Dincolo de portile aeroportului am facut cunostinta cu voluntarii organizatiei gazda (ACET Association pour la Culture, l`Education et le Tourisme au Togo), cu pretioasa apa la punga si cu traficul specific, care functioneaza instinctiv si dupa reguli aleatorii. Ajunsi la destinatie, din microbusul ocupat peste masura si cu ochii fixati spre exterior am cunoscut si locul care urma sa fie casa noastra in urmatoarele 2 luni. Tot ceea ce ai nevoie e o saltea si doua cearceafuri, asa ca impartirea s-a desfasurat rapid.
Urmatoarea zi a inceput brutal! La ora 6:00 am fost treziti de strigatul vecinei AGLOULISOPKONLÉKE! care inseamna un fel de Hai la gogosi! in Ewe (dialectul tribului din zona Maritime). Aceasta poveste se repeta in continuare, in fiecare dimineata. Primele zile au fost de acomodare: adresa noastra completa e Adidogome, numele intregului cartier, strazile nu au denumiri, iar casele nu sunt numerotate; e o adevarata aventura sa le explici taximetristilor unde vrei sa ajungi. Taxi-urile sunt relativ scumpe, iar cel mai convenabil si utilizat mijloc de transport e taxi-motocicleta, evident fara casca, oglinzi retrovizoare sau alte detalii.
Mancarea e destul de ieftina, usor procurabila, dar foarte picanta si din pacate, nu foarte variata: orez, fasole, paste si peste. Baghetele cu avocado sunt principala noastra atractie, costa doar 200 Francs FAFC (1 Eur = 650 Fr) si sunt foarte gustoase. Da, stiu! Va intrebati de conditiile de igiena! Am fost placut surprinsa sa vad ca tacamurile sunt fierte intr-un vas ceramic sub care exista foc aprins continuu, dupa fiecare utilizare. Asa ca am riscat si nu am avut nici o problema! Fructele se gasesc cu usurinta si la preturi foarte accesibile: mango, ananas, banane si nucile de cocos nu lipsesc din meniul nici unei zile.
Prima intalnire a intregului grup romano-togolez a avut loc pe malul oceanului. Era pustiu in momentul ajungerii noastre acolo, dar in putin timp o multime de copii s-au adunat in jurul nostru. Cuvantul pe care l-am auzit prima data si de atunci la nesfarsit e IOWO, inseamna ALB in Ewe, copiii il canta incontinuu cand ne vad trecand, incat am ajuns sa-l visez noaptea.
Grupul romano-togolez
Voluntarii gazda au incercat sa ne dea cateva sfaturi practice si utile pentru sederea noastra aici. Esentialul este ca nu ai nici o sansa sa treci neobservat! Lumea ne saluta pe strada, copiii alearga dupa noi si ne copiaza fiecare gest.
De pe malul oceanului am plecat in piata centrala unde am fost asaltati de oameni cu diverse lucruri spre vanzare. Cuprinsa de atmosfera, mi-a luat ochii o rochie viu colorata si foarte feminina, specific africana, pe care mi-am si achizitionat-o. Dupa o cina gustoasa si cu putina energie ramasa ne-am intors acasa. Pe terasa noastra s-a incins o distractie pe cinste in ritmurile muzicii traditionale si a nelipsitului Djembe.
Seara de Djembe
Urmatoarea zi a fost rezervata exclusiv integrarii noastre in peisaj: banca, cartela cu numar la Togocel, cumparaturi la piata din apropiere, lapte de cocos si vin de palmier de la vecini si primele cuvinte silabisite in franceza si ewe.
Pentru un adevarat teambuilding, weekendul l-am petrecut cu totii in Kpalimé, un orasel frumos de munte la vreo 200 km de Lomé. Localnicii ne-au primit calduros, copiii ne-au sarit in brate, iar intre noi se legau primele prietenii.
Nelipsite au fost si primele cazuri de diaree, dureri de cap sau stomac, primele intepaturi de tantar si implicit, paranoia de malarie. Toate au trecut odata ajunsi printre bananieri, cocotieri, palmieri si baobabi, dar mai ales dupa scaldatul in cascada si concertul de Djembe care au completat peisajul.
Cascada in Togo
Prima saptamana de activitati a demarat in forta, mai ales pentru echipa medicala. Luni dimineata, 21.01.2013, la ora 8:00 ne-am intalnit cu facilitatorul nostru Bene si mentorii Sylvan si Bernard pentru a trasa planul de actiune.
Prima intalnire a fost chiar cu vecinii nostri, cu care aveam deja o relatie mai apropiata. Ne-am adunat cu totii (voluntarii + 8 localnici) pe bancile din fata casei lor si am povestit despre igiena, mentinerea ei si bolile transmisibile in absenta ei, ingrijirea ranilor si riscurile care le implica tratarea lor necorespunzatoare, malarie si produsele utilizate impotriva tantarilor, alimentatia corespunzatoare la copil, procurarea sigura a medicamentelor si notiuni generale in infectia HIV.
Pe acelasi sablon am continuat intreaga saptamana, cate 4 ore/zi ne plimbam prin cartier si povesteam cate 30-40 minute cu grupuletele de oameni pe care le intalneam. O astfel de campanie n-ar avea probabil nici o sansa in Romania! Nu-mi pot imagina oameni stand in grupuri, la strada si acordandu-ti 40 minute din ziua lor; dar aici datorita lentoarei cu care se intampla totul, deschiderii oamenilor si inexistentei conceptului de graba, eficienta campaniilor de informare este maxima.
Campanie de sensibilizare pe probleme de sanatate, Lomé
Din primele zile am realizat faptul ca populatia din capitala e destul de bine informata, intrebarile lor sunt la un nivel inalt de cunostinte, apa curenta in Lomé e potabila, utilitatile sunt satisfacatoare, deci nevoia noastra aici e redusa. Desi majoritatea localnicilor au incurajat o campanie de sensibilizare aici, urmatoarele noastre campanii se vor desfasura in comunitatile din afara capitalei.
Saptamana a trecut repede, weekendul a fost planificat pentru distractie si relaxare: vineri seara am iesit intr-un bar/club cu muzica reggae, sambata am petrecut-o pe malul oceanului, iar duminica ne-am incarcat cu energie pentru o saptamana fara electricitate, apa potabila si pentru construit toalete in satul Atti-Apedokoe.
Felicitari!
Iti doresc sa rezisti cu usurinta si astept urmatoarele ,,episoade,,.