar recent…fara prezervaativ si toate cele de care spun altii…ma durut putin la inceput…dar a fost atent…mai schimbam cu normal…iar treceam la anal…si a fost ok la inceput.dupa aceea parca ma lua cu calduri…nu-mi mai placea..aveam senzatia aia ca imi vine sa fac treaba mare…dar nu a mai durat mult si lam simtit cat de bine ii era,apoi nu a mai contat nimic. iar acum dupa ce m citit tot ce ati scris pe acest site parca ma cam luat frica .sunt in dubii sa mai fac sau nu…orikum e a doua oara ,dar mie frica de complicatii.ast rasp,o noapte buna

    • Buna Adriana. NU ai ce sa patesti, daca el e atent si nu forteaza. Si foloseste lubrifiant, ca sa nu te doara deloc! Si sa foloseasca prezervativul, mai ales daca schimbati sexul anal cu sexul vaginal si invers! Bafta!!

  33. ms mult Florin pt sfat!!

  34. Incet…dar sigur… Hihihi…
    E placere dragilor si dragelor! Insa curatenie la „locul de munca”, inainte si dupa, nu uitati. 😉
    enjoy it!

  35. buna.. recent am inceput sa practic sexul anal fara prezervativ si lubrifiante din astea. prima data a durut la fel ca si a douaoara asta doar la inceput apare o durere mica pina cind nu este introdus de tot… dar dupa toate astea scrise de voi sincer mi s-a facut teama sa ma practic fara prezervativ 😀
    multumesc ma ajutat ft mult toate astea..

  36. Pentu mine si sotia mea esential este inaintea sexului anal,sotia trebuie se fie relaxata,sa fie bine lubrifiata in zona anusului si eventual sa fi avut o defecare.In ultimele luni sotiei mele i-i place m-ai mult sexul anal decat vaginal

  37. am facu sex anal acum trei ani de doua ori,nu cu sotu,cu amantu,si dupa nu am mai vrut sa mai fac,acum am probleme cand ma duc la baie.puteti sa imi dati niste sfaturi,

  38. Salut toata lumea a si eu o intrebare daca fac sex de 2 ori pe zi se poate intampla ceva stiu eu
    Ca habar nu am Am 25 de ani si partenera mea are 32 etc

  39. se intampla ceva daca la sex anal fara prezervativ isi da drumul in tine si nu mai esti virgina?

  40. Salutare la toata lumea.
    Am 40 ani ,si la varsta de 16 ani dintr o prostie daca pot spune asa am facut sex anal cu un prieten de aceeasi varsta.Am fost prea orbit de hormoni si dorinta de a face sex (chiar si cu cineva de acelasi sex) a fost mai mare decat rationamentul meu de atunci .Nu sunt gay,imi plac femeile dar am avut acest nenoroc sa spun asa.Ideea este ca mi s a slabit sfincterul anal extern .Urmarile au fost dezastruoase ptr mine.S au atrofiat muschii din jurul anusului ,au aparut schimbari fizice,de genul atrofierea musculaturii care era dedicata anumitor miscari si fortarea a altor categorii de muschi care nu erau dedicate ptr acele miscari ducand la deformarea intregului corp.probleme de atentie si altte probleme de gen psihic,o cadere energetica foarte mare,ma simt mai tot timpul obosit psihic si fizic desi nu fac sport ptr ca nu mai pot sa fac(nu imi activeaza musculatura dedicata ),si binenteles probleme de tranzit intestinal.Ceea ce e este si mai grav este ca fiind barbat am o erectie slaba.Si toate aceste schimbari din momentul in care am facut sex anal.Nu stiu ce ma mai poate ajuta acum.Sper macar ca cei care doresc sa faca sex anal fie ei barbati sau femei sa nu ignore consecinrele acestui tip de sex.
    Multa sanatate la toata lumea.

  41. Buna, am facut sex anal iar partenerul meu a ejaculat in anus , dar sperma a r?mas acolo , nu a ie?it afara, exista posibilitatea sa mai ias?, au trecut 12 ore de la contactul sexual ? Asa se întâmpla de obicei , deoarece e prima data cand a m încercat sexul anal. Va multumesc!

