Durerea Abdominala (de Burta) in Timpul Sarcinii: Cauze, Diagnostic, Tratament

Dupa un week-end de garda in care am sucit pe toate partile cauzele durerii abdominale in sarcina am sa fac aici un rezumat pentru tinerele (sau mai experimentatele) gravidute care se confrunta cu durere de burta in timpul sarcinii.

In incercarea de a evita un mic haos informational, am sa impart durerea abdominala in timpul sarcinii in 2 mari categorii: durere legata de sarcina si durere independenta de sarcina.

Durerea abdominala in timpul sarcinii: cauzata de sarcina si de modificarile din timpul sarcinii

In stransa relatie cu sarcina, durerea are diferite cauze posibile in functie de saptamanile de sarcina.

La inceputul sarcinii, in primul trimestru, durerea abdominala inferioara, adica sub buric spre zona pelviana, poate fi insotita sau nu de sangerari. Am mai scris intr-un articol despre sangerare in sarcina ridicand problema diferentierii intre un avort spontan si sarcina extrauterina, principalele complicatii ale sarcinii incipiente.

In linii mari, diferenta consta in faptul ca la sarcina extrauterina durerea tinde sa fie (cel putin initial) mai accentuata pe o parte (unde este localizata sarcina extrauterina), are adesea caracter de intepatura/injunghiere si se asociaza cu durere simtita la nivelul umarului daca deja s-a rupt si exista sange in abdomen. Celelalte simptome de tipul palpitatiilor, tahicardiei (puls crescut), tahipnee (respiratie rapida), senzatie de lesin/colaps, fac din sarcina extrauterina rupta o urgenta chirurgicala care poate pune viata in pericol.

In cazul avortului spontan (complet/incomplet/iminent/etc) sau a sarcinii oprite in evolutie, durerea tinde sa fie cu caracter de crampe, similar menstruatiilor dureroase, in zona de mijloc a abdomenului inferior/pelvisului. Daca exista sangerare, uneori se pot identifica parti de tesut cu consistenta diferita de cea a cheagurilor de sange (pot fi gri/albicioase).

Odata cu evolutia sarcinii, din cauza nivelelor crescute de estrogen, pot aparea complicatii ale fibroamelor uterine deja existente, sub forma degenerarii, asociate in special cu dureri severe, de obicei fara sangerari. Tesutul din interiorul fibromului uterin moare neavand un flux de sange suficient, determinand durerea.

Dupa ruperea foliculului in momentul ovulatiei, pe suprafata ovarului respectiv se dezvolta un corp galben care secreta progesteron pentru pregatirea uterului in asteptatea sarcinii. Daca sarcina se instaleaza, corpul luteal secreta progesteron pana in saptamana 12 cand placenta va prelua aceasta functie. In timpul acesta, corpul luteal poate creste, transformandu-se intr-un chist ovarian luteal. De cele mai multe ori chistul luteal nu ridica probleme si se rezolva de la sine dupa 12 saptamani de sarcina. Durerea tinde sa fie accentuata pe o parte, similar durerii din sarcina extrauterina.

Odata cu avansarea sarcinii si cresterea in dimensiuni a uterului, poate aparea durerea de ligament rotund. Este adesea un diagnostic de excludere dupa ce au fost eliminate celelalte cauze posibile ale durerii in sarcina. Ligamentele rotunde sunt 2 structuri laterale ale uterului, care au rulul de a mentine anatomia interna (pozitia uterului in pelvis). Odata cu cresterea uterului, aceste ligamente se intind si se ingroasa, putand cauza stari de disconfort de o parte sau de ambele parti ale uterului. Durerea se accentueaza odata cu miscarea (intors de pe o parte in alta in pat, ridicat, pasit etc) si se simte foarte profund in abdomen.

Din trimestrul 2 de sarcina apar contractiile Braxton Hicks, impropriu mentionate aici pentru ca sunt nedureroase, dar pot da o senzatie ciudata. Contractiile Braxton Hicks sunt normale, au durata scurta, de cateva secunde, sunt intermitente si nu pun in pericol sarcina. Repet, sunt nedureroase si fac parte din activitatea normala a uterului (o mare parte din uter este muschi).

Trecand deja in trimestrul 2 de sarcina putem suspiciona si preeclampsia (caracterizata de hipertensiune arteriala si proteine in urina). Unul dintre simptomele preeclampsiei (alaturi de dureri de cap, tulburari de vedere, scaderea volumului de urina etc) este durerea in dreapta abdomenului, sub coaste, la nivelul ficatului.

