Lupusul eritematos sistemic este o afectiune cronica inflamatorie care poate afecta numeroase organe. Cu exceptia femeilor care urmeaza tratament cu Ciclofosfamida, se pare ca lupusul nu cauzeaza infertilitate, ci mai degraba prezinta un risc crescut pentru aparitia hipertensiunii arteriale, hemoragiei post-partum, trombembolismului pulmonar, pierderii sarcinii, pre-eclampsiei, nasterii premature, sau acele femei care au anticorpii antifosfolipidici prezenti se pot confrunta cu avorturi spontane.
Femeile cu lupus tinut sub control pentru cel putin 6 luni inainte de conceptie, atunci cand afectarea renala se afla in remisie, au sansele cele mai mari pentru ca sarcina sa fie fara complicatii. Fertilizarea in vitro poate declansa o crestere a activitatii lupusului eritematos sistemic.
Lupusul neonatal apare la aproximativ 10% din copiii cu mame pozitive pentru anticorpii SSA (Ro) si/sau SSB (La), deoarece acesti anticorpi pot trece prin intermediul placentei in circulatia fetala. Adesea, ca semn al afectarii neonatale, apare rash-ul cutanat la nivelul scalpului sau in jurul ochilor (acesta poate disparea in jurul varstei de 6-8 luni).
Printre complicatiile severe se numara si aparitia tulburarilor de ritm cardiace ce genereaza o bradicardie semnificativa, deci este foarte importanta monitorizarea cordului fetal inca de la 16 saptamani de sarcina. Studii recente arata o oarecare protectie impotriva dezvoltarii tulburarilor de ritm in cazul mamelor care sunt in tratament cu Hidroxiclorochina.
Sarcina la pacientele cu lupus este recomandat sa fie planificata impreuna cu medicul reumatolog si cel obstetrician.
Recomandari in vederea sarcinii pentru pacientele cu lupus eritematos sistemic:
- O perioada de inactivitate a lupusului de cel putin 6 luni inainte de momentul conceptiei
- Continuarea medicatiei pe parcursul sarcinii (Hidroxiclorochina avand cel mai bun prognostic).
- Glucocorticoizii asociati cu alti imunosupresori (azatioprina sau ciclosporina), pot avea ca urmari greutatea mica la nastere si prematuritatea. Pentru asta e necesara monitorizarea cresterii fetale.
- Glucocorticoizii pot determina palatoschizis, insa uneori administrarea acestora este absolut necesara. Ecografia morfofetala in jur de 20 de saptamani este esentiala.
- Atat barbatii cat si femeile care urmeaza tratament cu Metotrexat sau micofenolat mofetil sunt sfatuiti sa opreasca tratamentul cu 3 luni inainte de conceptie.
De cele mai multe ori femeile cu lupus au parte de agravarea bolii in timpul sarcinii. Este destul de greu sa distingem simptome ale lupus de cele ale sarcinii. Cateva dintre semnele de discomfort in sarcina pot fi urmatoarele
- oboseala
- edeme la nivelul membrelor inferioare
- dureri articulare la nivel lombar
- hiperpigmentarea pielii la nivelul fetei
- ameteli
Monitorizarea in timpul sarcinii este foarte importanta, pana la 28 de saptamani pacientele cu lupus fiind consultate de catre obstretician la fiecare doua saptamani (recomandat), dupa 28 de saptamani vizitele fiind mai dese insotite de efectuarea anticorpilor SSA/SSB, anticorpilor Anti-ADNds si antifosfolipide, monitorizarea functiei renale si testarea nivelelor CH50, C3, C4.
Nasterea poate fi vaginala, insa este recomandat ca aceasta sa se desfasoare intr-un mediu spitalicesc recunoscut pentru performante neonatale cat si obstreticale.
De asemenea, in timpul sarcinii sunt interzise urmatoarele medicamente cu risc crescut pentru malformatii fetale:
- Metotrexat
- Ciclofosfamida
- micofenolat mofetil
- terapia biologica (etanercept, adalimumab, infliximab, abatacept, rituximab, anakinra)
Medicatia cu risc scazut in timpul sarcinii
- aspirina
- prednison
- azatioprina
- ciclosporina
Dupa nastere, cele mai multe femei cu lupus nu au contraindicatie de alaptare, dar este bine sa stiti urmatoarele:
- antiinflamatoarele nesteroidiane pot fi folosite, dar aspirina ar trebui ocolita
- prednisonul se poate administra dar in doze mai mici de 20mg/zi
- antimalaricele, heparina, warfarina pot fi folosite in perioada alaptarii
- azatioprina si ciclosporina de obicei sunt de evitat in timpul alaptarii insa exista situatii in care sunt indicate
- ciclofosfamida si metotrexatul sunt interzise in perioada alaptarii.
Lupus eritematos sistemic reprezinta o patologie cu multiple riscuri si este esential ca, in vederea unei sarcini, relatia pacient-medic sa fie cat se poate de stransa.
Buna ziua am si eu o intrebare …acm 2 saptamani jumate eu si prietenul meu am facut dragoste ..iar el a.ejaculat in.mine pentru ca vrem un bebelus …dar am avut o scurgere vaginala de culoare roz si dupa putin maro iar acm este direct sange …am facut doua teste de sarcina si mia iesit unul negativ si unul pozitiv ..am avut niste simptome dar nuj ce se intampla ???