Diabet zaharat: tipuri, simptome, diagnostic, tratament, complicatii

Conform datelor statistice, in Europa aproximativ 60 de milioane de oameni sufera de diabet zaharat, acestia reprezentand 10,3% dintre barbatii si 9,6% dintre femeile cu varsta peste 25 de ani. S-a observat faptul ca prevalenta diabetului creste printre persoanele de toate varstele pe continentul european, datorita cresterii obezitatii, sedentarismului si a dietei nesanatoase.

Pentru Romania, datele sunt destul de ingrijoratoare. In 2014, sufereau de diabet zaharat in jur de 1.500.000 de persoane cu varsta cuprinsa intre 20-79 de ani.

Ce este diabetul zaharat?

Diabetul zaharat este o afectiune care apare atunci cand nivelul de glucoza din sange creste peste limita normala. Glucoza este principalul glucid (zahar) care se gaseste in sange si totodata este principala sursa de energie. Glucoza provine din alimentatia zilnica, dar poate fi sintetizata si in ficat sau muschi. Prin intermediul sangelui este transportata la fiecare celula a corpului.

Pancreasul este un organ situat in cavitatea abdominala, intre stomac si splina, acoperit partial de stomac, ce ajuta pe de o parte digestia, pe de alta parte sintetizeaza si elibereaza in sange un hormon – insulina. Insulina are rolul de a mentine nivelul glucozei din sange in limitele normale.

Se intampla ca organismul sa nu produca suficienta insulina sau acest hormon nu isi exercita rolul asa cum ar trebui. Astfel glucoza ramane in sange si nu ajunge la celule, ale caror viata depinde de glucoza.

Cel mai adesea glicemia se testeaza pe nemancate, dimineata (ultima masa fiind in seara anterioara), iar glicemia nu trebuie sa depaseasca 100 mg/dL. Intre 100 si 125 mg/dL este prediabet, iar 2 valori masurand peste 125 diagnosticheaza diabetul.

Ce este prediabetul?

Prediabetul este caracterizat tot printr-un nivel mare al glucozei sanguine, dar nu intr-atat de mare incat sa se poata considera ca este vorba despre diabet. Avand prediabet, sansele de a dezvolta ulterior diabet de tip 2, boli cardiovasculare si accident vascular cerebral sunt mai mari. Prin modificari la nivelul dietei si intensificarea activitatii fizice se poate preveni sau amana instalarea diabetului de tip 2. Se poate ajunge si in punctul in care glucoza revine la concentratia normala, chiar si fara administrarea unui tratament medicamentos.

Semnele si simptomele diabetului

Exista mai multe semne si simptome asociate cu diabetul zaharat si cu toate acestea unele persoane pot fi asimptomatice, iar singura modalitate de a afla este efectuarea unui test simplu sanguin (realizat la laboratoarele medicale sau cu ajutorul unui glucometru).

  • Polidipsie (consumarea unei cantitati mari de apa pe zi, ca urmare a senzatiei de sete continua)
  • Poliurie (urinari frecvente)
  • Glicozurie (glucoza in urina)
  • Polifagie (senzatie de foame continua)
  • Pierdere in greutate fara motiv
  • Vedere incetosata
  • Senzatie de oboseala
  • Furnicaturi la nivelul mainilor sau picioarelor
  • Piele uscata

Tipuri de diabet

Exista 3 tipuri de diabet zaharat: diabet de tip 1, diabet de tip 2 si diabet geastational.

DIABET DE TIP 1 – mai este numit si diabet juvenil, diabet insulino-dependent, apare mai ales la persoanele tinere, dar este intalnit si la adulti. In tipul 1 de diabet, pancreasul nu mai produce insulina in cantitate suficienta sau nu mai produce deloc, deoarece sistemul imunitar care in mod normal protejeaza organismul de virusuri, bacterii sau alte substante daunatoare, ataca si distruge celulele din insulele Langerhans (celulele raspunzatoare de producerea insulinei).

DIABET DE TIP 2 – diabet non-insulinodependent, afecteaza persoane de orice varsta, chiar si copii si este cea mai frecventa forma a diabetului. Persoanele care sufera de obezitate si care sunt inactive din punct de vedere fizic sunt predispuse diabetului de tip 2. Debuteaza cu rezistenta la insulina, adica celulele adipoase, musculare sau hepatocitele (celulele din ficat) nu mai folosesc insulina pentru a transporta glucoza catre celulele organismului. Astfel, corpul necesita mai multa insulina pentru a ajuta glucoza sa patrunda in celule. La inceput, pancreasul face fata cerintei de a secreta mai multa insulina, dar in timp acesta nu mai face fata, nu mai secreta cantitatea necesara de insulina si apar aceleasi efecte ca si in cazul diabetului de tip 1.

DIABET GESTATIONAL – aparela aproximativ 2-10% dintre femeile insarcinate. Datorita avalansei hormonale, poate sa apara rezistenta la insulina. Acest tip de diabet dispare de regula dupa nastere. O femeie care a dezvoltat diabet gestational este predispusa la a avea diabet de tip 2, la fel si bebelusii acestora. Trebuie tinut cont si de faptul ca daca nu este luat in evidenta, poate cauza probleme atat mamei cat si fatului.

