Pierderea unei sarcini (avort spontan) in primul trimestru de sarcina este normala

Pierderea unei sarcini, indiferent de saptamana gestationala in care se petrece, este un eveniment dramatic si poate asocia nivele de intristare si amaraciune similare cu pierderea unui copil sau a unei rude apropiate. Avortul spontan este un subiect tabu, nu doar in Romania ci si in alte tari (Anglia de exemplu), iar asta nu face decat sa inrautateasca experienta cuplurilor care trec prin astfel de evenimente. Pierderea unei sarcini este un proces normal si am sa iti explic de ce.

Cum se defineste normalul din punct de vedere medical?

O caracteristica a unui individ sau un proces prin care acesta trece este considerat normal daca este comun grupului din care face parte (populatiei umane). Normalitatea nu tine cont de directia emotiilor asociate (negative sau pozitive).

Este normal ca o femeie sa piarda 50-80 ml de sange vaginal odata cu fiecare menstruatie. Este normal pentru ca marea majoritate a femeilor au aceasta caracteristica dupa ce trec prin pubertate si pana ajung la menopauza. Pentru ca menstruatia nu mai este un subiect tabu, pierderea sangelui respectiv nu asociaza emotii negative, ba din contra, absenta sangerarii sau prezenta ei in volume mici genereaza emotii negative (chiar daca exista o explicatie medicala pentru asta, ca de exemplu existenta unui sterilet hormonal sau urmarea unui tratament cu anticonceptionale). Pierderea aceluiasi volum de sange lunar din sangerari nazale (de exemplu) nu e normala pentru ca marea majoritate a oamenilor nu au aceasta caracteristica (de a avea sangerari nazale lunar).

Speranta de viata in Romania e in jur de 75 de ani (combinat femei/barbati). Un deces la 60 de ani este la fel de anormal ca si un deces la 105 ani, desi un caz asociaza emotii negative (a murit prea repede), iar celalalt asociaza emotii mai putin negative (a murit, dar totusi s-a bucurat de o viata mult mai lunga decat normalul). Un deces la 75 de ani e normal, desi asociaza emotii negative.

Sa poti umbla 100 m dupa ce ai invatat sa pasesti e la fel de normal ca si a avea o hemoglobina de 13 g/dL (interval de referinta – normal – pentru femei 12 – 15.5 d/dL) pentru ca marea majoritate a persoanelor au valorile astea sau pot face activitatea respectiva. Sa intri la menopauza la 35 de ani e la fel de anormal cu o menopauza instalata la 65 de ani pentru ca marea majoritate a femeilor au menopauza in jur de 50 de ani.

Ce vreau sa subliniez cu asta e ca marea majoritate stabileste normalul si ce e considerat normal din punct de vedere medical.

Medicina in lupta cu normalul

Este normal sa se moara de apendicita sau de hemoragie postpartum. Decesul face parte din evolutia naturala a diagnosticelor respective, iar pana nu foarte demult ambele diagnostice (si multe altele) insemnau deces in marea majoritate a cazurilor. Cu toate astea, medicina moderna are ca scop antagonizarea naturalului, a normalului, cu scopul de a prelungi viata si de a-i imbunatati calitatea impotriva firii naturale. Decesul in urma acestor diagnostice nu este considerat normal in contextul medicinii moderne pentru ca s-au gasit solutii pentru a denatura istoria naturala.

In multe cazuri medicina a reusit: infectiile considerate acum banale erau o cauza comuna de deces pana la descoperirea antibioticelor, fracturile duceau la invaliditate pana s-au descoperit metode eficiente pentru tratarea lor, hipertensiunea arteriala ducea la accidente vasculare cerebrale sau alte complicatii de organ in marea majoritate a cazurilor pana s-au descoperit medicamentele antihipertensive, diabetul scurta semnificativ viata pacientilor pana la descoperirea insulinei, hemoragia postpartum era frecventa si cauza deces in cazul unui procent semnificativ de femei pana la descoperirea medicamentelor uterotonice si a altor proceduri pentru oprirea sangerarii dupa nastere. Exemplele pot continua.

In alte cazuri, medicina a avut succes mai limitat. Chimio- si radio-terapia pot sa prelungeasca viata unor pacienti diagnosticati cu cancer, dar inca nu s-a ajuns la un tratament ideal care sa aiba o eficienta foarte mare si sa fie considerat o solutie (aproape) perfect eficienta in toate cazurile. Exista diferite nivele de progres in atingerea scopului medicinei moderne (de a prelungi viata si calitatea ei) in functie de problema adresata.