Durerea de simfiza pubiana apare ca efect a relaxarii ligamentelor dintre oasele anterioare ale bazinului osos. Odata cu relaxarea lor (in pregatire pentru spatiul crescut necesar in timpul nasterii), oasele primesc mai multa mobilitate unele fata de altele, determinand durere in timpul activitatii fizice. Fizioterapia poate ajuta uneori, dar rezolvarea finala va fi odata cu nasterea si revenirea anatomiei la normal.

Similar durerii de simfiza pubiana, multe gravidute sufera de dureri de spate in sarcina, aparute printr-un mecanism asemanator. Mai mult decat atat, odata cu cresterea uterului se modifica centrul de greutate, iar muschii spatelui (mai ales in zona lombara / sale) trebuie sa isi modifice tractiunea.

Opusul contractiilor Braxton Hicks sunt contractiile dureroase, care pot fi la termen (dupa 37 de saptamani) sau premature. Daca persista si devin mai dese, mai lungi si mai intense, sugereaza intrarea in travaliu. De obicei contractiile au un punct de pornire intr-o parte a uterului care se intareste initial, urmand sa se imprastie in tot volumul muschiului uterin.

Am lasat la final una dintre cele mai de temut complicatii ale sarcinii (uitandu-ma in baza de date nu vad sa fi scris inca un articol detaliat despre, dar urmeaza), dezlipirea (prematura) de placenta. Prematura se refera la faptul ca se petrece inainte de nasterea fatului. Dezlipirea de placenta are cauze multiple si mecanisme complexe. Simptomul caracteristic este durerea intensa la nivelul uterului, care adesea este contractat si se simte la palpare. Sangerarea, uneori in volum foarte mare, poate fi sau nu vizibila (uneori ramane blocata in uter). Este de temut pentru ca pune in pericol viata mamei si a fatului in cateva minute.

Durerea abdominala in timpul sarcinii: independenta de sarcina, sau care nu este cauzata de sarcina

Intr-o incercare de a ordona cauzele durerii abdominale independente de sarcina, incep de sus, din zona epigastrica, imediat sub linia de mijloc a toracelui, unde se afla stomacul care poate determina durere prin gastrita sau ulcer gastric. In general apare in relatie cu alimentatia, unele alimente cauzand mai multa durere decat altele. Se poate asocia cu senzatie de arsura pe gat in sus.

Putin mai in dreapta se afla ficatul si vezica biliara. O hepatita nou instalata sau acutizata poate determina durere in dreapta, sub coaste. Daca exista calculi/pietre in vezica biliara pot aparea colici biliare sau colecistita. Diferentierea va fi facuta in special prin analize de sange si ecografie.

Tot in etajul superior al abdomenului se afla si pancreasul, care se poate inflama determinand pancreatita. Nu detaliez cauzele, dar diagnosticul se face prin dozarea amilazei din sange, urmand ca dupa diagnostic sa se investigheze imagistic extensia inflamatiei.

Coborand spre zona de mijloc, centrul abdomenului (in jurul buricului) contine intestinul subtire care poate determina durere prin inflamare (enterita sau gastro-enterita). Se asociaza adesea cu diaree si varsaturi.

Constipatia este adesea intalnita in sarcina din cauza incetinirii tranzitului intestinal determinat de schimbarile hormonale. Determina durere prin distensia intestinului gros si poate fi simtita oriunde in abdomen.

Odata cu cresterea uterului, organele din abdomen sunt impinse spre exterior. Apendicele se poate inflama, determinand apendicita care poate fi mai greu de diagnosticat din cauza zonei atipice in care se simte durerea.

Boala inflamatorie pelvina determina durere abominala asociata sau nu cu secretii vaginale urat mirositoare. Poate fi un episod recurent sau poate aparea ca un prim episod in timpul sarcinii.

Chisturile ovariene se pot complica prin torsiune sau rupere si determina durere de obicei intr-o parte a abdomenului inferior.

Infectiile urinare sunt adesea asimptomatice in sarcina, dar pot determina durere prin inflamatia vezicii urinare si/sau a rinichilor. Durerea este localizata in partea de jos a abdomenului daca este doar cistita, sau poate fi simtita in spate, sub coaste, la nivelul rinichilor, daca infectia a ajuns pana acolo. Se asociaza cu usturime, arsura sau intepaturi la urinat si urinare frecventa.

Tot la nivelul rinichilor pot exista pietre / nisip (litiaza renala) care se asociaza cu colici renale / ureterale de obicei pe o singura parte, iar daca piatra s-a mobilizat si a patruns in ureter va determina o durere accentuata de urinat, dand senzatia de migratie din spate in jos pe picior.

Sper ca este suficient de evident faptul ca intrebarile de tipul Sunt insarcinata in 17 saptamani, ma doare burta, ce poate fi? sunt inutile si nu pot primi un rasuns individual. O prima incercare de a trata durerea abdominala in timpul sarcinii poate fi Paracetamolul, sigur de luat in sarcina, dar daca persista va fi nevoie de un consult medical in persoana, singura metoda de a diagnostica durerea sau de a exclude cauzele semnificative.

