Patologia perianala… un subiect tabu pentru pacienti, un domeniu inca plin de provocari pentru majoritatea chirurgilor.
Din perspectiva pacientului
Problemele perianale sunt reprezentate de o serie de afectiuni aparent banale, dar care genereaza suferinte importante, avand potential de evolutie spre complicatii si sechele redutabile cu alterarea calitatii vietii.
Care sunt cele mai frecvente simptome?
Rectoragia – prezenta sangelui proaspat care insoteste materiile fecale sau pateaza vasul de toaleta. De cele mai multe ori acest simptom produce o anxietate majora. Desi cel mai frecvent apare in stadiile incipiente ale bolii hemoroidale, rectoragia poate fi semnul unei afectiuni mai grave. Citeste despre scaun cu sange.
Durerea anala – atunci cand are caracterul unei arsuri si apare postdefecatie (dupa scaun) este semnul unei fisuri anale. Frecvent asociata cu boala hemoroidala de catre pacienti, aceasta apare rar in acest context si este de obicei apanajul unei tromboze hemoroidale externe. Asociata cu febra si tumefactia locala poate constitui tabloul unui abces al regiunii perianale.
Aparitia unor tumefieri sau a prolapsului – in legatura cu actul defecatiei sau nu, care se pot reduce manual sau care au un caracter permanent – sunt de cele mai multe ori semnele unei boli hemoroidale. Consultul chirurgical este obligatoriu si in acest caz deoarece pot masca o patologie tumorala.
Scurgerile anale – purulente (abcese, fistule), fecaloide (incontinenta fecala de diferite etiologii) sau eliminarea de mucus (boala hemoroidala, patologie tumorala, boli inflamatorii intestinale).
Pruritul anal / mancarimea anala – poate acompania boala hemoroidala atunci cand este asociat prolapsului si scurgerilor mucosae care irita cronic tegumentul; poate sugera prezenta unei micoze, parazitoze, boala Paget.
Falsa senzatie de scaun, tenesme, senzatia de golire incompleta – pot sugera boli inflamatorii intestinale, patologie tumorala, boli cu transmitere sexuala.
Tulburari de continenta – accidente in legatura cu gazele intestinale, scaun moale sau solid (in functie de severitate).
Care este recomandarea chirurgului?
La oricare dintre aceste simptome indicatia este ca pacientul sa se prezinte pentru un consult. De cele mai multe ori amanarea acestuia determina pierderea momentului terapeutic util, avand drept consecinta trecerea de la posibilele metode terapeutice non-invazive non-operatorii la interventii chirurgicale complexe.
Ce presupune un consult chirurgical?
Prima parte a consultatiei se va adresa simptomatologiei, contextului si modificarii in timp a caracterului acuzelor. Ca atare, in calitate de pacienti va trebui sa raspundeti la intrebari care sa ajute chirurgul sa isi formeze o imagine corecta asupra tabloului clinic. De asemenea, consultatia va include un examen proctologic. Acesta presupune examinarea regiunii perianale, tuseul rectal si anuscopia, manopere care presupun un disconfort minim.
Consultatia se va termina cu stabilirea unui diagnostic sau recomandarea efectuarii unor explorari suplimentare pentru un diagnostic complet (colonoscopie, RMN).
Din perspectiva chirurgului
Patologia perianala este o categorie aparte a afectiunilor de interes chirurgical. Necesita o intelegere corecta a unor notiuni de anatomie si fizio-patologie. Ca atare, recomandarea este ca aceasta sa fie efectuata de chirurgi cu experienta in domeniul proctologiei.
O alta provocare este generata de stabilirea unui diagnostic corect. De cele mai multe ori, pacientul se prezinta la cabinet cu un diagnostic auto-stabilit de hemoroizi, nefacand diferenta intre principalele afectiuni ale acestei sfere. Este necesar sa nu cadem prada mirajului primei leziuni deoarece simptomatologia poate masca o afectiune tumorala sincrona. In consecinta este necesara o cunoastere riguroasa a elementelor de teorie si practica chirurgicala conform ghidurilor in vigoare.
Tratamentul afectiunilor perianale este de cele mai multe ori unul complex si de durata, efectuat in mai multe etape, iar vindecarea 100% de cele mai multe ori este imposibila. Ca atare o comunicare corecta cu pacientul este esentiala pentru asigurarea compliantei acestuia. Trebuie cantarit alaturi de acesta gradul de invazivitate al procedurii versus riscul de recidiva. Un pacient bine informat este conditia de baza al tratamentului in patologia perianala.
O problema delicate o reprezinta de asemenea accesul la mijloacele minim invazive non-operatorii. In prezent, in Romania acestea sunt efectuate in majoritatea cazurilor in conditii de ambulator in clinicile private. Cei mai multi chirurgi, fie nu au posibilitatea de a le efectua, fie nu sunt instruiti in acest sens. Este esential ca pacientul sa cunoasca aceasta posibilitate, iar in cazul in care prezinta indicatia de a urma acest tip de tratament sa fie indrumat spre un astfel de serviciu.
In concluzie, patologia perianala nu trebuie privita cu superficialitate. Pacientii trebuie incurajati sa se adreseze medicului inca de la primele simptome si sa fie indrumati catre un plan terapeutic adecvat si informare iar medicii de familie ar tebui motivati sa participe la procesul de informare si directionare a pacientilor.
Succesul terapeutic este multifactorial si generat de triada: diagnostic corect – terapie adecvata – ingrijire postoperatorie riguroasa. In masura in care atat pacientul, cat si chirurgul inteleg importanta acestei triade, obiectivul acestui articol va fi atins.
Buna seara!
Am si eu o problema, va rog sa ma ajutati: de un an am avut un act sexual cu o necunoscuta si dupa ceva vreme am inceput sa urinez alb ca varu dupa o perioada ma durea jos texticulele si spatele si runichi spunetimi si mie ce sa fac va rog din suflet nu stiu unde sa ma duc.
Va multumesc