La capatul opus sunt problemele pentru care medicina a avut succes extrem de limitat sau absent: paralizii prin trauma spinala, pierderea memorii in cazul bolii Huntington, si multe altele.

Ce vreau sa spun cu asta e ca medicina moderna se afla in etape variabile de gasire a unor solutii eficiente in functie de problema adresata. In unele cazuri a existat succes mai important decat in altele.

Medicina si pierderea sarcinii in primul trimestru

Un alt domeniu in care medicina a avut succes extrem de limitat pana acum este sarcina incipienta, primul trimestru de sarcina de la fecundatie pana la saptamana 12 de sarcina. Metodele terapeutice actuale au efect minim, daca nu 0 in marea majoritate a cazurilor. Cursul natural al evenimentelor in primele 12 saptamani este dificil, daca nu imposibil de influentat.

Asta da nastere unor probleme, dintre care mentionez 2:

  1. Frustrare – atat pentru pacienti cat si pentru medici, senzatia de neputinta.
  2. Abuz – din partea unor companii de suplimente nutritive care isi promoveaza produsele bazat pe reclama mincinoasa (efecte nedovedite) si a unor medici care isi ascund neputinta practicand medicina de tip vraci prin care ofera pacientilor astfel de produse in detrimentul informarii lor corecte referitor la situatia in care se afla ei ca pacienti si medicina ca stadiu de evolutie in rezolvarea problemei.

Revenind la titlul articolului, pierderea unei sarcini in primul trimestru e normala. Marea majoritate a sarcinilor se pierd in primul trimestru. Mai putin de o treime din sarcini ajung sa fie nascute cu un fat fiu care sa poata fi luat acasa.

Asta nu e o informatie noua, dar din pacate nu e suficient de promovata si mediatizata, ceea ce duce la sentimente exagerate pentru cuplurile care se confrunta cu pierderea unei sarcini. Daca evenimentul ar fi perceput la nivelul de normalitate in care se incadreaza, experienta, desi negativa, ar fi mai usor de acceptat.

In piramida de mai jos e sumarizata soarta generala a sarcinilor. In jur de 60% dintre sarcini se pierd pana ca femeile sa realizeze ca sunt insarcinate, la nivel de embrion care nu reuseste sa se implanteze in endometru sau in primele zile dupa ce implantarea a fost initiata. Un sfert din sarcinile care ajung sa fie constientizate, fie prin ecografie, fie prin vizualizarea lor in urma avortului spontan, ajung sa fie pierdute.


Soarta sarcinilor – imagine publicata de Macklon et al (2002) / Conception to ongoing pregnancy: the ‘black box’ of early pregnancy loss.

Progresul sarcinilor pana la termen, cu nasterea unui bebelus viu este un eveniment neobisnuit care caracterizeaza mai putin de o treime din sarcini. Faptul ca nu se discuta despre pierderea sarcinii sau despre avort spontan la fel cum se discuta despre emisiuni de divertisment sau despre cafeaua de dimineata face ca primul contact cu informatia sa aiba loc prea tarziu, doar cand cuplul respectiv se confrunta cu experienta.

Daca informatia despre pierderea unei sarcini ar fi mediatizata pentru a face parte din cultura generala, din gimnaziu sau din liceu, ar avea suficient timp sa sedimenteze in mintea oamenilor pentru a oferi un context in momentul in care trec prin experienta pierderii sarcinii. Faptul ca vecina a avut 2 sarcini pe care le-a dus la termen nu inseamna ca nu a trecut prin experiente similare. Acestea puteau sa nu fie constientizate in primul rand, sau daca au fost constientizate nu au fost discutate cu cercul de vecini, prieteni sau familie tocmai din cauza naturii sensibile a subiectului.

Pierderea unei sarcini e diferita de pierderea repetata a sarcinilor. Investigatiile pe care le avem la dispozitie pentru a cauta o cauza pentru pierderea unei sarcini sunt limitate si pot identifica o explicatie posibila (nu sigura) intr-un procent foarte redus din cazuri. Daca se ajunge la 3 pierderi consecutive si se diagnosticheaza avort recurent (dupa unele definitii 2 sarcini pierdute), mai mult de jumatate raman inexplicabile pentru ca nu se identifica o cauza.

Mai mult decat atat, sansa de a avea o sarcina normala dupa 1-2 avorturi spontane e la fel de mare ca si cum nu ar fi existat cele doua avorturi. Daca se pierd 3 sarcini consecutiv, sansa de a avea o sarcina normala data viitoare, fara nici un tratament, e de 70% – cu foarte putin mai mica decat daca nu ar fi existat cele 3 avorturi.

