Noutati Dupa ESHRE 2014, Munchen + Poze + Video

Zilele trecute s-a desfasurat al 30-lea congres anual organizat de European Society of Human Reproduction and Embryology (ESHRE 2014), entitatea care dicteaza politicile europene din domeniul reproducerii asistate. Participarea a fost impresionanta, peste 9000 de profesionisti din domeniul reproducerii asistate. Mai jos sunt cateva noutati mentionate punctat.

O tema intens dezbatuta a fost obezitatea in relatie cu infertilitatea. Excesul de grasime se contureaza inspre a deveni o cauza independenta (in absenta problemelor de ovulatie, trompe blocate, spermograma anormala etc) de infertilitate. Grasimea nu mai este vazuta ca depozite nedorite, este un organ functional, avand multiple relatii cu reproducerea.

Hippocrate (460-377 i.e.n.) a fost primul care a observat aceste legaturi:
– despre fetele scitian (Scythian): „devin uimitor de moi si durdulii… oamenii cu astfel de constitutie nu pot fi prolifici… in cazul femeilor, grasimea si moleseala sunt de condamnat… uterul nu poate primi samanta, iar ele sangereaza neregulat”
– despre sclavele scitian (Scythian): „din cauza activitatii si supletei corpului, de indata ce merg la barbati devin insarcinate”.

Cand se obtine o sarcina in prezenta obezitatii, sarcina se asociaza cu risc crescut de: pre-eclampsie, anomalii congenitale, diabet gestational, nasteri asistate instrumental (forceps, vacuum), avort, infectii, tromboze venoase, depresie, probleme la nastere, deces intrauterin, macrosomie (greutate mare la nastere), distocie de umar, deces neonatal, suferinta fetala.

Grelina si leptina sunt 2 hormoni importanti in reglarea senzatiei de foame. Exista si o populatie de soareci cu mutatii pe gena leptinei, soarecii ob/ob (ob de la obezitate). Acestia mananca in exces si devin obezi.

soarece ob/ob - obez
Soarece ob/ob – obez

Vitamina D devine incet, incet, recomandata de rutina alaturi de acidul folic (in perioada pre-conceptionala si sarcina incipienta).

Inca nu exista un consens referitor la tratarea hipotiroidismului subclinic, dar argumentele devin din ce in ce mai puternice in favoarea tratamentului.

Nu neaparat o noutate, doar o intarire a dovezilor, progesteronul prescris de rutina in sarcina incipienta nu ajuta. De No-Spa nici nu mai vorbim.

Kisspeptinele sunt o noua clasa de medicamente folosite pentru maturarea ovulelor dupa stimulare ovariana. Studiile sunt la inceput, dar vom mai auzi de ele.

Contraceptivele orale reduc markerii rezervei ovariene (AMH / AFC) pentru 3-6 luni de la oprirea tratamentului (asta nu inseamna ca reduc fertilitatea), deci interpretarea rezultatelor hormonale in aceasta perioada trebuie facuta cu grija.

S-a lansat aplicatia pentru endometrioza pe baza ghidurilor actuale. Se numeste „Endo App”, este publicata de ESHRE si poate fi descarcata din Apple store / Play store (in functie de sistemul de operare al telefonului mobil).

Mai mult de 1.5 milioane de cicluri de fertilizare in vitro sunt oferite anual, cu peste 4 milioane de bebelusi nascuti dupa tehnici de reproducere asistata.

Histeroscopia de rutina dupa un ciclu de fertilizare in vitro nereusit nu imbunatateste rezultatele.

Tratamentele folosite pentru fertilizare in vitro nu cresc riscul de cancer de san, ovarian sau uterin.

Prezentarea mea poate fi descarcata din arhiva, articolul complet in Fertility and Sterility, iar filmarea mai jos.

O imagine optimista despre cum se vor naste bebelusii in viitor.

cum se vor naste bebelusii in viitor

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.