Rezidentiat 2010

Later edit: Ordonanta nr. 18 din 29/08/2009 (Ordonanta 18/2009) privind organizarea si finantarea rezidentiatului

Ministerul Sanatatii a anuntat cateva modificari in desfasurarea examenului de rezidentiat incepand cu anul 2010. Cum am fost plecat la mare nu am aflat de ele decat acum la intoarcere, din cauza asta reactia mea e putin intarziata.

Parerea de ansamblu: nu cred ca modificarile aduse sunt potrivite, mai jos am sa explic pe rand.

Din anul 2010, pregatirea in Rezidentiat se va face descentralizat in toate cele 12 centre universitare medicale, acest lucru ducand la scaderea migratiei medicilor intre diferite regiuni ale tarii.

Primul lucru la care imi zboara gandul e coruptia. Descentralizarea inseamna, cu siguranta, favorizarea relatiilor existente la nivel local. Daca la nivel national se poate ajunge mai greu, existand mai putini posibil favorizati (nu am date oficiale, dar vorba umbla…). Sa luam un exemplu simplu, nu ca as avea ceva cu ei, dar e cel mai recent: cei care vor plati anual 5000 de euro la UMF Iasi vor fi lasati pe dinafara? Nu e vorba doar de UMF Iasi, si la noi in UMF Cluj sunt pete negre, dar din cauza ca nu sunt oficiale (si probabil nu vor fi niciodata), prefer sa nu le abordez. La fel si pentru prietenii de la UMF Bucuresti…

Speranta mea cea mai mare pana acum, cand vedeam ce se intampla la examene si cat subiectivism/favoritism poate incapea, era faptul ca vine Rezidentiatul si se va vedea acolo cine ce stie, dar vad ca se duce incet si speranta asta…

Apoi, daca prin descentralizarea asta se urmareste scaderea migratiei medicilor intre diferite regiuni ale tarii, ce se va intampla cu centrele mari, mai ales in UMF Bucuresti unde sunt cei mai multi absolventi? Se urmareste ca fiecare sa ramana in zona din jurul centrului unde a facut facultatea? In cazul asta din anul 6 ma transfer la Arad, acolo am si bunici si mi-ar fi si concurenta mai mica daca sunt mai putini absolventi…

De asemenea, se va modifica si modul in care se desfasoara examenul, renuntandu-se la cel de tip grila, acesta fiind inlocuit cu o proba scrisa si un interviu. Interviul va avea si rolul de orientare profesionala.

Sa incep cu partea buna: interviul. Da, asta ar fi o masura benefica, se practica si in alte tari, iar prin rolul de orientare profesionala poate ajuta multi absolventi care habar n-au ce specialitate vor sa urmeze. Daca interviul presupune abordarea unor cazuri clinice cu atat mai bine: trebuie sa se vada cine poate integra informatia pe care o detine si cine doar o depoziteaza si nu stie s-o utilizeze.

Partea nasoala e cu proba scrisa. Asta e crima curata. Ce subiecte redactionale se pot da la medicina pentru a putea evalua un domeniu atat de vast? Chiar si pentru cate o materie din facultate e stupid sa pretinzi subiecte redactionale cand sunt de invatat 300+ pagini, mai ales ca fiecare fraza contine informatii esentiale.

Grilele sunt foarte bune. Pana acum erau 200, puteau atinge multe aspecte din medicina, incomparabil mai multe fata de subiectele redactionale.

Odata cu redactionalele apare si subiectivismul, nu neaparat intentionat, dar pot exista momente cand evaluatorii sa nu aiba chef sa citeasca un anumit scris, sau sa fie mai atenti la virgule si la alegerea conjunctiilor.

Intrebarile grila sunt cele mai obiective. Sunt corectate de calculator, nu apare subiectivism, ori ai pus bulinele bine, ori nu.

Pana acum nu am vorbit cu nimeni care sa fie incantat de noile modificari, chiar daca

In plus, de anul viitor niciun tanar medic nu va ramane in afara sistemului.