Asta e motivul pentru care investigatiile pentru depistarea unei cauze nu sunt justificate dupa 1 singur avort, in realitate nici dupa 2 pentru ca:

  • in peste 90% din cazuri rezultatele sunt complet normale
  • sansa ca sarcina viitoare sa fie normala, fara nici un tratament, e la fel de mare ca si cum nu ar fi existat cele 1-2 avorturi
  • eventualele cauze identificate in cele 10% din cazuri sunt greu, daca nu imposibil, de influentat (de exemplu defectele genetice in embrion, cauza cea mai comuna)

Specia umana nu este eficienta cand vine vorba de reproducere. Asta e realitatea si asta e normalul actual. Medicina incearca sa interfereze cu asta si se investigheaza diferite tratamente si interventii care sa creasca sansa unei sarcini normale, dar progresul dovedit pana acum este extrem de redus in raport cu tinta.

Asta confirma caracterul limitat al eficientei medicinii moderne, dar deschide o poarta pentru oportunisti si pentru practicantii de pseudomedicina bazata pe speculatii, pe suferinta pacientilor si pe lipsa de etica din spatele promovarii unor solutii a caror eficienta nu e dovedita.

18 raspunsuri

  1. Buna dimineata !as dori un raspuns urgent …
    In data de 7aprilie am avut un avort spontan fara sa imi dau seama caci nu trecusem prin asa ceva nici odata (inainte de acest avort spontan am 3 sarcini toate duse pana la capat ,cu copii perfect sanatosi)
    Pe data de 26 aprilie am avut menstruatii pana pe 29 (barbatul meu sta in strainatate pe data de 7 mai am avut raport pana pe 12 mai) e posibil sa fi ramas iar sau nu? Pe data de 23 mai pana pe 26 mai am avut menstruatii acum iar mi-au venit in data de 18 iunie
    E posibil sa fiu?testele imi ies negative insa eu de 4 saptamani am ameteli si ma simt rau din orice dupa ce beau apa dupa ce mananc ,mai ales dimineata am dureri de cap si ma iau si nervii din nimic parca pentru ca am senzatii de voma
    Nu am ramas gravida 5 ani pentru ca avusesem sterilet si m-am trezit gravida dintr-o data poi dupa 3saptamani am avut acest avort spontan
    Ma simt foarte ciudat pentru ca ma dor sanii si pe deasupra ma deranjeaza enorm de mult cand ma spal inauntru vazand ca inca sunt in zilele semaforului (ma tin trei zile)
    Ma simt foarte ciudata la burta.nu inteleg dac sunt si imi vin inca menstruatii
    Poi ca la ultima sarcina am avut mensreuatii pana cand imi misca copilul
    Caut un raspuns caci.nu inteleg nimic dar am sintome prea multe simile gravidantei si nu inteleg

  2. Buna seara! As aprecia daca mi-ar raspunde cineva la intrebarea aceasta, deoarece sunt foarte ingrijorata. Pe data de 25 mai am avut un avort spontan, in urma caruia doctorul a hotarat in urma unei ecografii, ca nu am nevoie de chiuretaj si ca ma voi curata singura. Am sangerat timp de o saptamana iar pe data de 20 iunie mi-a venit menstruatia. Aceasta menstruatie a fost foarte ciudata, a inceput ca un spotting si a 2-a zi a inceput sangerarea normala care era putin diferita decat de obicei.pe data de 30 iunie s-a oprit si am inceput sa sangerez din nou, mai mult ca un spotting pe data de 4 iulie si de atunci nu s-a mai oprit. Am fost la doctor, mi-a fost prelevata secretie si mi s-a spus sa astept. Astept deja de ceva timp si nu am primit niciun raspuns, ideea este ca sunt in Anglia si doctorii sunt cam superficiali aici si in tara ajung peste o luna si nu stiu ce am. Va multumesc!

  3. Buna ziua,

    In urma cu 33 de zile am suferit un avort spontan(sarcina orprita din evolutie la cca 7 saptamani) urmat de un chiuretaj, si inca nu mi-a venit menstruatia. Mentionez ca am eliminat cam o saptamana mucus cervical (sau asa parea) in jurul datei de 2.07.2018.
    Sa ma ingrijorez foarte tare sau ce ma sfatuiti?
    Multumesc anticipat!

