Bună seară,
Numele meu este Georgiana și sunt însărcinată în 21 de saptamani. La început de sarcină am efectuat profilul Torch, unde Toxoplasma IgG avea o valoarea de 0.01 (negativa), iar IgM 0.100 (teoretic pozitiva sau asa am dedus eu, menționez ca medicul mi a explicat atunci ca este totul în regula), însă în săptămâna 20 mi-a dat un bilet de trimitere pentru a repeta Toxoplasma IgM care a ieșit 0.08, deci negativa, dacă ma iau după intervalul de referință.
Nu ma pricep atât de bine la interpretat analize, cel mult îmi pot face o idee cunoscând câteva lucruri legate de analize. La medic am fost în data de 11 iar fătul era ok, dar pana la următorul consult mai am circa trei săptămâni.
Ar trebui sa fiu îngrijorată din cauza unei posibile infecții?

Menționez ca de vreun an de zile nu am luat contact cu pisicile, doar cu cățelul de acasă care este vaccinat și pus la punct, iar în sarcina am mâncat doar carne din surse sigure și pe care am pregătit o corespunzător.

Mulțumesc anticipat pentru răspunsul dumneavoastră și pentru timp.

Cu respect.
​​