Bine macar ca nu sunt in prima generatie care va simti modificarile, dar oricum daca se va ramane la schema asta sunt sanse majoritare deja sa nu raman in Romanica pentru Rezidentiat… Pana acum am tot sperat ca Rezidentiatul e ceva serios. S-a anuntat deja de cativa ani actualizarea bibliografiei, aparitia unor carti autohtone, nu doar traduceri aiurea dupa carti europene, vorbe multe…

Later edit (15 feb 2010): Rezidentiatul din 2010 se va sustine cel mai probabil in 21 noiembrie, descentralizat in 6 centre universitare din tara.

47 raspunsuri

  1. Roaga-te sa pice guvernul asta cat mai repede pana nu distruge si ce a mai ramas bun in tara asta !

  2. Descentralizarea de se refera si la examen atunci or sa apara comentarii, ca cei de la CLuj or fost mai lejeri, ca la Bucuresti supraveghetorii i-or lasat sa copieze (spunand „Cum sa aiba celelalte orase note mai mari ca noi?”) si multe alte povesti dintr-astea…

    Partea cu interviul e buna atata vreme cat cel care vorbeste cu candidatul este pregatit corespunzator si nu are interese ascunse, pile pe care trebuie sa le sustina si , evident, sa nu defavorizeze un candidat din motive personale.

    Despre exameul redactional nici nu ma leg, ca este, cum ai spus tu cam….. 😀

    Dar chestia cu toata lumea sa aibe loc: Da, e nasol sa pici rezi si sa stai un an acasa, ca stai degeaba. De angajat slabe sanse, ca dupa sase ani de medicina altceva nu prea stii face si cu asemenea diploma nu sar angajatorii pe tine. Noroc ca totusi s-a pus in miscare chestia cu practica medicala asistata (un fel de stagiatura), desi initial au taraganat-o mai mult de juma de an (propunerea d elege in ianuarie, legea in mai iar apoi juma de an nu au stiut cum sa o aplice).

    Pe de alta parte te intrebi „de ce sa prinda cu totii un loc?” Sunt colegi care au facut sase ani de medicina la X si 0. Nu au invatat nimic si au luat doar cinci peste tot, si in restante iar la rezi hai ca or mai nimerit. Ei de ce sa prinda loc, trebuia s ainvete….

    Multe intrebari se ridica de la noua idee a Ministerului. Eu as zice grilele sa ramana, interviul doar daca cei ce le fac sunt special instruiti si obiectivi, bibliografia sa fie una recenta si bine scrisa, iar la chestia cu locurile…. hmmm, nu comentez deocamdata 😛

  3. Mda, si mie mi se pare absurd sa dai subiecte redactionale la medicina, care vorba ta, pot fi corectate cu foarte mult subiectivism. Subiectele redactionale deja implica oameni. Corecturile care implica oameni deja ma duc cu gandul la favoritisme, nu ai cum sa fii egal cu toti in corectare.
    In al doilea rand, interviul acela deja imi suna a pile, aranjamente cu cei care vor fi in comisie, tot ce e oral zboara, iar tu poti sa scoti cele mai mari ineptii pe gura, dar ptr ca ti-ai asigurat prietenia cu comisia, sa ai o nota enorma.
    Si chestiunea cu `se vor scoate atatea locuri cat va fi nevoie la nivel local` imi suna a acelasi nepotism, scoatere de posturi pentru anumiti indivizi, etc.
    Probabil devin paranoica, dar la cum merg lucurile in Romania, nimic nu m-ar mai mira.
    Pana acum ideea de rezi imi suna bine, sincer, parea corect ( spun parea pentru ca oricand exista portite, si romanul e inventiv rau ), dar de acum parca imi vine sa caut pe alte plaiuri…

  4. Ce se intampla cu absolventii care au terminat facultatea si au luat licenta in anul 2005 sau 2006 de exemplu si nu au luat examenul de rezidentiat?

  5. stiti cumva daca este valabil si pentru rezidentiatul de la medicina dentara??