  42. Si mie imi place sexul anal si il practic de peste 20 de ani si nu am nimic pina in prezent asa ca eu va recomand sa va simtiti bine,e mai greu pina intra primii 15 cm.ca pe urma nu mai vrei sa te opresti si poti baga pina la 40 de cm in anus,eu atit imi bag si nu am probleme am diferite obiecte mai groase si subtiri iar in functie de placere mi le introduc in anus fara probleme,folositi orice crema de miini si o sa vedeti rezultatul.

  43. Am niste intrebari si as ruga sa ma informati va rog mult…)))
    Nu am incercat sa fac sex anal dar imi doresc o schimbare mai neobisnuita cu partenerul meu de viata.
    Cu excitarea si relaxarea mam informat destul….)))

    1….Vreau sa intreb care sunt pasii pina a incepe sexul ana si dacal trebuie clisma si de cate ori so faci.
    2….Care sunt pozitiile pe care le pot folosi ,si care e cea mai buna sa nu te doara
    3…. Ce masuri, urmari trebuie de luat dupa finisarea actului sexual si cu ejacuare in interior????????
    Trebuie ceva crema sau chestii de astea nustiu ?

    • Da in primul rind trebuie sa folosesti o crema,gel ceva pentru facilitare,cea mai buna pozitie este pe o parte ca asa intra cel mai usor

  44. Si inca o intrebare cam nustiu stupida dar oricum….
    4…..Dupa actul sexual se largesc muschii si sa ai ceva probleme la baie sau ramine mai larg?
    5…..Si cate ori pe luna sau saptamina spoate de facut sex anal?

  45. Eu fac sex anal de multa vreme si nu am nimic,doar ca vreo 2,3 zile ramine anusul putin relaxat in rest nici o problema.

  46. Pote cineva sa ma informeze mai concret la toate intrebarile mele rog mult….!!!))))))

    Nu am incercat sa fac sex anal dar imi doresc o schimbare mai neobisnuita cu partenerul meu de viata.
    Cu excitarea si relaxarea mam informat destul….)))

    1….Vreau sa intreb care sunt pasii pina a incepe sexul anal si dacal trebuie clisma si de cate ori so faci?
    1…. Ce masuri, urmari trebuie de luat dupa finisarea actului sexual si cu ejacuare in interior????????
    Trebuie ceva crema sau chestii de astea nustiu ?
    2…..Si cate ori pe luna sau saptamina spoate de facut sex anal?

    • Multe lucruri nu aveti de facut,in primul rind sa fiti relaxati asta e cel mai important dupa care incepeti cu putin preludiu cum zice lumea adica sa introduci un deget,doua in anus de citeva ori dar sa nu lipseasca o alifie sau un gel,e bun orice,daca nu depasesti de 18 centimetri e bine,eu nu fac nicio clisma nimic dar acuma depinde de partener ca intradevar uneori mai ramine cite ceva dar e bine sa mearga la toaleta inainte sau ca sa nu mai fie probleme merge la dus desface capul dusului iar capul liber poate fi tinut la intrarea in anus,dar intii incerci sa nu fie apa fierbinte sa fie asa potrivita si dupa ce face asta de citeva ori sa vezi cit de bine este.

  47. Daca in timpul sexului anal neprotejat iubitul meu a sim?it ca va ejacula si imediat a scos penisul si a ejaculat, e posibila sarcina?

    • Andreea Juncanariu

      Buna, Ella
      Nu poti sa ramai insarcinata prin sex anal… Spermatozoizii nu au pe unde sa treaca din canalul anal spre vagin.
      Trebuie ca sperma sa ajunga la nivelul organelor genitale. Daca nu a ajuns, atunci nu exista riscul sa ramai insarcinata.

  48. E posibila sarcina daca prietenul meu a ejaculat in apa din cada si eu am intrat in acea apa?

  49. Am si eu o intrebare stupida. Poate va raspunde cineva.
    Ce tine de miros.
    Este vrun miros ceva urit sau nu?

  50. Buna,am facut si eu sex anal cu prietena mea o singura data si nu am folosit lubrifiant sau alte cele…oare sa ajuns la cazul sa ne îmboln?vim ? Astept raspuns.

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.