Pierderea unei sarcini (avort spontan) in primul trimestru de sarcina este normala

Pierderea unei sarcini, indiferent de saptamana gestationala in care se petrece, este un eveniment dramatic si poate asocia nivele de intristare si amaraciune similare cu pierderea unui copil sau a unei rude apropiate. Avortul spontan este un subiect tabu, nu doar in Romania ci si in alte tari (Anglia de exemplu), iar asta nu face decat sa inrautateasca experienta cuplurilor care trec prin astfel de evenimente. Pierderea unei sarcini este un proces normal si am sa iti explic de ce.

Cum se defineste normalul din punct de vedere medical?

O caracteristica a unui individ sau un proces prin care acesta trece este considerat normal daca este comun grupului din care face parte (populatiei umane). Normalitatea nu tine cont de directia emotiilor asociate (negative sau pozitive).

Este normal ca o femeie sa piarda 50-80 ml de sange vaginal odata cu fiecare menstruatie. Este normal pentru ca marea majoritate a femeilor au aceasta caracteristica dupa ce trec prin pubertate si pana ajung la menopauza. Pentru ca menstruatia nu mai este un subiect tabu, pierderea sangelui respectiv nu asociaza emotii negative, ba din contra, absenta sangerarii sau prezenta ei in volume mici genereaza emotii negative (chiar daca exista o explicatie medicala pentru asta, ca de exemplu existenta unui sterilet hormonal sau urmarea unui tratament cu anticonceptionale). Pierderea aceluiasi volum de sange lunar din sangerari nazale (de exemplu) nu e normala pentru ca marea majoritate a oamenilor nu au aceasta caracteristica (de a avea sangerari nazale lunar).

Speranta de viata in Romania e in jur de 75 de ani (combinat femei/barbati). Un deces la 60 de ani este la fel de anormal ca si un deces la 105 ani, desi un caz asociaza emotii negative (a murit prea repede), iar celalalt asociaza emotii mai putin negative (a murit, dar totusi s-a bucurat de o viata mult mai lunga decat normalul). Un deces la 75 de ani e normal, desi asociaza emotii negative.

Sa poti umbla 100 m dupa ce ai invatat sa pasesti e la fel de normal ca si a avea o hemoglobina de 13 g/dL (interval de referinta – normal – pentru femei 12 – 15.5 d/dL) pentru ca marea majoritate a persoanelor au valorile astea sau pot face activitatea respectiva. Sa intri la menopauza la 35 de ani e la fel de anormal cu o menopauza instalata la 65 de ani pentru ca marea majoritate a femeilor au menopauza in jur de 50 de ani.

Ce vreau sa subliniez cu asta e ca marea majoritate stabileste normalul si ce e considerat normal din punct de vedere medical.

Medicina in lupta cu normalul

Este normal sa se moara de apendicita sau de hemoragie postpartum. Decesul face parte din evolutia naturala a diagnosticelor respective, iar pana nu foarte demult ambele diagnostice (si multe altele) insemnau deces in marea majoritate a cazurilor. Cu toate astea, medicina moderna are ca scop antagonizarea naturalului, a normalului, cu scopul de a prelungi viata si de a-i imbunatati calitatea impotriva firii naturale. Decesul in urma acestor diagnostice nu este considerat normal in contextul medicinii moderne pentru ca s-au gasit solutii pentru a denatura istoria naturala.

In multe cazuri medicina a reusit: infectiile considerate acum banale erau o cauza comuna de deces pana la descoperirea antibioticelor, fracturile duceau la invaliditate pana s-au descoperit metode eficiente pentru tratarea lor, hipertensiunea arteriala ducea la accidente vasculare cerebrale sau alte complicatii de organ in marea majoritate a cazurilor pana s-au descoperit medicamentele antihipertensive, diabetul scurta semnificativ viata pacientilor pana la descoperirea insulinei, hemoragia postpartum era frecventa si cauza deces in cazul unui procent semnificativ de femei pana la descoperirea medicamentelor uterotonice si a altor proceduri pentru oprirea sangerarii dupa nastere. Exemplele pot continua.

In alte cazuri, medicina a avut succes mai limitat. Chimio- si radio-terapia pot sa prelungeasca viata unor pacienti diagnosticati cu cancer, dar inca nu s-a ajuns la un tratament ideal care sa aiba o eficienta foarte mare si sa fie considerat o solutie (aproape) perfect eficienta in toate cazurile. Exista diferite nivele de progres in atingerea scopului medicinei moderne (de a prelungi viata si calitatea ei) in functie de problema adresata.

La capatul opus sunt problemele pentru care medicina a avut succes extrem de limitat sau absent: paralizii prin trauma spinala, pierderea memorii in cazul bolii Huntington, si multe altele.

Ce vreau sa spun cu asta e ca medicina moderna se afla in etape variabile de gasire a unor solutii eficiente in functie de problema adresata. In unele cazuri a existat succes mai important decat in altele.

Medicina si pierderea sarcinii in primul trimestru

Un alt domeniu in care medicina a avut succes extrem de limitat pana acum este sarcina incipienta, primul trimestru de sarcina de la fecundatie pana la saptamana 12 de sarcina. Metodele terapeutice actuale au efect minim, daca nu 0 in marea majoritate a cazurilor. Cursul natural al evenimentelor in primele 12 saptamani este dificil, daca nu imposibil de influentat.