  6. OMG!…daca asa stau lucrurile, eu ma apuc de franceza/engleza medicala.
    Subiecte redactionale , interviu(idee buna, original), no M.D left behind(adica TOTI colegii mei vor avea halat alb?? OMG!…promit sa nu ma imbolnavesc…), totul suna a Pile, Cunostiinte, Relatii, Spaga, etc, iar cei care invata cu adevarat fie accepta sa fie dezavantajati, fie pleaca….

    Pe mine sincer ma sperie, pe tine nu?

  7. Dr Laurentiu Craciunas

    M-am uitat la ordonanta publicata in Monitorul Oficial, e diferita de ce a publicat Ministerul Sanatatii la ei pe site.

    Ordonanta nr. 18 din 29/08/2009 (Ordonanta 18/2009) privind organizarea si finantarea rezidentiatului

  8. ah din p?cate eu sunt prima genera?ie care trece printr-o astfel de schimbare. interviul mai e ce mai e, cu asta sunt de acord, pentru c? am milioane de colegi care au chiulit toat? facultatea dar toceau o zi înainte de examen ?i veneau ?i bifau 3 grile ?i luau mai mult ca mine care am v?zut ?i v?zut pacien?i- deci sper s? fie interviu serios, cu pacient ?i tot. apoi la proba scris? iar e vorba de cine toce?te cel mai repede în ultimele 3 luni de dinainte de examen… de aia sper c? se va face o medie sau ceva de genu între interviu ?i proba scris?. pentru c? tocilarii papagali chiar nu merit? s? ia note mai mare decât to?i cei care înva?? mai bine ?i au ?i spirit clinic. ?i iar cât de cât bine este ?i s? nu mai migreze din loc în loc. pt c? e clar c? toate facult??ile din ?ar? se înva?? la nivele diferite, nu e corect s? ?i fure unii la al?ii locurile… în fine. om vedea ce o fi. dar presimt c? vom fi obliga?i s? înv???m din c?r?i plagiate de români…

  9. Dr Laurentiu Craciunas

    iulia, te-ai uitat pe Ordonanta din Monitorul Oficial din linkul de mai sus?

  10. interviul este foarte bun, dar asa cum au spus foarte multi e si foarte periculos. Subiectivitatea va fi cea care va decide cine este bun si cine nu. Cred ca daca interviul s-ar sustine in alt centru universitar decat cel pe l-am frecventat, nu s-ar mai pune problema subiectivitatii…..majoritatea considera ca interviul este bun doar pt cei ce au parinti sau o alta ruda medic. dar daca examinarea nu ar fi facuta in centrul universitar pe care l-ai urmat cred ca situatia ar fi alta si nu prea s-ar mai putea zice ca a fost vorb de subiectivism sau ca un centru universitar trebuie sa aiba note mai mari ca altul. Ar fi un adevarat examen: nimeni nu ar cunoaste pe nimeni. Cred eu……….

  11. Catre Gabriela: sa dai interviul in alt centru decat cel pe care l-ai frecventat? Tu nu ti dai seama ce ar insemna asta dpdv logistic, organizatoric? Ce ar fi ca toti studentii de la Bucuresti sa plece cu turma sa dea interviul in alt centru…nici nu vreau sa ma gandesc.
    Poate ca metodologia asta cu interviu si exam redactional functioneaza in tari mai civilizate, dar pentru Romania anului 2010 este total nepotrivita. Si nu spun asta numai din cauza subiectivismului care e intr-adevar un factor urias, dar si datorita metodelor de predare de la noi din facultati. Nu se pune accent pe gandirea clinica asa cum ar trebui ci pe toceala. In Franta de exemplu unde rezidentiatul este redactional cu cazuri clinice, studentul are responsabilitatile pe care la noi le are un rezident…asta da practica clinica. Plus ca majoritatea examenelor sunt cu cazuri clinice si se organizeaza numeroase simulari de rezi. La noi cate examene au fost cu cazuri clinice si cate bazate pe toceala? Cand se vor reforma metodele de predare si examinare in facultati atunci vor fi si studentii pregatiti pt exam redactional si interviu. Pana atunci cred ca grila face fata foarte bine. Daca vor o schimbare sa schimbe bibliografia aia.

