Tulburarea de spectru autist: simptome, diagnostic, cauze si tratament

Ce sunt tulburarile de spectru autist?
Dincolo de cele doua sisteme de clasificare a bolilor psihice (DSM – Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders si ICD – International Classification of Diseases) si de modificarile aparute in variatele editii ale acestora, spectrul autist cuprinde tulburari ce au in comun afectarea in diferite grade a interactiunii sociale precum si prezenta unor tipare repetitive de comportament sau a unor interese neobisnuite.

Varsta la care se poate formula un diagnostic de spectru autist variaza, existand situatii in care copilul reuseste sa compenseze deficitul de relationare sociala pana la varsta adolescentei sau chiar si ulterior.

De cele mai multe ori, ceea ce atrage atentia parintilor ca ceva nu merge bine este absenta limbajului in jurul varstei de 2 ani. Cu toate acestea, un specialist poate ridica suspiciunea de tulburare de spectru chiar de la varste mai mici prin faptul ca copilul nu raspunde cand este strigat, nu are un contact vizual corespunzator, nu arata cu degetul spontan si atunci cand este intrebat (de ex. Unde e mama?), atentia acestuia nu poate fi directionata (nu se uita unde ii arati), nu aduce parintelui jucarii sau alte obiecte de interes pentru a impartasi bucuria, nu zambeste ca raspuns la zambetul parintelui.

De asemenea, copilul prezinta comportamente stereotipe: flutura mainile, merge pe varfuri, se invarte in cerc, are o preferinta pentru jocul repetitiv (invarte rotile unei masini, inchide si deschide sertare, usi, aliniaza obiecte, loveste la nesfarsit doua jucarii intre ele), nu se joaca cucu-bau, poate avea un mod ciudat de a folosi limbajul (o anumita intonatie) sau repeta cuvinte sau fraze auzite in reclame. Se mai observa la unii copii din spectru autist o preferinta rigida pentru anumite alimente, de exemplu nu mananca nimic de culoare rosie sau mananca doar pasat.

Este foarte important de stiut ca anumite manifestari din cele enumerate mai sus sunt perfect normale pentru anumite perioade din dezvoltarea unui copil si, in evaluarea lor, se tine cont de durata de timp pe care copilul o petrece facand lucrul respectiv si de modul de reactie al acestuia cand este intrerupt din activitate.

Un copil de 1 an si cateva luni poate inchide si deschide sertarul de cateva ori pentru ca este un lucru nou si interesant, abia descoperit, iar atentia ii poate fi distrasa cu usurinta spre o alta activitate. In schimb, daca inchisul si deschisul sertarului ocupa mult timp, iar copilul reactioneaza printr-o criza de furie atunci cand este indepartat, ne putem ridica semne de intrebare.

Un semnal de alarma il reprezinta fenomenul de regres, adica acea situatie in care copilul a facut niste achizitii pe care mai apoi le-a pierdut: fie a spus cateva cuvinte pe care apoi nu le-a mai spus, sau a facut gesturi conventionale (pa-pa, bravo, nu e voie) pe care nu le mai face. Aceasta situatie trebuie sa indrepte urgent parintii catre medic care, la randul sau, trebuie sa vada copilul in evolutie pentru a putea obiectiva pierderea achizitiilor. Un copil poate fi considerat in limite normale la primul control pentru ca la al doilea, la cateva luni distanta, evaluarea sa fie nefavorabila.

Specialistii care sunt implicati in diagnosticarea tulburarilor din spectrul autist sunt medicul psihiatru de copii si psihologul clinician care, alaturi de alti specialisti implicati in terapia copilului, trebuie sa formeze o echipa. Multi parinti se tem de consultul psihiatric, dar trebuie stiut ca doar medicul este in masura sa excluda alte diagnostice care pot avea manifestari asemanatoare (surditatea, intarziere in dezvoltare care sa faca parte dintr-un sindrom genetic) sau sa identifice eventuale probleme de sanatate mintala care se asociaza (de exemplu epilepsia).