Asta da nastere unor probleme, dintre care mentionez 2:

1. Frustrare – atat pentru pacienti cat si pentru medici, senzatia de neputinta.
2. Abuz – din partea unor companii de suplimente nutritive care isi promoveaza produsele bazat pe reclama mincinoasa (efecte nedovedite) si a unor medici care isi ascund neputinta practicand medicina de tip vraci prin care ofera pacientilor astfel de produse in detrimentul informarii lor corecte referitor la situatia in care se afla ei ca pacienti si medicina ca stadiu de evolutie in rezolvarea problemei.

Revenind la titlul articolului, pierderea unei sarcini in primul trimestru e normala. Marea majoritate a sarcinilor se pierd in primul trimestru. Mai putin de o treime din sarcini ajung sa fie nascute cu un fat fiu care sa poata fi luat acasa.

Asta nu e o informatie noua, dar din pacate nu e suficient de promovata si mediatizata, ceea ce duce la sentimente exagerate pentru cuplurile care se confrunta cu pierderea unei sarcini. Daca evenimentul ar fi perceput la nivelul de normalitate in care se incadreaza, experienta, desi negativa, ar fi mai usor de acceptat.

In piramida de mai jos e sumarizata soarta generala a sarcinilor. In jur de 60% dintre sarcini se pierd pana ca femeile sa realizeze ca sunt insarcinate, la nivel de embrion care nu reuseste sa se implanteze in endometru sau in primele zile dupa ce implantarea a fost initiata. Un sfert din sarcinile care ajung sa fie constientizate, fie prin ecografie, fie prin vizualizarea lor in urma avortului spontan, ajung sa fie pierdute.

Soarta sarcinilor – imagine publicata de Macklon et al (2002) / Conception to ongoing pregnancy: the ‘black box’ of early pregnancy loss.

Progresul sarcinilor pana la termen, cu nasterea unui bebelus viu este un eveniment neobisnuit care caracterizeaza mai putin de o treime din sarcini. Faptul ca nu se discuta despre pierderea sarcinii sau despre avort spontan la fel cum se discuta despre emisiuni de divertisment sau despre cafeaua de dimineata face ca primul contact cu informatia sa aiba loc prea tarziu, doar cand cuplul respectiv se confrunta cu experienta.

Daca informatia despre pierderea unei sarcini ar fi mediatizata pentru a face parte din cultura generala, din gimnaziu sau din liceu, ar avea suficient timp sa sedimenteze in mintea oamenilor pentru a oferi un context in momentul in care trec prin experienta pierderii sarcinii. Faptul ca vecina a avut 2 sarcini pe care le-a dus la termen nu inseamna ca nu a trecut prin experiente similare. Acestea puteau sa nu fie constientizate in primul rand, sau daca au fost constientizate nu au fost discutate cu cercul de vecini, prieteni sau familie tocmai din cauza naturii sensibile a subiectului.

Pierderea unei sarcini e diferita de pierderea repetata a sarcinilor. Investigatiile pe care le avem la dispozitie pentru a cauta o cauza pentru pierderea unei sarcini sunt limitate si pot identifica o explicatie posibila (nu sigura) intr-un procent foarte redus din cazuri. Daca se ajunge la 3 pierderi consecutive si se diagnosticheaza avort recurent (dupa unele definitii 2 sarcini pierdute), mai mult de jumatate raman inexplicabile pentru ca nu se identifica o cauza.

Mai mult decat atat, sansa de a avea o sarcina normala dupa 1-2 avorturi spontane e la fel de mare ca si cum nu ar fi existat cele doua avorturi. Daca se pierd 3 sarcini consecutiv, sansa de a avea o sarcina normala data viitoare, fara nici un tratament, e de 70% – cu foarte putin mai mica decat daca nu ar fi existat cele 3 avorturi.

Asta e motivul pentru care investigatiile pentru depistarea unei cauze nu sunt justificate dupa 1 singur avort, in realitate nici dupa 2 pentru ca:

• in peste 90% din cazuri rezultatele sunt complet normale
• sansa ca sarcina viitoare sa fie normala, fara nici un tratament, e la fel de mare ca si cum nu ar fi existat cele 1-2 avorturi
• eventualele cauze identificate in cele 10% din cazuri sunt greu, daca nu imposibil, de influentat (de exemplu defectele genetice in embrion, cauza cea mai comuna)

Specia umana nu este eficienta cand vine vorba de reproducere. Asta e realitatea si asta e normalul actual. Medicina incearca sa interfereze cu asta si se investigheaza diferite tratamente si interventii care sa creasca sansa unei sarcini normale, dar progresul dovedit pana acum este extrem de redus in raport cu tinta.

Asta confirma caracterul limitat al eficientei medicinii moderne, dar deschide o poarta pentru oportunisti si pentru practicantii de pseudomedicina bazata pe speculatii, pe suferinta pacientilor si pe lipsa de etica din spatele promovarii unor solutii a caror eficienta nu e dovedita.