Voluntar in Togo – Episodul 3

Salutare! Probabil va intrebati daca supravietuiesc sau de ce nu mai dau nici o veste. Da, supravietuiesc intr-un fel specific locului, experimentand adevarata Africa in comunitatile ei: fara apa potabila, cu toaleta la marginea satului, serile la lumina felinarului si evident fara internet.

Activitatile de educatie medicala se desfasoara cinci zile din saptamana in comunitati, iar weekendul in Lome sau alta locatie care dorim sa o vizitam impreuna cu ceilalti voluntari.

Prima comunitate Atti-Apodokoe va ramane cu siguranta adanc in amintirea mea. Aici am facut multe lucruri pentru prima data in viata. Pe langa campaniile de sensibilizare de zi cu zi si receptivitatea crescuta a localnicilor, s-a dus vestea ca exista un medic in sat, asa ca o multime de sateni cu cele mai diverse probleme au venit sa-mi ceara sfatul sau ajutorul.

Copii cu febra, diaree sau rujeola, entorse, o multime de rani pansate, oameni cu cataracta, dureri de toate felurile, hipertensivi fara tratament si primul tratament antibiotic condus in totalitate de mine ocupau timpul meu liber in comunitate.

In acest sat singura sursa de apa era o laguna cu apa statatoare in care intrau oamenii cu picioarele, animalele si se gaseau o multime de deseuri. Am preaslavit apa la punga (al carei gust nu e tocmai placut) si faptul ca ne permiteam sa o procuram. Apa potabila e un adevarat lux!

Aici ne-am izbit de realitatea din Africa: copiii rahitici cu abdomenul destins, dar zambareti si voiosi care iti dau falsa impresie de stare de bine. Acesti copii sufera de malnutritie, din motive financiare sau din inconstienta: mancarea lor zilnica e fufu, pregatit dintr-o specie inrudita cartofului. Fructele si legumele sunt o raritate in dieta lor, desi bananele, portocalele, papaya se gasesc in arborii din imprejurimile satului. Acest lucru se intampla fie pentru ca sunt vandute, fie pentru ca nu exista educatia consumului lor. Am insistat mult pe langa igiena si fierberea apei, pe diversificarea dietei.

Cea mai grava problema a acestor copii, pe care o resimtim si noi, voluntarii straini de aici, este absenta cu desavarsire a calciului din alimentatie: laptele si produsele lactate sunt un lux si pentru noi, iar pentru ei ceva aproape necunoscut.

Va vorbeam despre toaleta. Termenul este impropriu folosit: o carare care duce spre o bucata de teren de la marginea satului, unde lumea isi face necesitatile. Exista trei astfel de puncte sanitare in comunitate. Dusul, o cabina construita din frunze de palmier uscate in care iti duci galeata cu apa. Totul se rezuma la simplu aici!

Puii, mustele, soparlele si caprele au doua locatii tinta: aceasta toaleta si bucataria. O copertina din aceleasi frunze de palmier uscate, sub care se afla un mic cuptor din lut tin loc de bucatarie. Puii mananca din aceeasi oala, caprele se scarpina de ea, iar reptilele trec nestingherite.

Bucataria in Togo

Adaptat la necesitatile comunitatii, voluntarii nostri impreuna cu localnicii au construit cea mai simpla forma de toatela, sapand o groapa si acoperind-o cu scanduri, limitand astfel accesul animalelor.

Toaleta in Togo

Bucuria a fost de partea noastra, cand dupa weekendul petrecut in Lomé, urmatoarea saptamana am inceput-o culegand rodul muncii in drum spre noua comunitate. Toaletele construite de noi erau utilizate intens, sugarul cu diaree si febra caruia ii indicasem regim igienico-dietetic zambea si nu mai refuza sanul, iar fetita de 8 ani cu tratamentul antibiotic in urma infectiei avansate a mainii imi multumea rusinata. Sunt multe lucruri care te fac fericit in viata, dar satisfactia in ziua respectiva imi era nemarginita.

Sugar cu diaree

Sugar cu diaree dupa 3 zile

Fetita in ziua ultimului pansament

In Ando Centre am fost intampinati oficial de seful tribului, care la umbra frunzelor de palmier ne-a urat bun venit si ne-a cinstit cu un pahar cu Sodabi, dupa traditia locala.

Existenta unui foraj in aceasta localitate insemna un pas imens spre civilizatie. Localnicii erau obisnuiti sa primeasca voluntari, iar cunostintele lor despre ceea ce planuisem sa le vorbim existau deja intr-o anumita masura.

Pe langa informatiile de rutina livrate, satenii au manifestat un interes deosebit fata de planificarea familiala. Fiindca intrebarile erau multe, iar timpul ne presa le-am propus o alta intalnire tuturor satenilor interesati de subiect. Urmatoarea zi am le-am vorbit timp de doua ore despre metode contraceprive si probleme ginecologice.

Imi amintesc ca in pregatirea stagiului, inca din tara ma gandeam cum sa abordez acest subiect intr-un fel cat mai putin ofensiv, la fel demonstratia utilizarii corecte a prezervativului in prevenirea infectiei HIV. Ajunsi aici ne-am dat seama ca oamenii sunt foarte deschisi si interesati, ca familia numeroasa se datoreaza in primul rand accesibilitatii limitate la metodele contraceptive si medic, iar prezervativele procurate de noi s-au dovedit a fi insuficiente.

Am facut o scurta vizita la punctul sanitar si scoala din localitate. Dispensarul e dotat cu minimul din strictul necesar: o sala de nasteri, instrumentar putin si refolosibil, sterilizare inexistenta, personal minim instruit, iar vizita medicului extrem de rara.

Scoala primara din localitate numara 258 elevi, care sunt educati de 5 dascali, dintre care doar 3 invatatori propriu-zis, 2 fiind sateni instruiti de alti voluntari care au trecut pe aici. Salariile personalului medical si ale dascalilor sunt platite in totalitate de catre sateni sau din ajutoare umanitare, la fel si dotarile acestor institutii.

Mai sunt doua saptamani din stagiu, in care intentionam sa mergem in regiunea Kara. Cativa dintre noi ne-am mai rezervat putin timp calatoritului, inainte de intoarcere. Urmatorul episod despre saptamana petrecuta la spitalul universitar pe sectia de boli infectioase, saptamana la malul lacului Togo si imaginea pescarului tipic, vizitarea orasului Togoville si a casei sclavilor vi le povestesc curand.