    • Dr Laurentiu Craciunas

      Buna paula, imi pare rau pentru pierderea sarcinii. Asigura-te ca s-a eliminat complet (un test de sarcina la 3 saptamani trebuie sa fie negativ), altfel intarzierea menstruatiei nu e ingrijoratoare.

  4. Multumesc frumos!

  5. Foarte bun articolul. Imi place tare mult cum
    le documentati si explicatiile date. Felicitari! Va urmaresc de foarte mult timp si am gasit pe acest site informatii extrem de utile.

  6. Buna ziua domn doctor.
    Am avut Cm pe 29 iulie,si in la inceputul lunii nu mam protejat cu sotul ptr ne mai dorim un copil.
    Am inceput sa am dureri de ovare de astazi,fiind a 23 zi de la cm ,as putea sa fac um test de sarcina sau e prea devreme?sau ar putea fi simptomele inainte de cm
    Multumesc

  7. Buna. Sunt Alexandra locuiesc in Anglia si am o problema. Am avut o sarcina de 6 saptamani. Am avut sangerari maro dupa care so inceput rosii. Am fost la urgenta miau facut un control in ecoraf mai exact si nu au gasit nimic. A spus .ca nu mai sunt ca am avut sarcina oprita de la ovulatie. Ceea ce ma speria pe mine e ca nu ma chirotat nu mia dat nicio pastila nimic. Astazi a trecut o saptamana de cand lam „pierdut” am facut un test si tot pozitiv este. Se poate sa nu se fi eliminat sarcina. Am uitat sa specific ca miau luat si sange si miau spus .ca nu vede nimic dar peste cateva zile sa merg iar sa ami ea sange sa vada daca mai e ceva. Va rog datimi un sfat ca nu mai inteleg nimic.se poate ca sa te lase asa fara sa ati dea macar o pastila. Se curata singur uterul? Multumesc

  8. Buna ziua, va felicit pentru articol. Foarte bine punctat. Ar trebui din liceu cel târziu sa se predea aceste lucruri pentru o educație sănătoasă.
    Vreau doar sa va întreb dacă ce ați scris, respectiv dacă rata de succes a unei sarcini viitoare se aplica și după un avort provocat (medicamentos) sau doar la avorturile spontane?
    Tocmai ce închei tratamentul pt. avort (sarcina fiind oprită din evoluție in săptămâna a 7-8-a) iar corpul nu a eiminat-o spont, fiind necesar sa iau medicamentele specifice pt. provocarea avortului și nu știu in ce măsura va afecta o viitoare sarcina. Momentan nu ma gândesc sa încerc prea curând, exact cum descrieți mai sus s-a instalat o oarecare frustrare și frica ca va fi la fel și sincer mi-as fi dorit sa am parte de un avort spontan și mai devreme, in primele sapatamani, întrucât cel provocat prin medicamente a fost traumatizant și fizic și psihic.
    Mulțumesc !

  9. Buna ziua domnul doctor! Am primit buletinul hitopatologic la o sarcina oprita din evolutie 8-9 saptamani. Rezultatul sarcina oprita din evoluție datorita subinvolutiei de situs placentar.
    Iar la descriere Fragnente tisulare brun-cenusii, elastice, friabile, ce masoara per asamblu 3.5/2.5/0.6 CM.
    FIIND DATA SITUATIA NU AM CUM SA AJING LA MEDIC SI NICI CONTROL. TREBUIA DUPA 6 SĂPTĂMÂNI DE LA CHIROTAJ.
    VA ROG DIN SUFLET SA MA LAMURITI.
    După toată durerea si suferinta acum mai mult doare .
    Va mulțumesc anticipat pentru răspuns!
    Multa sănătate!