  12. Eu dau anul acesta rezidentiatul, iar daca nu reusesc totusi sa iau specializarea pe care mi-o doresc, anul viitor prefer sa nu mai dau rezidentiatul in Romania, din simplul fapt ca m-ar lega de orasul in care stau (asta daca as face fata concurentei neloiale a colegilor cu parinti medici in spitalul universitar) si consider ca mi-ar impiedica achizitia de cuunostinte noi. Decat sa ma confrunt direct cu diversi baietasi si fetite cu pile mai mici sau mai mari (care oricum ar umple specializarile prin telefon sau alte metode) prefer sa plec in una din tarile europene. Si nu ma rezum doar la atat, scarbit dupa atata prostie la varf, voi renunta si la cetatenie. Si asa o parte din colegi s-au inscris deja la doctorat pt a capata un post.
    Sunt constient ca este greu in strainatate, am prieteni si am vazut cum este si acolo, dar parca e mai bine acolo decat sa ma confrunt aici cu un sistem haotic si ostil celor fara relatii.
    O intrebare simpla : la cati din voi, care ati invatat sau ati mai invatat in facultate, nu va este scarba de modul in care evolueaza lucrurile ?

  13. mie imi convine ca am relatii si o sa fie mai usor ..de ce sa intre toti taranii care vin la buc si eu nu…aia sa stea la ei acasa la gaini

  14. @rdu: poate pentru ca taranii aia sunt mai buni ca tine?

  15. radu, din respect pt munca autorului acestui blog, o sa-ti spun doar ca esti un mare magar si ca taranii nu te-ar lasa nici macar sa faci anamneza gainilor.

  16. bine lasa sa fiti voi mai buni ca mine ca tot eu iau ce loc vreau 🙂 bafta la invatat :))

  17. daca tot o luati pe tonul asta, va las voua tara pt ca deja incep sa pun la cale plecarea, sunt dezamagit de tot; tara de analabeti de se cred speciali daca au o masina mai scumpa (nu ca ar intelege cum merge), burtosi, cefalai, politicieni mincinosi. Iar daca nu reuesc sa iau anul acesta ce-mi doresc, ma tirez direct fara sa ma uit in urma sau sa mai consider Romania tara mea.

  18. Dragi colegi si bai retardatule (@ RDU),
    Noi ne tot declaram scarbiti de tot dar de foarte multi ani aceishi oameni iau decizii. Eu nu vad decat aceleashi fete incretite la colegiul medicilor. Respect pt calitatile lor dar cred ca au pierdut de mult pasul cu realitatea. Despre plecare….as pleca si eu dar cred ca raman in primul rand deoarece mi-e putin frica de necunoscut si in al 2-lea rand ca sa prind un retadat ca ala de mai sus si sa il fac de ras.
    Rezidentiatul trebuie sa evolueze insa. Cazurile clinice sunt o idee foarte buna. Interviul….da, dar sa aiba o pondere foarte mica. Am avut o colega care a absolvit si probleme serioase cu vederea. Invata bine si e foarte ambitioasa insa nu cred ca ar trebuii sa faca chirurgie dar cu rezi in forma actuala ar putea prinde linistita si chirurgie cardiovasculara. Aici interviul e de bun augur.

  19. retardat esti tu…pana la urma tu te oftici ca eu intru unde vreau si tu ramai pe afara si inveti ca prostu…foarte bine asa sa faci invata :)) ca o sa iti foloseasca

  20. Dr Cristiana Popp

    rdu, ia-o bland, ca adevaratul examen e cu pacientul in fata. Trece-l si pe ala cu brio si vorbim atunci, ca-ntre colegi.

  21. @ rdu : in conditiile astea nu imi ramane decat sa iti doresc sa ai parte tu si familia ta doar de medici ca tine ….chirurgi in special daca e posibil.
    Cer scuze celorlalti pt acest dialog.