377 raspunsuri

1 4 5 6
  1. Buna,
    Traiesc o situatie destul de dificila, in 13 Martie am avut ultimul ciclu menstrual,pe data de 17 Apr am aflat ca sunt insarcinata B HCG 78,3 in sange, la eco nu sa vazut sarcina, a trebuit sa repet analiza care in 2 zile a fost 262 (in tot acest timp aveam dureri usoare in zona abdominala si pete maroni pe chilot).Dupa alte 4 zile in data de 23 aprilie,am avut dureri puternice in zona abdominala si pelvina plus amorteala in picioare, doctoral ma chemat sa ma vada, B HCG era acum 2062, sarcina ar fi trebuit sa se vada la aceasta valoare in sange,uter ingrosat….dar nu, in schimb pe ovarul drept se vedea ceva ce nu era ok(sarcina extrauterine????nu se stia exact) in timp ce aveam lichid in zona abdominala, datorita acestui lucru,de urgenta mi sa pus diagnosticul de sarcina extrauterine ovariana.Pentru ca aveam dureri mari iar lichidul era tot mai mult in abdomen a trebuit sa fiu operata classic pentru a scoate ovarul drept si a opri hemoragia. Totul a decurs bine dupa aceasta operatie, in data de 23 mai imi venise si menstruatia si a fost normal.Rezultatul la biopsie l am primit in 29 Mai, care spune cu totul altceva: CORP GALBEN DEGENERAT CHISTIC SI HEMORAGIC. NU a fost sarcina extrauterine pe ovarul meu ci un chist…care cica sa rupt si de acolo hemoragia.De SARCINA…nimic..nu se stie…cand am pierdut-o ,,,sau daca a fost sarcina…si unde era!!?!
    Is confuza si furioasa si fustrata pentru ca nimeni nu a putut vedea exact ce aveam(am fost la controale destul de des la diferiti medici)…sa nu fi ajuns la operatie si nici cum am pierdut sarcina sau ce sa intamplat cu adevarat.
    Sper din suflet…sa aveti un raspuns pentru mine si un sfat.
    Multumesc!

  2. Buna,acum o bucata de timp simt slabiciuni,si dureri de cap,am avut intirziere a ciclului menstrual de 3 zile asa ca am astazi am facut un test de sarcina care a iesit pozitiv,insa de doua seri ma inteapa in partea stanga jos,ce poate fi acest lucru

  3. Astazi am facut un test de sarcina repetat,a iesit iarasi pozitiv ca si data trecut….am fost astazi la ginecolog ca sa intreb de ce una din liniute e mai palida pa culoare iar una e apasat ros,doamna a zis ca daca esti gravida trebuie sa fie ambele liniute rosii apasat si groase,daca nu sun insarcinata atunci de ce doua teste imi arata 2 liniute???

    Poate e mai palida o liniuta din cauza ca testul lam facut pe la ora 10- nu din prima urina,si termenul de sarcina ar fi 2 saptamani si 3 zile….
    Imi puteti spune daca sunt insarcinata sau nu???
    Eu cred ca sunt pentruca am facutsi alte dati teste si era doar o linie insa acum arata doua….

  4. Manuela alexandra

    Bună ziua aș avea si io o întrebare am rămas însărcinată si am făcut testul electronic care mio zis +3săptămâni dar cand fac mai mult efort sau stau prea mult in picioare simt o lejeră durere sub burtă si merg foarte des la toaletă specific nu am scurgeri o singură pată roză în perioada care trebuia să am menstruatia..domnu doctor imi poate da un răspuns?specific ca locuiesc în suedia si peste 2 săptămâni ajung acasă..

  5. Domnul doctor va rog sa ma ajutați cu un raspuns! Sunt insarcinata in 11sapt si 5 zile si am obs ca azi am avut ujoare dureri de spate si de burta si sub coaste nu persistau durerile citeva secunde nu singerez sau febră va rog sa imi rasp

  6. Buna ziua. Am o problema,sunt insarcinata in 20 de saptamani su sufar de constipatia.Din cauza faptului ca ma screm risc sa pun sarcina un pericol?Abia pe 28 am programare la doctor.Multumesc

  7. Buna ziua sunt si eu in a 38 saptamina si au inceput niste dureri in partea dreapta jos nu pot merge doar in pat pot sta care este motivul??si daca poate fi un inceput al travaliului

  8. Buna ziua, sunt insarcinata in 4 saptamani insa de 3-4 zile simt niste dureri in zona soldului care uneori se duc in spate spre rinichi sau uneori durerea este localizata inghinal, pe partea dreapta. Durerile sunt mai mult ca o jena, ma mai lasa, uneori dispar si apar iar si tin mai mult, mai mult ca o jena sau un disconfort, iritatie, nu simt nevoia sa iau ceva pentru ca nu sunt asa puternice. Alteori trec cand mai stau cu piciorul drept ridicat si pus peste cel stang. Sunt dureri normale? Sau ar trebui sa ma ingrijorez?