  10. Simona Finaru

    Buna ziua. Locuiesc in cipru de 13 ani, am doi copii si sarcinile au fost ok la amandoua. Dupa doi ani de la ultima sarcina,am ramas insarcinata si nu eram pregatita ptr al treilea copil.Am discutat cu dr meu si mi-a zis sa fac analize la sange ca sa stie exact in cate saptamani sant.Tin minte ca eram in 5 saptamani si rezultatul arata ca aveam 64 unitati de sange(ceva de genul).Nu inteleg termenii medicali…mi-a zis sa astept alte cateva zile si sa repet analiza la sange.Rezultatul la a doua analiza arata 74 de unitati si dr mi-a zis ca nu este normal,ceva nu merge cum trebuie.peste alte cateva zile am repetat iar analiza si de la 74 de unitati a cazut la 67…dr mi-a zis sa astept sa se curete uterul singur pentru ca sarcina nu evolueaza…intr-adevar am avut un avort spontan dupa cateva zile…deoarece nu imi doream sa am alt copil nu am mai discutat cu dr despre cauza avortului,sau sa facem investigatii in privinta asta…am zis ca asa a fost sa fie…in noiembrie 2019 am ramas din nou insarcinata pentru ca ne doream si un baietel…binenteles ca dr ne-a zis in ce zile sa avem contact ca sa fim siguri ca o sa fie baiat…in ziua cand trebuia sa-i auzim inimioara ne-a spus ca s-a oprit din evolutie…din nou.Eram disperata sa aflu de ce mi se intampla mie asa ceva…care am doi copii,probleme nu am avut de nici un fel…plangeam si il imploram sa mai asteptam cateva zile poate o sa fie bine…peste cateva zile mi-a zis ca ori astept ca organismul meu sa-l elimine ca prima data,ori ma chiureteaza…am stat asa o saptamana in care m-am rugat ca totul sa fie bine si cand m-am dus mi-a zis ca trebuie sa ma chiureteze,lucru care l-am facut si a fost oribil..sentimentul de dupa a fost foarte urat…toti imi ziceau sa ma gandesc ca am doi copii deja si sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru ca sant femei care nu au sau nu pot avea…este adevarat dar nimeni nu stia ce simteam eu in acele momente si nu ma intelegeau…dupa tot ce am tras,am vorbit iar cu dr sa ma ajute sa gasim un raspuns..de ce ?? Cum e posibil asa ceva ?? Am facut analize pentru trombofilie,erau 12 mutatii care mi le scrisese sa le fac si rezultatul a iesit negativ…ati mai avut cazuri ca al meu??? Stiti oare ce poate fi ?? Tin sa precizez ca am vrut sa incercam din nou dar mi-a fost teama sa nu patesc la fel..dr m-a intrebat daca vreau sa fac alte analize dar din cauza situatiei cu virusul nu am mai fost la el..acum vreo 2 saptamani a vorbit sotul cu dr si i-a zis ca asa a fost sa fie si nu crede ca o sa se mai intample..deci putem incerca din nou..dar totusi nu stiu nimic sigur,mi-e teama sa nu trec iar prin ce am trecut…As aprecia foarte mult daca mi-ati putea da un raspuns…Va multumesc

  11. Șarpe adela

    Domnule doctor mie mia venit ciclul pe 18 aprilie și mai nu mai mia venit am vacut un test de sarcina corect la sfarsitul lui mai am însemnat pe 31 mai și acum nu mi sa mai oprește sîngerare ce este de facut nu ma doresc nimic

  12. Bună ziua! Luna aceasta am luat de două ori pastila de a doua zi si eram însărcinată acum sarcina ar fi de 4 5 săptămâni. Cum medicul ginecolog mi a dat de ales intre a pastra copilul sau a face avort incerc sa aflu cate șanse sunt sa fie sanatos. Mulțumesc!

  13. Buna ziua am o nelămurire am avut menstruatia normală de 28 de zile de câteva luni imi vine cu 2 zile inainte cu o zi si luna aceasta mia intarziat 3 zile si am facut 2 teste si imi arata doar o liniuta vreau si eu un raspuns

  14. Am uitat sa mențin data menstruatiei pe data de 26.05,30.05 19.06,23 06 19.07,25 07 si luna aceasta nu mai venit

  15. Beslegu Roxana

    Buna ziua.Am aflat dintr-o analiza de sange ca sunt insarcinata in 8saptamani,dar apoi am avut niste scurgeri foarte inchise la culoare.Am fost la un consult,mi s-a spus ca sunt de fapt In 7saptamani,si ca este ceva alb care ma apasa,cauza scurgerilor.Am primit tratament,iar acum domnul ginecolog este In concediu,iar la late cabinete am programeaza prea tarziu.Aseara am avut dureri abdominale,sangerari,unele cu chisturi,si ceva cat o nuca,arata la fel ca o boaba de strugure.A fost avort spontan?

  16. Buna ziua,

    In luna aprilie am avut un avort spontan la 6 sapt si 5 zile, in luna august sarcina oprita in evolutie la 8 saptamani. Ambele sarcini obtinute natural. Varsta 40 ani. Analizele hematologie ok cu exceptia pai -1-genotip homozigot 4G/4G si si factorul XIII 34 heterozigot. In rest la ecografiile transvaginale totul este ok.
    Este necesar sa fac procedurile de histeroscopie sau histerosonografie pentru a detecta cauza opririi sarcinilor?
    Multumesc!
    Multumesc!

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.