  22. mah eu fac rez pe sanatate publica si management pt ca vreau sa imi deschid clinica si sa angajez medici…asa ca invatati ca o sa va foloseasca 🙂 si treaba cu pacientu nu o sa am ..de aia nu ma intereseaza toate prostiile voastre

  23. Dr Cristiana Popp

    rdu, imi pare rau pentru tine ca stiu cam cu ce se mananca specialitatea asta. singurul meu cuvant despre ea: mi-e mila de cei ce-o practica.

  24. rdu,cred ca ai nevoie sa te invete cineva adevaratele principii ale vietii, sa iti limitezi toate relatiile sa intervina,sa le spui alor tai ca vrei sa sustii primul tau examen EVER pe bune,ca te apuci de invatat si ca vrei ca ei sa fie mandri de tine.come on you can do this,i do not think you are retarded.parintii au gresit in educatie si cred ca nu prea le place ce ai ajuns,indreapta tu unde s`a gresit cu comportamentul lor overprotective.eu am facut asa din anu 3,am intalnit pe unu,m`am indragostit si gata,de atunci invat.si chiar daca iubirea a trecut,am invatat cea mai importanta lectie.tu vrei sa castigi eventualul RESPECT al medicilor din viitoarea ta clinica?nu vrei sa iti zica lumea buna ziua dl doctor?(mai cunosc eu o doctorita careia in loc de dna dr P. ,i se spune madame P).sunt niste aspecte care trebuie luate in consideratie.deci cu alte cuvinte:you need a real woman!!!ai fi super tare daca ai ajunge undeva prin fosrte proprii &guess what, nimeni nu te`ar mai putea da jos de acolo!!!medicina e o meserie,nu e un post,un job,o functie care azi e,maine nu e.gandeste`te ca poate ai pierrdut 6 ani din viata? e o cifra totusi mare!!!ai grija sa nu plangi peste vreo 10 in perna noaptea sa nu te auda nimeni.

  25. stai calma ca decat ca altii carora o sa li se spuna domnul doctor prin spitale prefer sa mi se adreseze normal si sa castig mult mai mult decat ei..si crede-ma ca stiu ce spun pt ca nu ma bagam in asta daca nu aveam de unde sa continui ceva

  26. Sa spunem ca daca vrei sa conduc o clinica nu trebuie sa fi un medic bun ci numai un manager bun, dar atunci nu inteleg de ce ai facut medicina si nu ai facut direct management.Te ai incurcat cu facultatea asta de 6 ani care, dupa cum spui, a cam mancat mlti bani, ca doar pilele alea nu te au ajutat ca ai tu ochi frumosi.Ma rog, sunt de acord cu faptul ca cel mai bine pentru un medic care a termnat aici este sa si gaseasca in alta tara de lucru, in Romania se cauta tocilari nu oameni care stiu sa aplice cunostintele, asta se vede si pe materia pe care o avem de invatat pentru rezi, unele informatii sunt depasite total!

  27. partea cu interviul este f buna.sunt de acord cu toata lumea.
    pe de alta parte „traducerile aiurea” dupa carti din strainatate s-ar putea sa fie uneori mai bune decat cele depasite de la noi.

    in alta ordine de idei materia de rezi e tocilarie curata.daca iei rezi in conditiile examinarii de pana acum nu dovedesti cu nimic ca esti mai bun decat altii ci doar ca ai memorie mai buna si ca ti-ai alocat timp sa tocesti.Asta e adevarul.oricum trebuie sa mergi la cursuri peste cursuri si sa citesti f mult si de unul singur.
    e nevoie de specialisti,de informatie,de dotari.aici e problema ca unii „nu spui cine-persoana importanta” vor monopol.cu cat mai putin cu atat mai bine.mai multi pacienti mai multi bani pt cei care au intrat deja in cerc.Asa ca poate descentralizarea poate fi un mod mai usor de intrat in acest cerc care,considera cei care au propus asta,e cam nevoie sa se deschida.
    Apoi nu mi se pare corect sa fii pus la un moment dat,efectiv in postura de a alege intre cariera si familie.Pentru asta vor sa propuna rezi part time ceea ce exista si alte multe tari Europene.
    La sfarsit am si eu o intrebare? Cum iti faci rezi in afara Romaniei?

