Terapia ocupationala in accidentul vascular cerebral

In acest inceput de secol marcat de viteza si stres cotidian, accidentul vascular cerebral ajunge sa fie cauza de deces a 10% din populatia planetei. Potrivit statisticilor, in Romania se inregistreaza trei sute de accidente vasculare cerebrale la o suta de mii de locuitori, adica cu 35% mai mult decat in restul Europei.

Accidentul vascular cerebral poate fi ischemic, produs prin blocarea aportului de sange intr-o artera cerebrala, ca urmare a trombozei sau emboliei sau poate fi hemoragic, prin ruperea unui vas cerebral cu aparitia hemoragiei. Principalii factori de risc sunt: hipertensiunea arteriala, colesterolul, dibetul zaharat, obezitatea, sedentarismul, dieta si stilul de viata nesanatos, consumul excesiv de alcool, bolile cardiace, stresul.

In urma accidentului vascular cerebral pacientului i se instaleaza o hemiplegie contralaterala emisferei cerebrale afectate, care initial este flasca, iar ulterior spastica.

Programele actuale de recuperare integreaza terapia ocupationala ca procedura de sine statatoare. Terapia ocupationala este stiinta care se ocupa cu studiul si folosirea stiintifica, masurabila a activitatilor pentru reducerea disfunctiei pacientului, cu diferite aspecte de patologie (scoala de Terapie Ocupationala din Boston, 1924).

Federatia internationala a terapeutilor ocupationali vine sa completeze aceasta definitie, afirmand ca terapia ocupationala este profesia care se ocupa cu promovarea sanatatii si starii de bine prin intermediul ocupatiei. Scopul primar este de a permite indivizilor participarea la activitatile cotidiene.

Terapia ocupationala este o terapie functionala si o metoda activa de recuperare fizica si psihologica, care urmareste adaptarea/readaptarea persoanei cu dizabilitati si cresterea gradului de independenta.

Dupa un accident vascular cerebral, terapia ocupationala va debuta cu o atenta evaluare a pacientului, a prehensiunilor, a mersului si a desfasurarii ADL-urilor (Activities of Daily Living).

ADL = Gestualitatile/indemanarile de baza ale unui individ folosite pentru derularea vietii cotidiene in mod independent; capacitatea de a-si putea realiza toate nevoile personale si cele legate de viata comunitara.

ADL-urile se impart in basic ADL (de baza) si IADL (activitati derulate pe baza deprinderilor mototrii complexe).

Basic ADL sunt grupate in patru categorii:

1. Autoingrijire: imbracare, toaleta, alimentare
2. Mobilitate: mers, miscare in pat, transferuri
3. Comunicare: vorbire, scris, gestualitate
4. Manipulare: clanta, sertar, robineti, chei etc.

IADL-urile sunt impartite in cinci categorii, in functie de domeniul in care se deruleaza:

1. Domeniul gospodaresc: cumparaturi, ingrijirea copiilor, curatarea casei
2. Domeniul vietii comunitare: folosirea banilor, a cardurilor
3. Domeniul sanatatii: medicamente, cunoasterea factorilor de risc
4. Domeniul securitatii casei si a persoanei
5. Manipularea obiectelor moderne: telefon, calculator, aparatura etc.

Corectarea/invatarea acestor ADL si IADL fac parte din obiectivele terapiei ocupationale la pacientii cu hemiplegie post accident vascular cerebral, reprezentand refacerea si restabilirea independentei pacientului.

Urmatoarele obiective sunt reeducarea gestualitatii si a expresiei. Acestea presupun solicitarea pacientului in vederea compensarii deficitului de mobilitate si refacerea modalitatilor de expresie umane: vorbit, atitudine, comportament, activitate.

Se folosesc miscari globale pentru gestica, cu un efect stimultor pentru musculatura afectata, dar si pentru psihic. In reeducarea expresiei pacientului este importanta incurajarea acestuia in a derula activitatile care ii fac placere si de a-l ajuta si readapta la acestea.

