La momentul actual, in Romania destul de putine sectii de terapie intensiva au inclus kinetoterapeuti ca parte din echipa medicala, cu toate ca rolurile acestora sunt extrem de importante pentru ingrijirea pacientilor.
Lucrand o perioada ca si voluntar si avand ocazia sa observ diversitatea patologiilor cu care se interneaza pacientii, vad ca o necesitate prezenta unei echipe de terapeuti care sa asigure calitate serviciilor aduse acestora.
In primul rand, sa vedem cateva obiective generale ale kinetoterapiei:
- mentinerea sau cresterea fortei musculare
- pastrarea aliniamentului articular
- cresterea mobilitatii articulare
- imbunatatirea echilibrului, controlului si coordonarii neuromotorii
- reinsertie familiala, sociala si profesionala
- imbunatatirea functiei respiratorii si a reactivitatii cardiovasculare
- stimularea procesului de digestie si evacuare intestinala
- scaderea tonusului muscular crescut patologic sau cresterea tonusului in caz de atrofii sau hipotrofii
- reeducarea sensibilitatii
Pacientul critic din terapie intensiva
Este pacientul ce prezinta o patologie amenintatoare de viata. Adesea acestia se interneaza cu insuficiente de organ (sau multipla), socuri de diverse etiologii (hipovolemic, cardiogenic, anafilactic, spinal, septic), politraumatisme, arsuri, come, dezechilibre metabolice severe si cei supusi procedurilor chirurgicale majore sau minore si care prezinta comorbiditati.
Metode fiziokinetoterapeutice specifice terapiei intensive:
1. Mobilizarea
Poate fi executata pasiv, pasivo-activ, activo-pasiv sau activ, in functie de patologia pacientului, gradul de cooperare cat si de forta si gradul de amplitudine al miscarii.
Inainte de mobilizare este necesar sa tinem cont de urmatoarele aspecte:
- istoricul medical (antecedente patologice, diagnostic, medicatie)
- rezerva cardio-vasculara (ECG normal, TA <20% din cea mai recenta maxima, frecventa cardiaca de repaus <50% din frecventa maximala specifica varstei)
- rezerva respiratorie (SpO2 >90%, PaO2/FiO2 >300, ventilatia mecanica mentinuta in timpul mobilizarii)
- parametrii sanguini (HB >7g/dl, trombociti stabili, leucocite: 4.000-10.000, glicemie stabila)
- eventuale contraindicatii ortopedice, neurologice, metabolice sau de alta natura.
Daca cel putin unul dintre acesti factori nu este indeplinit sau terapeutul are dubii legate de starea pacientului, se discuta cu medicul in vederea aplicarii tratamentului cel mai potrivit pentru acesta.
Tot la partea de mobilizare se includ si posturarile, care se efectueaza in conformitate cu protocolul actual de mobilizare si anume odata la 2 ore. Decubit lateral dreapt, decubit dorsal, respectiv decubit lateral stang.
Pacientii care sunt constienti, cooperanti, stabili hemodinamic si respirator si care au acordul medicului se pot ridica la marginea patului sau chiar plimba prin salon.
2. Fizioterapia respiratorie
a) Aerosolizare – se realizeaza cu ajutorul mastii de aerosoli sau direct in nebulizator pentru pacientii ventilati mecanic cu diverse substante: ventolin, adrenalina, ser fiziologic izoton sau hiperton, NACC sau diverse ape minerale. Are rolul de a umecta mucoasa bronsica si a fluidifica secretiile.
b) Posturi de drenaj bronsic – se bazeaza pe utilizarea pozitiilor ce creeaza gradient de inaltime intre segmentul pulmonar incarcat de secretii si caile mari bronsice si trahee, favorizeaza actiunea gravitatiei asupra scurgerii fluidelor. Odata sau de doua ori pe zi, circa 30 de minute.
c) Educarea tusei – se inspira profund pe nas, urmeaza o scurta apnee, si expulzia aerului in 2-3 reprize concomitent cu aplecarea trunchiului inainte. Ca si manopere de masaj ce pot facilita tusea amintim tapotamentul si vibratiile toracice. Este important ca pacientul sa tuseasca de mai multe ori pe zi pentru a-si curata caile aeriene, chiar daca aparent nu exista secretii in acestea.
Indicatii: atelectazii postoperatorii, ventilatie mecanica prelungita, incarcare bronsica postanestezie, bronsite cronice, bronsiectazii.
Ca si contraindicatii avem: urgente medicale sau chirurgicale ale aparatului respirator, durere care impiedica colaborarea pacientului.
3. Ventilatia non-invaziva
Ventilatia non-invaziva sau CPAP (Continuous Positive Airway Pressure) cum se gaseste la noi, reprezinta un sistem presurizat in care pacientul respira spontan impotriva unei presiuni prestabilite. Medicul stabileste parametrii de ventilator iar kinetoterapeutul aplica procedura si instruieste pacientul in efectuarea unor respiratii corecte pe parcursul acesteia.
Cele mai importante efecte sunt: recrutarea alveolara, prevenirea colabarii plamanului, imbunatatirea schimbului gazos cat si reducerea edemului pulmonar.
Este necesar ca pacientul sa fie fara deficit neurologic sever si cooperant.
Indicatii: Bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC), edem pulmonar acut (cardiogenic sau necardiogenic), apnee de somn, sevraj de ventilator, postchirurgical pentru prevenirea hipoxemiei postoperatorii.
Concluzii:
- atentie la contraindicatii, foarte important ce sa nu faci.
- colaborare permanenta cu medicul si asistenta de salon.
- pacientii cu rezerve limitate nu se obosesc… dar cu toate astea, viata inseamna miscare.
- important sa oferim si sprijin moral si sa incurajam pacientii, majoritatea fiind cu psihicul la pamant.
- ofera 100% in ceea ce faci si cu pasiune.
Excelent articol! Documentat, muncit si adevarat! Exista o mare lipsa de posturi de kinetoterapeuti in spitalele noastre, sunt insuficienti inclusiv in bazele de tratament ale sectiilor de recuperare… Cred ca un kinetoterapeut bun poate avea de lucru pe aproape orice sectie, de la chirurgie toracica si ortopedie, pana la cardiologie si neurologie. Ma bucur ca incepe sa se militeze in aceasta directie!