  28. ati innebunit complet!voi politicienilor!ce vreti sa mai faceti din tara asta?voi vreti sa copiati sistemul de evaluare pt rezidentiat din tarile civilizate cu un minim grad de coruptie sau zero,insa la noi……
    ce rezidentiat este ala?ne am saturat sa tot avem parte de schimbari de toata jena sa fim cobaii vostri
    de abia astept sa termin si anul asta si o sa o intind afara in europa si o sa uit ca tara mea e romania

  29. Da ai dreptate cu modificarile de anul viitor, si eu dau rezi si e al naibi de prost propus cu ex scris , nu numai ex este subiectiv eu cred ca si interviul,dar asta e o sa plecam toti si o sa ramana nepoti(pilosi), sa trateze ei , totusi imi pare rau ca am rude in tara , si e tara mea , asta e , trebuie facut ceva , niste petiti ceva la minister .

  30. Noul mod de a da rezidentiatul, adica descentralizat cu interviu etc. o sa fie pt. pilosi este cat se poate de evident acest lucru…… si cum in tara asta nu se mai face nimica cu perdea….deduceti si voi.
    Si eu ma aflu in situatia in care la anul o sa dau rezi..si chiar nu imi convine ca cineva sa imi spuna (fie el si un profesor) ca ochii mei sunt prea caprui pt a face chirurgia sau sa ma trezesc la scris ca nu i a convenit cuiva cum m-am exprimat..Clar la anul daca o sa se dea asa probabil ca este o noua generatie de „babalai” a unor sus pusi…..la fel cum am fost nu mai stiu in ce an cand au fost publicate grilele pe net si majoritatea au luat punctaj maxim.
    Parerea mea este ca ar cam trebuii sa nu mai inghitim toate mizeriile astea….. sa ne mobilizam cu totii….sa fim si noi macar din punctul asta de vedere ascultati (ca din punctul de vedere a suplimentarii locurilor la rezi am vazut ce respect au fata de noi) pt a da ex. la fel ca si pana acuma sub forma de grila..Macar asa nu poti fi tu personal furat…

  31. chiar e o mare prostie cu interviul si proba scrisa,sigur o sa intre numa cei cu pile iar restul o sa ramana pe dinafara.ar trebuia sa ne unim cu totii si sa avem si noi un cuv de spus ,dar dak noi tacem si n zicem nimic toti ne ia de prosti.oricum in Romania te poti astepta la orice din partea oricui si desi m_am nascut si traiesc in ea imi e rusine.

  32. „toti ne ia de prosti”mai bine ti-ar fi rusine de limba romana care o ai si nu stii sa o vorbesti

  33. Cami….la limba romana ai nota 2. Iesi afara si sa te intorci cu tac-tu !!!
    Cat despre Rezi…..in 2010 nu se modifica nimic. Sunt zvonuri cum au fost in fiecare an, de 5 ani. Ce au inaintat ei este o idee ce are la baza Rezidentiatul din Franta. Foarte buna dar greu de acceptat intr-o tara ca a noastra pentru ca romanul e fie subiectiv, fie carcotas. Oricum am face, cineva e nemultumit si gata sa conteste.

  34. Daca te consideri mai bun ca alti esti liber sa pleci din tara sa demonstrezi ce poti.
    Esti liber sa participi sau nu la examenul de rezidentiat, nu te obliga nimeni sa medic in tara.

  35. Eu o sa plec…ma apuc din timp sa invat si o sa si reusesc sa iau un loc bun! in tara asta nu se merita! E o mizerie de sistem care nu face altceva decat sa ajute smecherii si incompetentii!Sunt oameni de valoare care se ridica pe picioarele lor, fara „sustinere”, dar acestia cu siguranta sunt putini si foarte norocosi….ce sa mai zic…dezamagire totala!
    PS: sunt de acord cu Gabriel…ei imita rezidentiatul din Franta. Diferenta consta in faptul ca lor le-au trebuit 10 ani ca sa ajunga la forma din prezent…la noi schimbarile se fac brusc, radical…oricum grila era cea mai fericita varianta pentru noi!

