Dupa ce anul trecut Silgard a primit premiul Galien International, luna aceasta a devenit primul vaccin anti HPV (Human Papilloma Virus) pre-calificat OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii).
Pre-calificarea din partea Organizatiei Mondiale a Sanatatii inseamna ca Silgard poate fi procurat de UNICEF (United Nations Children’s Fund) si de alte agentii ale Natiunilor Unite, incluzand PAHO (Pan American Health Organization), pentru folosirea in programele nationale de imunizare. Este un pas important pentru femeile din intreaga lume, care vor putea profita de acest avans al sanatatii feminine.
Silgard este indicat pentru prevenirea cancerelor cervicale, vulvare si vaginale cauzate de tulpinile 16 si 18 ale HPV; prevenirea negilor genitali cauzati de tulpinile 6 si 11 ale HPV; prevenirea leziunilor displazice si precanceroase cauzate de tulpinile 6, 11, 16 si 18 ale HPV.
Tulpinile 16 si 18 ale HPV sunt responsabile de 70% dintre cancerele cervicale, iar tulpinile 6 si 11 ale HPV sunt responsabile de 90% dintre negii genitali.