Embolizarea Fibromului Uterin Nu Este Contraindicatie Pentru Sarcina

Am scris mai demult despre neajunsurile embolizarii arterei uterine ca metoda de tratament a fibromului uterin, dar se pare ca cercetarile ulterioare releva faptul ca embolizarea fibroamelor uterine nu este contraindicatie pentru sarcina.

In cazul fibroamelor uterine, conduita terapeutica presupune diferentiere intre femeile care vor sa conceapa si cele care nu mai doresc sa nasca. Astfel, in cazul celor care vor sa-si pastreze sansa de a naste se indica miomectomia, o operatie prin care se indeparteaza chirurgical fibroamele prin incizia peretelui uterin, aceasta abordare fiind considerata ca avand riscuri mai mici pentru o viitoare sarcina, comparat cu embolizarea.

Au fost analizate cazurile a 74 de femei care au ales embolizarea, dorind totusi sa conceapa in viitor, iar rezultatele au fost similare statisticilor generale pentru miomectomie.

Nici una dintre femei nu a reusit sa conceapa inainte de tratament, iar dimensiunea medie a fibroamelor a fost de 151 cc. Dupa embolizarea fibromului, 58% dintre femei au reusit sa conceapa natural, comparat cu 57% dintre cele care aleg miomectomia ca metoda de tratament.

84% (30 de cazuri) dintre ele au avut nasteri normale, la termen, iar 7% (2 cazuri) au nascut prematur. Au existat si 5 avorturi, 1 indus si 4 spontane.

Astept sa se faca o metaanaliza care sa poata trage concluzii semnificative statistic pentru ca cercetarile de pana acum au fost facute pe loturi mici de paciente.

94 raspunsuri

1 2
  1. Buna ziua, anul trecut in septembrie am facut embolizarea unui fibrom submucos de 4 cm iar in 6 luni acesta a scazut la 6.6 mm ceea ce este mai mult decat bine. Ieri am fost la ginecolog care mi-a spus ca embolizarea mi s-a prins foarte bine iar daca vreau copii ma pot apuca si de atunci de facut. Cea mai mare problema a mea in momentul de fata e ca i-a mai aparut fibrom de 7.3 mm subseros aproape de rect care am inteles ca ar creste destul de greu dar nu se mai poate rezolva decat chirurgical sau laparoscop. Eu una as indica oricui embolizarea dar din punctul meu de vedere este o procedura prea dureroasa pentru a se face doar cu o anestezie locala, in timpul embolizarii mi-a atins un nerv la mana si am ramas cu sechele pana la sfarsitul procedurii ca sa nu mai spun durerile nenorocite imediat la maxim 2 ore dupa procedura

  2. Buna, am facut acum 6 luni embolizare fibrom uterin si au scazut din volum si cei mici i am eliminat. Am avut menstruatia 5 luni normala la 28 zile apoi de 2 luni imi venea ciclu cu 10 zile inainte iar la 6 luni nu a mai venit ciclu si iata ca trebuia sa imi vina pe data de 4 decembrie am fost la control la 6 luni. Evolutia este bine dar ma dioagnosticat cu o disfunctie ovariana si mi a dat tratament cu duphaston si myo-sun. Am terminat cele 10 zile treatamentul cu duphaston si nici acum nu mi a venit ciclu ,am 5 zile de cand l am terminat tratamentul. Ne dorim si un bebe mult. Dar acum nu stiu ce se intampla cu ciclu de nu mai imi vine. Sunt foarte ingrijorata! Va multumesc pt raspuns!

    • Dr Laurentiu Craciunas

      Buna Ella, de obicei sangerarea apare dupa cateva zile de la oprirea progesteronului, dar uneori e nevoie de inca o tura. Ce grosimea avea endometrul la ecografie?

  3. Buna ziua,Domnul doctor va rog indrumatima ce sa fac, Am 41 ani, nu am copii, am pierdut 2 sarcini, IN 2017 am fost descoperita cu un fibrom uterin, de atunci merg regulat la control, medicul mi-a recomandat sa raman insarcinata ,eu ma gandesc la embolizare dar vreu si copii, ce i-mi recomandati multumesc

    • Dr Laurentiu Craciunas

      Buna Flory, imi pare rau pentru pierderea sarcinilor. Ce dimensiune are fibromul si unde e localizat mai exact?

  4. buna ziua , sotia a pierdut 2 sarcini fiecare la aproximativ 16 saptamani si are uter fibromatos .se poate face ceva ca sa putem duce o sarcina la capat ?

  5. Buna ziua!
    Am 34 de ani.In urma consultului ginecologic si ecografiei am fost diagnosticata cu uter polifbromatos : nodulul 1 de 24mm situat submucos ,anterolateral stang; nodulul 2 de 20mm situat submucos,postlateral dreapta; nodulul 3 de 15mm supraistmic,anterolatral stanga.
    Medicul mi-a recomadat tratamentul cu Esmya timp de trei luni.

    Am citit ca este un medicament cu destul de multe reactii adverse si as dori sa va intreb daca ar fi indicat sa ma gandesc si la alt tratament sau embolizare?
    Mentionez ca nu am alte simtome,uterul este usor retrovers ,ciclul menstrual este de 29 de zile ,menstra de 5-6 zile cu sangerare normala.

    Imi doresc sa raman insarcinata si vreau sa iau cea mai buna decizieastfel sa nu agravez aceasta problema si ca apoi sa imi pot implini visul.

  6. Buna ziua, dl dr,
    Am 37 ani,nu am copii imi doresc insa in urma cu 1 an am fost diagnosticata uter fibromatos si un fibrom de 2 cm, situat in cavitatea uterina,am mers la 5 medici pana acum sperand ca mi v a da un tratament,ceva sa rezolv aceasta pb,din pacate degeaba,2 saptamani din luna sunt ok,iar in cele 10 zile dibaintea menstrei mi se schimba efectiv starea,dureri mari de burta,menstra vine mai devreme cu 6 zile decat luna din urma,prima zi de menstra este ok,dar a 2 a si a3a nu pot iesi din casa dureri mari si sangerari abundente,cheaguri,am fct examen Pap secretie totul este ok ,nu mai pot sta asa mi este teama sa nu fac si o anemie,imi afecteaza viata efectiv aceasta pb,va rog mult,ajutati ma cu un raspuns ,ce este de facut …. va multumesc din suflet pt atentia acordata si pt raspuns !

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.