De asemenea, doar medicul poate decide inceperea administrarii unui tratament, in functie de severitatea manifestarilor, varsta copilului si, bineinteles, cu acordul parintelui. Pe langa contributia esentiala la stabilirea diagnosticului, psihologul clinician poate aplica anumite teste care sa stabileasca severitatea tulburarii, fiind vorba despre un spectru exista mai multe grade de afectare. Stabilirea severitatii este un indicator util in evolutie, acelasi test putand fi aplicat in diferite etape ale terapiei.

De ce apar tulburarile de spectru autist?
Exista nenumarate teorii care incearca sa explice cauzele tulburarilor din spectrul autist: psihosociale, biologice, genetice, neuroanatomice, neuropsihologice, neurochimice, imunologice, etc. In cazul parintilor care au un copil diagnosticat cu tulburare din spectru, riscul de a se simti vinovati pentru afectiunea copilului este unul real.

Acestia vor incerca sa gaseasca explicatii pentru cumplitul diagnostic, multa energie fiind consumata in acest sens. Este foarte important insa ca parintii sa-si directioneze toate resursele spre recuperarea copilului deoarece fereastra de interventie optima se considera a fi inaintea varstei de 3 ani, interval in care creierul copilului sufera procese de schimbare majore, de asemenea maniera incat dupa aceasta varsta procesele de invatare devin din ce in ce mai greoaie. Diagnosticarea la timp a afectiunii creste sansele de recuperare.

Cum se trateaza tulburarile de spectru autist?
Pe cat de multe teorii explicative exista, pe atat de multe modele de interventie au fost dezvoltate. Este inutil sa spunem ca multe dintre ele speculeaza disperarea parintilor fara a aduce beneficii reale. La varsta mica, unul dintre scopurile terapiei este de a diminua / a inlatura comportamentele negative (autoagresivitate, stereotipii) si de a dezvolta comportamente noi, functionale.

Un alt scop, la varsta adolescentei, poate fi deprinderea abilitatilor de socializare. Evolutia in terapie este foarte variabila, depinzand in principal de potentialul copilului, din acest motiv nu se pot face aprecieri de certitudine asupra rezultatelor.

In Romania, din pacate doar in orasele mari, exista terapeuti antrenati si acreditati international in lucrul cu copiii din spectrul autist. Din cauza costurilor ridicate pe care aceasta terapie le presupune, se incearca formarea parintelui in tehnici terapeutice pe care sa le poata aplica acasa, in afara orelor cu terapeutul.

Ca si optiuni de tratament medicamentos, la varste mici se prefera administrarea de neurotrofice (ulei de peste, complex de vitamine si aminoacizi) – cu rolul de a ajuta maturizarea sistemului nervos, sau tratament antipsihotic in doze adecvate in cazul copiilor foarte agitati.

Exista o teama in ceea ce priveste tratamentul psihiatric justificata de posibilele reactii adverse pe termen scurt sau lung, sa tinem minte ca ceea ce este posibil nu este neaparat foarte probabil, cu alte cuvinte de cele mai multe ori aceste efecte sunt rare. Medicul are datoria de a-i informa pe parinti despre posibilele reactii adverse, despre beneficiile tratamentului dar si despre evolutia afectiunii in lipsa tratamentului.

In cele din urma, este important sa stim ca, pentru familii, acest diagnostic este unul foarte dificil din moment ce le solicita absolut toate resursele (finainciare, emotionale, psihice, educationale). Parintii au nevoie de sprijin si cel mai bine ar fi sa-i lasam pe ei sa ne spuna in ce consta acest sprijin, fara sa-i judecam si fara sa presupunem ca stim dinainte.

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv. Ofera cat mai multe detalii (varsta, simptome, analize, rezultate etc) pentru a putea primi un raspuns adecvat. Nu este nevoie sa trimiti aceeasi intrebare de mai multe ori, o singura data e suficient. Te rog retine articolul la care ai trimis intrebarea sau aboneaza-te sa primesti atentionare pe email. Daca intrebarea este complexa, iar explicatiile necesita mai mult de 100 de cuvinte, foloseste forumul medical.

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.