  36. Mie mi se par ok modificarile. Per ansamblu. Mie mi se pare ca problema cu rezidentiatul (care este din totdeuna prezenta, si care nu pare sa aiba deocamdata o rezolvare) este ca pe locurile scoase la concurs, participa si asistentii, preparatorii, dar si strainii. Nu mi se pare deloc normal ca asistentii si strainii sa ocupe locuri, ei avand nevoie doar de 1/2 din punctajul minim. Pentru ca stim cu totii ce „greu” se obtine un loc de preparator. In ceea ce ii priveste pe straini, atata timp cat nu exista un program care sa permita candidarea la rezidentiat a medicilor romani in strainatate in aceleasi conditii, nu vad de ce exista in continuare aceasta facilitate.

  37. de unde stii tu ca asistentii si preparatorii vor fi confirmati???
    nu stiu sa existe undeva asa ceva:| te inseli aici..
    daca ai dovezi arata-le;)

  38. care-i faza cu rezul? e grila sau proba scrisa???

  39. Pana la urma la asistenti si preparatori li se recunosc ani de rezi sau trebuie sa dea ex. de rez. si sa obtina si nota pentru specialitatea pe care este prep.? Este o lege data in acest sens?

  40. este o lege data in aces sens? Unde scrie ca preparatorilor li se recunosc anii de rezidentiat?

  41. am citit pe net in Ordinul 418 din 20 iunie 2001 (Ordinul 418/2001) ca ar exista o limita de varsta pt inscriere rezi. voi stiti ceva?? este valabil? nu pot da rezidentiatul daca am implinit 35 de ani decat pe med fam?? nu mi se pare corect… sunt crizata rau..

  42. cine penix ul meu e rdu asta ….de l bagati in seama. s o jcat ma sa cu eprubeta colectoare.
    aflati de la un hipocrate batran: medicina in romania nu merita. te amesteci cu porcii te maninca. in plus idiotii de romani n au nevoie de medicina ….ei sint sanatosi tun si se trateaza cu romulus.

  43. @ hypocrat : ABSOLUT !

  44. noroc ca am avut pile la rezidentiatul de anu asta ca altfel nu luam.

  45. Iata exemplu ce ridica suspiciuni:
    Rezi pe post, 2010, vrancea, oftalmologie. Doi candidati pe doua posturi; deci omul si locul. Punctajele lor finale dupa recalcularea in urma intrebarilor anulate : 774 si 775 (la fel si ponderatele).
    E cel putin dubios, nu? Oamenii astia au raspuns identic si au gresit aproape identic. Poate au invatat impreuna dar eu nu mai cred in Mos Craciun. E clar. Acesti oameni au avut grilele, altfel nu se explica asa coincidente. Dar nu-i pasa nimanui.
    Dixit.

  46. servus tot. sa stiti ca nu este chiar asa…si eu imi pun aceasi intrebare: „toti colegii mei in ALB”, di nu ma intreb degeaba…voi vb de cei ce chiuleau de la fac si veneau la exam si faceau X si 0. Eu as veni cu un exemplu mai bunicel: ce spuneti de o studenta de 9 si ceva care pe la finele anului 6, ea face clisma pe „gura” si care vine la un exam si incepe sa planga ca nu-si mai aduce aminte cuvantul de la paragraful 3 de la pag 56 din cartea de onco…profa se uita la ea si ii spune”treci mai departe” si ea raspunde”nu mai stiu”…medicina se face cu cartea in mana, dar la patul pacientului si nu tocind. notele sunt subiective si nu arata adevarata valoare a studentului indiferent de fac pe care o face. vreau sa va inteb pe cei care spunea-ti ca nu vreti sa va vedeti colegii cu note de cinci in rezi si-n alb…voi cate ore a-ti perdut n spital in afara orelor de stagiu si de curs, a-ti fost la congrese, a-ti scris vre-o lucrare, a-ti publicat o lucrare?…baieti practica ne manaca..degeaba esti student de nota 10 si nu stii sa faci un BLS si nu sti sa pui o perfuzie sau sa faci o subcuanata…..offf

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.