Mai exista si alte tipuri de diabet cauzate de sindroame genetice, interventii chirurgicale, medicamente, subnutritie, infectii sau alte boli si nu insumeaza mai mult de 1-5% dintre toate cazurile dediabet diagnosticate.

Diagnosticul diabetului zaharat

Asa cum am spus mai sus, cele mai multe dintre persoane prezinta semnele si simptomele specifice diabetului. Totusi exista persoane care descopera ca sufera de diabet doar in urma analizelor medicale. Prin analiza sanguina se poate vedea nivelul glucozei in sange (glicemia). Se poate testa nivelul glicemiei si cu un aparat special, care poarta numele de glucometru. Acest aparat devine o necesitate bolnavilor care trebuie sa isi monitorizeze constant nivelul de glucoza. O analiza a urinei indica daca exista sau nu glucoza in ea.

Factori de risc pentru diabet

  • Dieta nesanatoasa – de cele mai multe ori conduce la obezitate, iar obezitatea poate declansa diabetul.
  • Sedentarismul – Studiile arata ca 30 de minute de exercitii fizice moderate, in fiecare zi sunt suficiente pentru a asigura o sanatate optima si a reduce sansa de a suferi de diabet de tip 2.
  • Greutate mica la nastere – este asociata cu dezvoltarea diabetului de tip 2
  • Varsta – Cu cat varsta este mai intaintata, cu atat creste si riscul de diabet.
  • Antecedentele heredocolaterale (istoricul familial) – persoanele care au rude cu diabet de tip 2, au riscul mai mare de a dezvolta la randul lor diabet.
  • Factorii socioeconomici – Aproximativ 80% dintre cazurile de diabet apar in tarile de talie mijlocie ca si dezvoltare economica si sociala. Deci diabetul de tip 2 este prevenibil, nu este corect sa spunem ca doar stilul prost de viata si lipsa de grija fata de propria sanatate sunt de invinuit. Responsabilitatea individuala este importanta, dar si societatea si statul joaca un rol la fel de important. Atunci cand in comert se gasesc doar alimente si ingrediente nesanatoase, dar care sunt mai ieftine si aparent mai gustoase, in mod evident populatia va fi impinsa in directia lor. De aceea este foarte important sa existe programre de informare si prevenire asupra acestei afectiuni.

Tratament pentru diabet

Pentru diabetul zaharat de tip 1:

  • Injectii cu insulina
  • Se pot administra si medicamente orale.
  • Se impune controlul nivelului glicemiei, colesterolului, dar si al nivelului presiunii sanguine.
  • Se recomanda activitate fizica, modificarea dietei.

Pentru diabetul zaharat de tip 2:

  • De obicei se administreaza tratament medicamentos.
  • Se impune controlul nivelului glicemiei, colesterolului, dar si al nivelului presiunii sanguine.
  • Se recomanda activitate fizica, modificarea dietei.

Controlul glicemiei

Primordial in cazul pacientilor diabetici este ca acestia sa isi monitorizeze permanent nivelul glicemiei. Aceasta trebuie realizat inainte de micul dejun, inainte de pranz sau cina, la doua ore dupa masa, inainte de somn, inainte de a efectua exercitii fizice sau oricand nu va simtiti bine.

Complicatiile diabetului zaharat

In timp, diabetul zaharat poate provoca probleme grave la nivelul vaselor de sange, inimii, nervilor, rinichilor, ochilor si picioarelor. 50% dintre persoanele care sufera de diabet, mor din cauza afectiunilor declansate de acesta la nivelul inimii, iar 10-20% dintre pacientii diabetici mor din cauza blocajului renal. Neuropatia diabetica care afecteaza nervii apare la in jur de 50% dintre pacienti.

Suferind de diabet, in cazul unui infarct miocardic simptomele pot sa nu apara, ceea ce creste riscul unui deces.

Grija fata de propria sanatate, o dieta sanatoasa, bogata in fructe si legume, activitatea fizica zilnica, pot preveni aparitia diabetului. In cazul in care organismul este predispus genetic pentru dezvoltarea bolii, este indicat sa se faca teste medicale periodice. In prezent se fac cercetari pentru vindecarea pacientilor care sufera de diabet, pentru a nu mai necesita tratament pe tot parcursul vietii. Abordarile care sunt supuse investigatiilor sunt: transplantul pancreatic, transplantul celulelor din insulele Langerhans, dezvltarea unui pancreas artificial sau manipularile genetice (celulele adipoase sau musculare care in mod normal nu au nicio gena responsabila de secretia de insulina li se inoculeaza o astfel de gena, iar aceste “pseudo” celule sunt transplatate pacientilor care sufera de diabet de tip 1).

1/12 persoane sufera de diabet. 1/2 persoane cu diabet, nu stie ca sufera de aceasta afectiune. La fiecare 7 secunde, o persoana moare din cauza diabetului. In 2014 se estimau 4,9 milioane de decese din aceasta cauza!

Adauga un raspuns

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.

Inainte de a trimite o intrebare medicala te rog foloseste functia de cautare din partea dreapta (sus) a paginii pentru a gasi articolul cel mai potrivit pentru subiectul respectiv.

Primeste raspuns RAPID la intrebarea ta de ginecologie: > click aici <

Anunta-ma cand apar raspunsuri. Te poti abona si fara sa raspunzi.