  9. Buna ziua domnu doctor am o intrebare san însărcinată an 15 saptamani am dureri de burta nu stiu daca este ceva normal

  10. Buna seara, va rog sa imi raspundeti . Sunt insarcinata in 8 luni jumate, si de doua zile incoace,ma doare burta ;am dureri menstruale in partea de jos a abdomenului. Durerile imi vin din 15 in15 minute….nu stiu ce se intampla.

  11. Buna ziua, am 11 sapt de sarcina si am o durere de spate ,in josul spatelui, si medicul mi-a prescris sa iau 4 zile de spasmex capsule, nu stiu ce sa fac, stiind ca in sarcina nu se administreaza niciun fel de pastile sunt ingrijorata, sa iau sau sa nu iau?

  12. Bună ziua , sunt în luna a 5 de sarcină , au apărut niște dureri în regiunea ovariană cel mai mult în partea stîngă a ovarului și dureri în spate, dar nu sunt puternice, puteți vă rog să îmi dați un sfat? Aceste dureri au apărut după ce am simțit mișcările puternice timp de o zi, apoi nu le-am mai simțit aproape 2 zile, îmi fac griji nuștiu la ce să mă gîndesc.

  13. Buna zius ma numesc monica si am o intrebare va rog sa ma ajutati cu un raspuns ultima mestruatie am avut pe data de 16 noiembrie si azi am facut un test de sarcina care a iesti o linie rosie si una nu prea este vizibila e balida aproape ca nu se vede pot fi insarcinata ?

    • Juravel Ana Maria

      Buna dimineata as vrea sa pun si eu o itrebare sunt insarcinata in 8 /9 saptamani si am dureri in partea stanga si mai mereu si as vrea sa stiu cauza daca ma puteti ajuta va mulțumesc

  14. Buna seara locuiesc in germania am si eu o intrebare sunt insarcinata in luna 5 si am fost la medic joi mia prescris Infectomicyn antibiotice iar de vineri am inceput sa am dureri jos in partea stanga a burtii.Ar putea fi de la atibiotic sau e ceva normal?Mentionez ca,cateodata sunt destul de dureroase cand ma ridic sau cand schimb pozitia in pat.Le simt ca niste intepaturi ar trebui sa ma ingrijoresc?Va rog un sfat as dorii!Multumesc!

  15. Popescu Constanta

    Bună seara, va rog daca puteți să mă ajutați cu o intrebare.Sunt însărcinată în 18 săpt și de câteva zile m-am trezit cu o durere pelvina in partea stângă, care răspunde în spate și se simte ac într-un punct.Durerea coboară și pe picior,iar de o zi simt că mă d
    oare tot abdomenul in zona pelvina.Ar trebui să mă îngrijorez,medicul meu lipește pt o săptămână…ar trebui să mă vadă un ginecologic? Mă puteți ajuta cu un răspuns.Multumesc frumos.

    • Bună dacă nu e foarte mare durerea si persistă mult timp atunci părerea mea e ok deorece se mărește uterul bebe crește si eu am avut aceeste dureri care mergea spre picior uneori înțepături junghiuri etc important sa nu fie tare si sa țină mult asta o fost prin ce am trecut eu , iar in cazul tau dacă ți se pare neregulă mergi la medic este mai sigur

  16. Buna am inceput sa am o durere abdominala in partea stângă si mă doare capul și spatele nu știu dacă sunt însărcinată însă am întreținut relații sexuale la fertilitate și la ovulație este posibil de o viitoare sarcina ?

  17. Buna ziua! Am si eu o intrebare…Sunt insarcinata in 30 de saptamani si astazi am simtit intepaturi in partea de jos a burtii…Mentionez ca daca stau intinsa in pat e mai ok… Bebe este activ… Voiam sa stiu daca este ceva normal in ultima perioada a sarcinii…Multumesc pentru raspunsuri! O zi buna!

  18. Buna ziua!am.o.intrebare!Sunt insarcinata in primele 6 sap de sarcina si am.de 2 zile dureri groaznice in partea dreapta jos!si sap trecuta si ieri am.eliminat ca ceva dire inghegate 2 si am.sangerat!pute ti sa mi.spune ti daca ar fi vb de o eminenta de avort?s au e ceva normal?multumesc

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.