Folosirea mijloacelor ajutatoare pentru mers sau ADL (fotoliu rulant, carje, bastoane, orteze, proteze sau diferite ustensile adaptate) si amenajarea mediului extern reprezinta un punct important al terapiei ocupationale. De aceea, terapeutul va comunica si va invata atat pacientul, cat si apartinatorii in ceea ce priveste prevenirea factorilor de risc, amenajarea locuintei (conform necesitatii bolnavului) si va adapta anturajul la cerintele pacientului.

Terapeutul ocupational va educa pacientul pentru cele mai importante domenii cotidiene, incepand cu urmatoarele exemple si sfaturi:

Imbracamintea:

• Pacientul este invatat sa foloseasca haine cu deschidere in fata, cu o marime mai mare daca este nevoie;
• Inlocuirea nasturilor cu agatatoare sau fermoare;
• Eliminarea sireturilor clasice si inlocuirea cu scaieti;
• La imbracarea camasii pacientul va incepe intotdeauna cu mana afectata, iar la dezbracare va incepe cu mana neafectata;
• Pantalonii se vor imbraca punand piciorul neafectat la nivelul liniei mediane a corpului cu genunchiul flectat, iar piciorul afectat se va pune cu ajutorul mainilor peste piciorul sanatos; de asemenea se incepe imbracatul cu membrul afectat, iar dezbracatul cu membrul neafectat;
• Pacientul este invatat sa foloseasca mijloace ajutatoare pentru incaltarea sosetelor si pantofilor.

Alimentatia:

• Farfuria se fixeaza pentru a nu aluneca pe masa;
• Se folosesc vase adanci sau boluri pentru a nu se imprastia alimentele;
• Se ingroasa manerele tacamurilor astfel incat pacientul sa le poata cuprinde pentru a manca singur sau se fixeaza tacamul in palma, intr-o manseta;
• Se folosec cani cu maner in forma de T sau cu doua toarte; se poate folosi si paiul;
• Depozitarea veselei si alimentelor in bucatarie la un nivel mai jos, adaptat in functie de fiecare pacient.

Igiena personala:

• Pacientii sunt invatati sa foloseasca baia adaptata dupa nevoile lor;
• Se prefera dusul, nu cada; in dus sa existe un covoras antiderapant si un scaunel;
• Sapunul sa fie pus in recipient cu pompita pentru o utilizare mai usoara;
• Se va folosi periuta de dinti electrica;
• Se vor pune pe gresia din baie covorase antiderapante, iar pe pereti se vor monta suporturi si manere fixe;
• WC-ul va fi adaptat cu un inaltator.

Pacientul este invatat sa realizeze toate transferurile, in pat dintr-o parte in alta, din pat in scaun si invers, din scaun pe wc si din culcat in sezut si apoi in ortostatism.

Pentru deprinderile motorii fine se utilizeaza diferite activitati si jocuri care solicita complexul mainii si prehensiunile. Se poate merge de la simpla insirare a margelelor pe o ata pana la modelarea plastilinei, crosetat, brodat, tesut sau alte activitati care necesita indemanarea pacientului.

Proprioceptia se recupereaza prin terapia ocupationala cu ajutorul diferitelor structuri si suprafete pe care pacientul le va pipai initial cu ochii deschisi cu ambele membre (pe rand, superioare apoi inferioare), mergandu-se progresiv cu inchiderea ochilor si exceptand mana neafectata, pana acesta va recunoaste o anumita structura cu mana hemiplegica, fara a-si folosi vazul. Pentru membrele inferioare sunt foarte practice structuruile cu denivelari si cele care creeaza o presiune inegala in talpa la apasare, recrutandu-se proprioceptori.

Terapia ocupationala isi demonstreaza importanta in reabilitarea pacientului hemiplegic, dupa un accident vascular cerebral odata cu refacerea celui mai inalt nivel posibil de independenta. Scopul final al terapiei ocupationale este cresterea calitatii vietii, neexistand limite in acest sens.