Osteoporoza este caracterizata prin fragilitate osoasa, datorata scaderii masei osoase si modificarii structurii interne a osului, cu alterarea microarhitecturii acestuia. Dintre diferitele fracturi prin fragilizare, ce reprezinta complicatiile majore ale afectiunii, cele vertebrale si de sold sunt asociate cu o morbiditate semnificativa si cu o mortalitate crescuta. Au fost folositi, de cateva decenii, mai multi agenti pentru prevenirea sau tratarea osteoporozei, insa abia studiile clinice statistice efectuate in ultimii 15 ani au reusit, printr-o metodologie riguroasa, sa le evolueze eficienta impotriva fracturilor axiale si periferice.
Biofosfonatii sunt inhibitori puternici ai resorbtiei osoase, care reprezinta 70% din piata mondiala a medicamentelor utilizate pentru tratamentul osteoporozei. Alendronatul si risedronatul au fost investigate in studii statistice de buna calitate, care le-au demonstrat capacitatea de a reduce fracturile vertebrale, non-vertebrale si de sold – ultimele sunt frecvente la femeile cu osteoporoza severa (densitate osoasa mica si prevalenta a fracturilor). Ambele medicamente sunt disponibile, pe scara larga, in diverse formule orale, zilnice sau saptamanale. Ibandronatul reduce fracturile vertebrale, dar efectul sau asupra celor non-vertebrale a fost observat numai in analize retrospective, efectuate pe un subgrup cu risc crescut.
Modulatorii selectivi ai receptorilor estrogenici actioneaza ca agonisti estrogenici, in functie de tesutul tinta. Raloxifene reduce fracturile vertebrale in diferite grade de fragilitate a scheletului, de la densitatea osoasa mica pana la osteoporoza severa, dar in prezent nu exista decat putine dovezi care sa-i sustina eficienta.
Teriparatide, un parathormon, stimuleaza, cu precadere, formarea osoasa, atunci cand este administrat intermitent. In acest sens, un studiu statistic, a demonstrat o reducere a fracturilor vertebrale si a tuturor tipurilor non-vertabrale.
Strontium ranelate este o noua substanta chimica a carei actiune inhiba resorbtia osoasa si stimuleaza, concomitent, formarea osoasa.
Pe langa toti agentii farmacologici anterior mentionati, calciul si vitamina D trebuie sa reprezinte o strategie de prima linie pentru osteoporoza. Tinand seama de faptul ca, in majoritatea tarilor dezvoltate si in curs de dezvoltare, aportul mediu alimentar pentru calciu este foarte scazut, se pare ca strategia adecvata pentru femeile postmenopauza o reprezinta suplimentarea farmacologica sistematica. Prevalenta ridicata a deficitului de vitamina D la oamenii varstnici, combinata cu costul minim al suplimentelor de calciu si vitamina D, comparativ cu suplimentarea doar a calciului, sustine necesitatea ca, dupa varsta de 65 de ani, toate femeile in postmenopauza sa beneficieze de calciu si vitamina D, administrate ca atare sau cu un alt regim terapeutic.